Compania AIG Life intentioneaza sa isi pastreze, in 2008, pozitia de lider in
domeniul cresterii si profitabilitatii pe segmentul asigurarilor de viata. Astfel, conform rezultatelor din primele trei trimestre ale anului 2007, AIG Life este cea mai profitabila companie de asigurari de viata din Romania.
In primele noua luni ale lui 2007, potrivit estimarilor Revistei de Specialitate Insurance PROFILE, AIG Life a realizat un volum de subscrieri de 45,46 mil. EUR, obtinand un profit de 6 mil. EUR.
"Pentru AIG Life, 2007 a fost cel mai bun an pe care compania l-a avut in Romania", ne-a declarat Theodor ALEXANDRESCU, Director General.
De altfel, AIG Life a fost desemnata Compania Anului - Asigurari de Viata, cu ocazia Editiei din 2007 a Galei Premiilor Pietei Asigurarilor.
"Suntem in grafic cu planurile noastre, pentru ca inca de la intrarea in Romania am avut un plan pe zece ani, iar pentru urmatorii zece avem planuri mari pentru piata romaneasca. Anul 2008 are toate premisele pentru a marca o crestere cel putin la fel de mare", precizeaza oficialul citat.
In acest sens, societatea mizeaza in acest an pe asigurarile de viata de tip pensie privata.
"Prin comunicarea continua cu potentialii clienti, acestia vor ajunge sa inteleaga diferenta dintre un plan de pensii care ofera in principal acumulare de capital si o asigurare de viata care, pe langa acumularea de capital, are si beneficii de protectie impotriva unor evenimente neprevazute din viata", a concluzionat Theodor ALEXANDRESCU.
