1asig.ro
1asig.ro

Telefoanele inteligente si tabletele sustin trecerea la emiterea online

Clientii companiilor de asigurari cu varste cuprinse intre 18 si 34 de ani sunt cei care folosesc cel mai mult dispozitive precum telefoane inteligente sau tablete pentru a-si cumpara politele pe Internet. In acelasi timp, utilizarea a astfel de instrumente scade exponential pe masura ce varsta utilizatorilor depaseste 35 de ani.

Un studiu derulat de FINACCORD in sase tari europene cu piete mature de asigurari (Franta, Germania, Italia, Polonia, Spania si Marea Britanie) arata ca, in medie, 30% dintre consumatorii tineri folosesc telefoane sau tablete pentru a cumpara online polite auto, de locuinte sau de calatorie. Procentul scade pana la 19% pentru cei cu varsta cuprinsa intre 35 si 54 de ani si pana la 11% in cazul celor care depasesc aceasta etate.

Dintre tarile studiate, spaniolii sunt cei mai deschisi la aceasta metoda, procentul lor ajungand la un total de peste 34%. "Procentul este de doua ori peste media combinata a tuturor statelor incluse in raport, de 16,1%. Spre deosebire de spanioli, in Germania doar 7% dintre clienti isi cumpara asigurarile folosind telefonul sau tableta", au explicat reprezentantii FINACCORD.

Mai mult decat atat, in Spania, varsta nu este un criteriu semnificativ, astfel incat 35% dintre cei cu varste intre 35 si 54 de ani folosesc dispozitivele mobile pentru cumpararea online a asigurarilor de locuinta. In Germania, doar 14% dintre cei tineri cumpara asigurarile de locuinta de pe tableta sau telefon mobil.

In Romania, piata de asigurari online este estimata la circa 2% din totalul asigurarilor generale vandute de companiile de profil, insa nu se cunosc date despre numarul celor care cumpara direct de pe mobil sau de pe tableta.

Rezultatele studiului arata ca existenta aplicatiilor specializate pentru telefoane sau tablete devine din ce mai importanta pentru toti jucatorii care comercializeaza produse de asigurare online. Specialistii estimeaza ca, pana in 2015, aproape jumatate dintre cautarile online de polite de asigurare vor fi facute de pe astfel de dispozitive, deci si probabilitatea de a cumpara va creste semnificativ. De aceea accesibilitatea si usurinta de utilizare a aplicatiilor de vanzari de asigurari va fi vitala pentru cei care opereaza in domeniu.

PROMO