1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Mai multe catastrofe naturale in 2018?

Previziunile pentru anul viitor in ceea ce priveste catastrofele naturale sunt sumbre. La ce sa ne asteptam? Doi geologi prevad cutremure masive in 2018 din cauza incetinirii vitezei de rotatie a Pamantului. Ei anticipeaza un numar de seisme de peste 3 ori mai mare fata de anul acesta - o crestere de-a dreptul ingrijoratoare!

In acest context, nu trebuie sa uitam ca Romania este, conform statisticilor, a treia cea mai expusa tara din Europa la riscul seismic, dupa Cipru si Grecia. Zonele urbane ar fi cele mai afectate in cazul unui astfel de dezastru natural.

De altfel, se estimeaza ca in cazul producerii unui seism similar celui din 4 martie 1977, valoarea pagubelor estimate la nivelul zonelor afectate din Romania ar totaliza peste 6 miliarde de euro la nivelul intregii tari. Cu toate aceste riscuri ingrijoratoare, peste 80% dintre locuinte raman neasigurate, in contextul in care asigurarea locuintei a devenit obligatorie (prin polita PAD) in vara anului 2010.

Ce spun cercetatorii? Dupa ce au studiat cutremurele de peste 7 grade de la 1900 incoace, Roger BILHAM si Rebecca BENDICK au descoperit ca au existat perioade de aproximativ 5 ani cand viteza de rotatie a Pamantului s-a micsorat de cateva ori in ultimul secol si jumatate. Aceste perioade au fost urmate de cutremure intense si mai numeroase. "Este evident. Pamantul ne ofera o alerta cu cinci ani inainte de producerea cutremurelor" a spus BILHAM.

Cercetatorii au subliniat ca viteza de rotatie a Pamantului a intrat intr-o perioada de incetinire acum mai bine de 4 ani. "Concluzia e clara. Anul urmator vom vedea un numar ridicat de cutremure majore. Anul acesta ne-a fost usor. Pana acum am avut circa 6 cutremure severe. In 2018 putem avea usor 20 de cutremure majore", a precizat BILHAM.

In acest context este evident ca utilitatea asigurarilor de locuinta, si nu numai, este mai actuala ca niciodata. Acestea, alaturi de alte masuri preventive, precum o mai buna educatie in ceea ce priveste raspunsul la situatiile de criza, reprezinta o solutie in fata dezastrelor.