Visa a anuntat luni ca va permite utilizarea criptomonedei USD Coin in tranzactiile efectuate in cadrul retelei sale de plati, acesta fiind un nou semn al acceptarii pe scara tot mai larga a monedelor digitale in industria financiara.
Compania deruleaza programul pilot impreuna cu platforma Crypto.com si isi propune sa ofere capabilitatea de decontare a tranzactiilor cu USDC mai multor parteneri in decursul acestui an.
Decizia de a introduce monedele digitale ca monede de decontare marcheaza un pas important in strategia Visa, conceputa pentru a imbunatati toate modalitatile de circulatie a banilor, atat in propria retea, cat si in afara ei.
"Prin valorificarea prezentei sale globale, parteneriatele si increderea ridicata de care beneficiaza pe plan international, Visa se concentreaza pe valoarea adaugata adusa ecosistemului de plati si pe imbunatatirea platilor cu criptomonede astfel incat acestea sa fie mai sigure si mai utile", au precizat oficialii companiei.
Visa a dezvoltat pe parcursul anului trecut aceasta modalitate de decontare a monedelor digitale prin intermediul infrastructurii de trezorerie existente in companie, o platforma care deconteaza miliarde de dolari in fiecare zi intre mii de institutii din peste 200 de piete si 160 de valute. In colaborare cu Anchorage, prima banca de active digitale autorizata in SUA si partener exclusiv Visa pentru decontarea monedelor digitale, Visa a lansat un program pilot care permite Crypto.com sa trimita USDC catre Visa pentru a-si deconta obligatiile sale financiare rezultate din programul de carduri Visa - Crypto.com.
Procedura standard de decontare Visa solicita partenerilor sa foloseasca o moneda traditionala, ceea ce poate aduce costuri suplimentare si complexitate companiilor care se bazeaza pe monede digitale. Capabilitatea de decontare in USDC poate ajuta Crypto.com si alte companii cripto sa regandeasca fundamental noi modele de afaceri fara a fi nevoie de monede traditionale in fluxurile lor de trezorerie si in fluxurile monetare de decontare. Aceste schimbari implementate de Visa si integrarea cu Anchorage consolideaza, de asemenea, capacitatea sa de a sprijini direct noile monede digitale ale bancilor centrale (CBDC) pe masura ce vor fi emise in viitor.
"Decontare" se refera la transferul zilnic de fonduri intre institutiile partenere emitente si acceptatoare Visa prin VisaNet pentru a schimba valoarea monetara rezultata din tranzactiile efectuate si decontate - nu se refera la transferul fondurilor intre conturile individuale ale consumatorilor.
Visa permite utilizarea criptomonedelor USDC in tranzactiile din cadrul retelei sale de plati
Din aceeasi categorie
Cele mai citite
