Compania GENERALI Romania, creata in toamna anului 2011 din fuziunea GENERALI Asigurari si ARDAF, a incheiat anul 2011 cu performante foarte bune pe segmentele property si life, precum si cu cel mai echilibrat portofoliu din piata, a anuntat astazi asiguratorul. Afacerile totale ale GENERALI Romania au fost de 511,3 mil. lei, scaderea de 22% inregistrata comparativ cu 2010 fiind cauzata de evolutia negativa a segmentului auto. Aceasta a fost de altfel asumata de companie prin politica adoptata - preturi corecte pentru riscurile preluate- urmarindu-se profitabilitatea tehnica, astfel incat sa mentina calitatea serviciilor pentru clienti.
Asiguratorul a continuat sa se concentreze pe dezvoltarea segmentului de asigurari de viata in portofoliu, cresterea pe life fiind de 2,4% in 2011, sustinuta de o crestere cu 19% a asigurarilor de viata de grup.
In urma procesului de diversificare a portofoliului, care a fost cel mai echilibrat din piata la nivelul lui 2011 (grafic), asigurarile de incendiu si calamitati naturale au crescut cu 25% la 109,9 mil. lei, cele de daune la proprietati cu 50%, la 32,85 mil. lei, iar cele de raspundere generala, cu 4,2%, la 16,9 mil. lei.
In anul 2011, compania GENERALI Romania a inregistrat o evolutie buna pe segmentul asigurarilor facultative de locuinta, dar si pe cel al asigurarilor obligatorii. Pe parcursul anului 2011 s-au incheiat aproximativ 300.000 de polite de asigurare facultative (in crestere cu peste 100% fata de 2010) si 85.187 de polite obligatorii. In 2011, compania a subscris un volum de prime brute pe segmentul de asigurari facultative in valoare de 73 mil. lei (+40% fata de anul 2010).
Potrivit companiei, GENERALI Romania ocupa la nivelul anului 2011 pozitia a 4-a pe asigurarile de viata si cea de 7-a la asigurari generale, pozitionandu-se intre primii trei jucatori in clasamentele pe liniile non-auto, precum travel, property sau raspunderi.

