Care sunt insa principalele provocari carora asiguratorii romani vor trebui sa le faca fata?
Practic, un asigurator autorizat intr-unul dintre statele UE poate opera in afara granitelor tarii de origine, fireste, cu respectarea legislatiilor nationale. Uneori poate fi necesara notificarea autoritatii locale de supraveghere a domeniului respectiv sau, in unele cazuri, infiintarea unei filiale. In concluzie, exista deci posibilitatea ca prin aplicarea libertatii serviciilor sa se inregistreze o amplificare a concurentei de pe piata. Un alt exemplu este cel in care un client din statul A doreste sa se asigure la un asigurator din statul B, la randul sau membru UE, considerand ca va obtine astfel servicii de calitate superioara, sau ca pretul platit pentru o acoperire similara ar urma sa fie mai mic decat cel propus de un asigurator national. Teoretic vorbind, toate aceastea sunt in avantajul direct al clientilor, care astfel vor avea posibilitatea de a alege intre un numar mai mare de oferte.
Este deci integrarea o potentiala amenintare pentru operatorii din statele nou-intrate, care pot pierde in fata competitorilor mai experimentati si ceva mai bine capitalizati din state cu vechime in UE? Nici vorba, sunt de parere specialistii in domeniu. Experienta celor 10 state care au aderat la UE la 1 mai 2004 in ceea ce priveste sectorul asigurarilor arata ca, de obicei, consumatorii tind sa prefere polite oferite de asiguratorii locali. Mai mult, expertii CEA au realizat studii complexe care arata ca societatile de asigurari care nu fac parte din grupuri internationale nu prea sunt incantate de ideea de a asigura bunuri situate in alt stat decat in cel de origine, din simplul motiv ca nu detin informatii exacte asupra riscurilor la care se expun. Ipoteza este sustinuta si de statistici, care arata ca asigurarile transfrontaliere rareori depasesc 1-2% din totalul primelor brute subscrise de catre companii. Exista totodata studii care arata ca majoritatea locuitorilor Uniunii prefera sa se bazeze pe asiguratorii locali, evitand astfel barierele de limba si dificultatile in obtinerea de servicii post-vanzare. In plus, globalizarea face ca marile grupuri internationale de asigurari sa fie prezente pe aproape toate pietele din regiune, deci acoperirile oferite sunt similare ca pret si conditii contractuale.
Iar cel putin pentru romani, argumentul obtinerii unor conditii mai bune la incheierea de asigurari cu societati din statele UE (dupa integrare, fireste) este in mare masura eronat. Bucurestenii, care au incercat sa afle care sunt cotatiile de prima la asigurarile de locuinte din Paris, Bruxelles, Londra sau Roma, nu pot decat sa se bucure ca traiesc in Romania.
Se pare deci ca viitoarea integrare a tarii noastrei in UE va duce doar la ridicarea standardelor in servicii si nu la restructurarea cererii. In acest context, singurii care sunt pusi in pericol sunt furnizorii de servicii care nu sunt capabili sa faca fata concurentei si necesitatilor mereu crescande ale pietei.