In opinia acestuia, desi aderarea la Uniunea Europeana (UE) inseamna si "noi riscuri pentru asiguratori", oportunitatile de dezvoltare sunt extraordinare. "Sunt de parere ca, pe termen mediu si lung, aderarea la Uniunea Europeana va genera si crestere economica, stimuland cererea agregata pentru produsele de asigurare", declara ZEDELIUS.
Conform unor studii macroeconomice, odata cu intrarea altor membri in UE, populatia va creste cu 16%, in timp ce PIB (Produsul Intern Brut) la nivelul acestei organizatii se va majora cu doar 4%. Cu toate acestea, adevaratele beneficii vin din faptul ca economiile tarilor candidate se dovedesc a fi mai dinamice decat cele ale statelor cu traditie in UE.
"Atragerea de investitii directe, continuarea procesului de privatizare, cresterea nivelului de trai etc", acestea sunt doar cateva dintre previziunile de ordin economic realizate de catre analistii ALLIANZ.
In ultimii ani, grupul ALLIANZ s-a dovedit a fi foarte activ in Europa de Est, fie prin dezvoltarea propriilor subsidiare, fie prin achizitionarea unei participatii la companii deja existente, astfel incat, in prezent, grupul german ocupa locul secund in topul asiguratorilor din Europa Centrala si de Est, cu o cota de piata cumulata de 11%. Mai mult, grupul german intentioneaza sa isi intensifice prezenta in aceasta zona.
