In cadrul sedintei de luni, 3 iulie 2017, Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat proiectul de transfer de portofoliu de asigurari de la societatea ATE Insurance Romania, in calitate de cedent, catre societatea EUROINS Romania Asigurare Reasigurare, in calitate de cesionar.
EUROINS Romania, parte a Euroins Insurance Group EAD, a anuntat, in ianuarie a.c., ca a incheiat acord de preluare a portofoliului de asigurari non-viata de la ATE Insurance Romania, subsidiara a PIRAEUS Bank, cea mai mare banca din Grecia. Acordul a fost semnat pe 19 ianuarie 2017.
"Compania se concentreaza pe calitatea si diversificarea portofoliului de asigurari printr-o segmentare detaliata a riscurilor, care reduce semnificativ riscurile asigurate. Pentru anul curent, obiectivul managementului este de a consolida pozitia pe piata si de a imbunatati semnificativ rezultatele financiare", au transmis atunci reprezentantii EUROINS.
In martie 2017, Autoritatea de Supraveghere Financiara a transmis ca a decis inchiderea procedurii de redresare financiara a societatii EUROINS Romania (deschisa in octombrie 2015), in conditiile in care asiguratorul a indeplinit toate cerintele calitative si cantitative. "In urma analizei modului de implementare a masurilor stabilite in plan, a fost constatat faptul ca au fost indeplinite toate cerintele calitative si cantitative, societatea procedand la majorarea capitalului social cu suma de 300 milioane lei", a aratat ASF.
Ca urmare a indeplinirii masurilor stabilite in planul de redresare, indicatorii societatii au fost restabiliti, astfel ca la data de 31 decembrie 2016 societatea EUROINS inregistra un raport intre marja disponibila si marja minima de 1,8, un raport intre marja disponibila si fondul de siguranta de 5,4 si un grad de acoperire al rezervelor tehnice cu active admise de 120,5%, respectiv un coeficient de lichiditate de 1,4.
De asemenea, la sfarsitul anului trecut, gradul de acoperire a cerintelor de capital de solvabilitate (Solvency Capital Requirement - SCR) cu fonduri proprii eligibile era de 106,7%, iar gradul de acoperire a cerintelor de capital minim (Minimum Capital Requirement - MCR) cu fonduri proprii eligibile de baza este de 205,7%, fiind respectate astfel cerintele prevederilor art.72 alin.(1) si art. 95 alin.(1) si alin.(3) din Legea 237/2015, potrivit ASF.
EUROINS Romania a inregistrat o crestere de 21,8% a primelor brute subscrise in 2016 comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 197,7 milioane de euro. In decembrie, veniturile din prime brute subscrise au crescut cu 19,6% comparativ cu decembrie 2015, la 21,8 milioane de euro.
ASF a aprobat preluarea portofoliului ATE Insurance de catre EUROINS Romania
Din aceeasi categorie
Cele mai citite
