1asig.ro
1asig.ro

Daunele morale zguduie industria de asigurari

Nu exista indoiala ca vatamarile corporale sau decesul provoaca suferinta in cazul victimelor accidentelor de circulatie sau al familiilor lor. Intrebarea care apare insa este: cum poate fi cuantificata durerea si suferinta in aceste cazuri?

Pe masura ce oamenii devin tot mai constienti de drepturile lor, poate avea loc o crestere foarte rapida a despagubirilor pentru vatamari corporale si deces, insa absenta unor criterii obiective intr-un sistem judiciar poate conduce la despagubiri foarte diferite in cazuri similare in interiorul aceleiasi tari, fara sa mai vorbim de diferentele de la o tara la alta.

Situatii asemanatoare pot fi regasite peste tot in Europa, insa unele tari au incercat sa introduca in legislatie limite de despagubire pentru anumite spete sau sa creeze anumite repere pentru a ajunge mai usor la o solutie multumitoare pentru ambele parti. Totusi, adevaratele probleme apar in tarile in dezvoltare, cu economii emergente, unde accelerarea acestor daune poate deveni usor o amenintare la adresa stabilitatii financiare a asiguratorilor.

Comparand cadrele legislative din mai multe tari Europene, pot fi distinse mai multe principii. In primul rand, exista o diferenta notabila intre tarile din jumatatea nordica a continentului, care nu acorda in general compensatii morale rudelor victimelor sau accepta valori foarte scazute, in timp ce tarile din Sud sunt mult mai generoase in aceste cazuri. O posibila explicatie ar putea fi diferentele de ordin cultural dintre natiuni. Spre exemplu, in Germania, Olanda si in tarile scandinave, compensarea financiara a durerii si a suferintei in cazul victimelor secundare nu se acorda de obicei sau reprezinta mai mult o exceptie de la regula. Pe de alta parte, in Italia, astfel de despagubiri sunt acordate in mod curent.

In al doilea rand, exista mai multe abordari pentru cuantificarea despagubirilor sau chiar diferente de ordin juridic. Unele tari folosesc indici pentru a calcula valoarea despagubirii (Italia) sau chiar sume fixe prestabilite (Cehia - pentru vatamari corporale). De asemenea, in alte state exista colectii de jurisprudenta, astfel incat sa asigure o compensare adecvata pentru pierderi nonpatrimoniale.

Cat de mari sunt diferentele de la tara la tara?

Un studiu derulat de Fondul de Protectie a Victimelor Strazii in arata ca in 21 din cele 30 de tari ale spatiului economic european (Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ungaria si Norvegia) daunele morale sunt intr-adevar compensate, insa diferentele intre sumele acordate sunt semnificative. De exemplu, sotia unui barbat decedat intr-un accident rutier in Austria primeste circa 15.000 EUR doar daca accidentul a fost produs din culpa grava sau in mod intentionat. In Italia, suma se poate ridica si la 300.000 EUR. Printr-o comparatie similara, fiecare dintre parintii unui copil decedat va primi 7.400 EUR in Belgia, 9.200 EUR in Cehia si 25.000 EUR in Grecia.

Calculand despagubirea unei suferinte de grad mediu in tarile mai sus mentionate, se poate ajunge la concluzia ca o victima secundara (mama, tata, sora, copil) va primi circa 13.500 EUR, in timp ce salariul mediu se ridica la 1.576 EUR. Asadar, valoarea despagubirii medii ar fi de aproape noua ori valoarea salariului mediu.

Aceste aspecte reprezinta adevarate amenintari pentru asiguratori si reasiguratori, pe masura ce comertul international, calatoriile de afaceri, precum si cele de recreere sunt din ce in ce mai frecvente pe intreg continentul. Libertatea de miscare adduce in atentie anumite riscuri care sunt acoperite de cele mai multe ori de asiguratorii de raspundere civila auto. Problema evidenta care se naste este daca asiguratorii sunt capabili sa isi gestioneze corect riscurile si sa isi adapteze preturile astfel incat sa poata face fata unor daune de proportii.

In asteptarea unor clarificari la nivel legislativ, procesul de despagubire in amiabil a daunelor morale se afla in dificultate. Pe de alta parte, sumele platite se majoreaza de la an la an, punand si mai multa presiune pe niste sisteme RCA deja solicitate, mai ales in tarile emergente.

Schimb de experienta in problema daunelor nonpatrimoniale, pe 3-4 martie, la Istanbul

Editia din acest an a Forumului International de Asigurari de la Istanbul, de pe 3-4 martie 2013, va reprezenta prilejul ideal pentru un schimb de experienta intre statele din ECE si nu numai, dobandita din astfel de cazuri. De asemenea, se va analiza evolutia despagubirilor acordate pentru vatamari corporale si deces in tarile din Europa Centrale si de Est si modul in care se reflecta in pretul politelor RCA la nivelul fiecareia dintre pietele afectate.

De asemenea, reasiguratori de top vor fi prezenti la eveniment pentru a dezbate efectele cresterii valorilor acestor despagubiri din perspectiva lor.

Toate detaliile privind tematica, termenii si conditiile inscrierilor si alte detalii se gasesc la www.internationalinsuranceforum.com.

PROMO