Populatia dupa domiciliu a ajuns la 22,089 milioane de persoane la 1 ianuarie 2021, in scadere cu 0,5% fata de 1 ianuarie 2020, conform datelor publicate de INS - Institutul National de Statistica.
Fenomenul de imbatranire demografica s-a accentuat, populatia varstnica de 65 ani si peste depasind cu peste 602 mii persoane populatia tanara de 0-14 ani (3,815 milioane fata de 3,213 milioane de persoane).
Populatia urbana si cea de sex feminin sunt majoritare (56,3%, respectiv 51,2%).
La 1 ianuarie 2021, populatia dupa domiciliu din mediul urban a fost de 12,442 milioane de persoane, in scadere usoara fata 1 ianuarie 2020 (0,6%).
Populatia feminina la 1 ianuarie 2021 a fost de 11,305 milioane de persoane, in scadere cu 0,4% fata de aceeasi data a anului precedent.
Procesul de imbatranire demografica s-a accentuat comparativ cu 1 ianuarie 2020, remarcandu-se o scadere usoara a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) si in acelasi timp o crestere (de 0,4 puncte procentuale) a ponderii populatiei varstnice (de 65 ani si peste).
Indicele de imbatranire demografica a crescut de la 115,0 (la 1 ianuarie 2020) la 118,7 persoane varstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).
Varsta medie a populatiei a fost de 41,9 ani, cu 0,2 ani mai mare decat la 1 ianuarie 2020. Varsta mediana a fost de 42,2 ani, in crestere cu 0,4 ani fata de 1 ianuarie 2020.
La 1 ianuarie 2021, cea mai mare pondere in totalul populatiei o detinea grupa de varsta 40-44 ani (8,6%). In randul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de varsta a fost de 9,0%, iar la cele de sex feminin de 8,2%.
Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mica decat cea a grupelor de varsta 5-9 ani (4,7%), 10-14 ani (5,2%) si 15-19 ani (5,1%).
Datele privind populatia dupa domiciliu la 1 ianuarie 2021 vor fi disponibile pana la nivel de localitate (municipiu, oras si comuna), in baza de date online TEMPO, incepand cu 13 mai 2021
Nota: Populatia dupa domiciliu reprezinta numarul persoanelor cu cetatenie romana si domiciliul pe teritoriul Romaniei, delimitat dupa criterii administrativ-teritoriale. Altfel spus, populatia dupa domiciliu reprezinta populatia de jure care poate sa includa si emigrantii, indiferent de perioada emigrarii acestora.
Fenomenul de imbatranire demografica s-a accentuat in 2020. Populatia dupa domiciliu a scazut cu 0,5%
Din aceeasi categorie
Cele mai citite


