Rata anuala a inflatiei IPC este anticipata a-si mentine tendinta ascendenta pana la finalul anului, cand va atinge nivelul de 3,4%, urmand sa scada la 2,8% la sfarsitul anului 2022, se arata in Raportul asupra inflatiei al Bancii Nationale a Romaniei - BNR.
"Rata anuala a inflatiei IPC isi va mentine tendinta ascendenta pana la finalul acestui an, cand va atinge nivelul de 3,4 la suta. Aceasta evolutie este asociata exclusiv dinamicii componentelor exogene ale cosului de consum. Odata cu disiparea anticipata a acestor influente nefavorabile la inceputul anului viitor, rata anuala a inflatiei IPC este prevazuta sa incetineasca, urmand sa atinga nivelul de 2,8 la suta la finele anului 2022. Rata anuala a inflatiei de baza este de asteptat sa-si continue scaderea in prima parte a intervalului de proiectie si, ulterior, sa se stabilizeze la nivelul de 2,7 la suta, pana la finele intervalului de prognoza", se precizeaza in raport.
Balanta riscurilor la adresa proiectiei ratei anuale a inflatiei este evaluata a fi relativ echilibrata, surse importante de riscuri si, mai ales incertitudini, fiind localizate atat in mediul intern, cat si in cel extern.
Comparativ cu Raportul din noiembrie, rata anuala a inflatiei IPC a fost revizuita in sens ascendent cu 0,9 puncte procentuale pentru sfarsitul anului 2021, pe seama tuturor componentelor cosului de consum, mai putin preturile volatile ale alimentelor. Pe parcursul anului viitor, revizuirea in sus provine dintr-o contributie mai ridicata din partea indicelui CORE2 ajustat, doar partial contrabalansata de aportul mai redus al preturilor combustibililor.
CITITI PE ACEEASI TEMA:
• Rata anuala a inflatiei a urcat la 3,2% in luna februarie
BNR prognozeaza o inflatie de 3,4% pentru finalul anului 2021
Ultimele stiri
PROMO
Din aceeasi categorie
Cele mai citite
