1asig.ro
1asig.ro

AIG ar putea cumpara TRANSATLANTIC Re

American International Group (AIG) ar putea achizitiona actiunile companiei de reasigurari TRANSATLANTIC Re, conform www.reactionsnet.com.

AIG controleaza deja 59%, insa specialistii industriei de profil apreciaza ca grupul va initia procedura de cumparare a intregului portofoliu de actiuni al TRANSATLANTIC Re.
Aceasta actiune ar fi similara cu oferta inaintata de AIG catre actionarii companiei de asigurari auto 21st Century Group, prin care ar urma sa cumpere cele 38,1% din actiunile pe care nu le controleaza deja. Tranzactia s-ar cifra la 690 mil. USD, AIG urmand sa plateasca 19,75 USD per actiune.

In schimb, asa cum noteaza Josh SHANKER, analist financiar, in cadrul CITIGROUP, este posibil, de asemenea, ca AIG sa vanda participatia sa la TRANSATLANTIC Re, asa cum a facut anul precedent, cand a vandut mare parte din actiunile reasiguratorului IPCRe din Bermuda, la care detinea o participatie de 24%.