"Aceasta este o cifra destul de mare daca e sa ne raportam la o medie europeana", a declarat Marian MOTOC, Seful Brigazii de Politie Rutiera a Capitalei.
Birourile specializate in constatari ale Politiei Rutiere sunt asaltate zilnic de conducatori auto, cozile formate fiind, adesea, interminabile.
In acest context, autoritatile urmeaza sa implementeze un nou sistem de management al accidentelor usoare, similar cu cel din Uniunea Europeana. Astfel, solutionarea tamponarilor dintre autovehicule urmeaza a intra in apanajul asiguratorilor.
Tamponarile usoare ar putea fi solutionate direct de catre societatile de asigurari, fara implicarea Politiei, in cazul in care nu exista litigii intre parti.
"Politia Rutiera nu este interesata sa solutioneze tamponarile usoare si agreeaza solutia transferarii acestei responsabilitati in sarcina societatilor de asigurare. Preluarea rezolvarii acestui gen de evenimente rutiere va avantaja in mod cert asiguratorii", a declarat Dumitru JIANU, Director Adjunct, Inspectoratul General al Politiei Romane, Directia Politie Rutiera.
"In acest sens, se poarta si o serie de discutii cu oficiali din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si ai UNSAR (Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania)", ne-a precizat Nicu CRACEA, Comisar Sef, Directia Politiei Rutiere.
Oficialii din cadrul CSA se declara in favoarea introducerii acestei metode, subliniind necesitatea ca asiguratorii "sa isi ia din timp masurile necesare, mai ales din punct de vedere logistic".
Aceasta metoda este folosita in majoritatea statelor comunitare, doar accidentele care se soldeaza cu vatamari corporale revenind in sarcina Politiei Rutiere.
Privind in perspectiva aderarii noastre la Uniunea Europeana, constatul amiabil ar trebui implementat si in Romania cat mai curand posibil, cu conditia corelarii legislatiei in domeniu.
Metoda amintita presupune ca, in momentul producerii unui accident soldat cu daune minore, conducatorii autovehiculelor implicate sa completeze cate un formular care contine relatarea evenimentului, precum si schema accidentului. Ulterior, documentele urmeaza a fi trimise propriilor societati de asigurari care vor investiga incidentul, stabilind cauza incidentului si, deosebit de important, vinovatia.
Introducerea constatului amiabil este sustinuta si de catre peste 73% dintre cei care au raspuns la rubrica Intrebarea saptamanii postate pe 1asig.ro, cel mai vizitat portal de asigurari din Romania. Potrivit repondentilor, astfel, evenimentele de acest tip ar fi solutionate rapid, daca e sa luam in calcul cozile existente la birourile de constatari ale Politiei Rutiere.
Asadar, acest aspect dezbatut indelung in ultimii ani este din ce in ce mai aproape de transpunerea in practica. Avantajele implementarii constatului amiabil sunt evidente, printre acestea trebuie sa mentionam descongestionarea activitatii din cadrul Politiei, o mai mare rapiditate in solutionarea dosarelor de dauna.
Problema poate fi abordata chiar si prin prisma cresterii gradului de incredere al populatiei in sectorul asigurarilor. Astfel, o rezolvare rapida a dosarului de dauna va avea drept efect majorarea gradului de reinnnoire a politelor pe clasa asigurarilor auto.
Avand in vedere acestea, putem afirma ca, intr-adevar, constatul amiabil reprezinta o solutie pentru cresterea eficientei.
