Afacerile OMNIASIG au scazut cu 29% pe fondul declinului pietei auto
OMNIASIG, membra a VIENNA Insurance Group a incheiat primul trimestru al anului cu o scadere de 29% a afacerilor fata de T1/2009, pana la 235,12 mil. lei (57 mil. EUR), pe fondul declinului inregistrat pe clasa auto si al conditiilor economice determinate de criza financiara internationala. In schimb, politica atenta de eficientizare a costurilor si de optimizare a activitatii companiei a condus la realizarea unui profit brut, raportat potrivit standardelor IFRS, de 9,7 mil. lei, in primele trei luni ale lui 2010. Totodata, in primele trei luni ale acestui an, valoarea daunelor platite a scazut cu 24,55%, pana la 187,05 mil. lei.
Asigurarile auto au detinut in continuare cea mai mare parte din portofoliul companiei, respectiv 79%. Asigurarile CASCO au scazut cu 30,85% fata de primul trimestru al anului trecut, inregistrand valoarea de 112,55 mil. lei, in timp ce pe clasa RCA s-au realizat 73,22 mil. lei, cu 29,11% mai putin decat in aceeasi perioada a anului precedent. Atat asigurarile RCA, cat si cele CASCO au inregistrat scaderi si la valoarea daunelor, astfel: de 20% la Casco si de 29,50% la RCA, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior.
In ceea ce priveste asigurarile de tip property, OMNIASIG a inregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 29,49 mil. lei pe ramura asigurarilor de incendiu si calamitati naturale, cu 37% sub nivelul realizat in primele trei luni ale anului anterior. Scaderea pe aceasta clasa a fost determinata de interconectarea acesteia cu domeniul imobiliar si al constructiilor, care si ele au suferit efectele puternice ale crizei economice, potrivit companiei.
Cresteri ale afacerilor s-au inregistrat pe linia asigurarilor de bunuri in tranzit, respectiv de 35,6%, pana la 6,1 mil. lei, la asigurarile de mijloace de transport aeriene, plus 10,24% fata de T1/2009 la valoarea de 2 mil. lei. De asemenea, pe segmentul asigurarilor de raspundere civila generala, s-a inregistrat o crestere de 1,80%, ajungandu-se la o valoare a primelor brute subscrise de 6 mil. lei. OMNIASIG activeaza pe piata asigurarilor din Romania din anul 1995. Din 2005, compania a devenit membra a VIENNA Insurance Group, iar in 2009 a ocupat locul al doilea pe piata asigurarilor generale din tara noastra, cu o cota de piata de 15,3%.
Grupul austriac VIG este prezent in Romania prin patru companii - ASIROM, BCR Asigurari, BCR Asigurari de Viata si OMNIASIG - si detine in continuare cea mai mare cota de piata din Romania - 29,46%, aferenta unui volum de subscrieri de 622 mil. EUR, la nivelul anului 2009, in scadere nominala in EUR cu 14,8%.