Toti cei 8,5 milioane de romani care contribuie la Pilonul 2 de pensii private pot afla foarte simplu la ce fond contribuie si cati bani au strans pentru pensie in contul personal, pe pilonul2.ro. Deja peste 1 milion de romani au accesat acest portal in primele 10 luni din 2026 pentru a se interesa de pensia lor privata, anunta APAPR.
Ce este Pilonul 2 de pensii private
Pilonul 2 este sistemul de pensii private obligatorii lansat in 2008, prin care o parte din contributia de asigurari sociale (CAS) este directionata catre un cont individual de pensie privata, administrat de unul dintre cele 7 fonduri autorizate.
In prezent, contributia la Pilonul 2 este de 4,75% din venitul brut lunar si face parte din contributia totala de CAS de 25% pe care salariatii o platesc oricum. Asadar, participarea la Pilonul 2 nu presupune costuri suplimentare pentru romani.
Banii acumulati in contul personal sunt investiti de administratorul fondului, in conditii strict reglementate de legislatie, pentru a genera castiguri pe termen lung. La momentul pensionarii, participantul va beneficia atat de contributiile virate de-a lungul anilor, cat si de castigurile din investitii.
Afla la ce fond de Pilon 2 contribui deja
Pe pilonul2.ro, folosind formularul pus la dispozitie de Autoritatea de Supraveghere Financiara, oricine poate afla in mai putin de 30 de secunde, completand numele si codul numeric personal (CNP), la care dintre cele 7 fonduri de pensii private de Pilon 2 contribuie.
Verifica banii stransi in contul tau personal
Dupa ce a aflat la ce fond de pensii private este inscris ca participant, urmatorul pas este verificarea contului personal. Portalul pilonul2.ro centralizeaza link-urile catre cele 7 fonduri de pensii, acolo unde participantii isi pot deschide usor un cont online cu utilizator si parola pentru a-si verifica banii stransi si istoricul contributiilor virate.
Aproape 2 milioane de romani isi verifica deja online contul personal de pensie privata. Este cea mai simpla modalitate de a urmari periodic banii acumulati si contributiile virate in cont, transmite APAPR.
Actualizeaza-ti datele personale
Este foarte important ca participantii sa isi actualizeze datele personale si de contact (adresa de e-mail, numar de telefon si adresa de corespondenta) la administratorul fondului de pensii la care contribuie. Astfel, acestia se asigura ca pot fi contactati si ca primesc la timp toate informarile si comunicarile importante referitoare la contul lor de pensie privata.
Primeste scrisoarea anuala de informare pe e-mail
In fiecare an, in cursul lunii mai, administratorii fondurilor de pensii private transmit tuturor participantilor scrisoarea anuala de informare. Aceasta contine informatii despre contributiile virate in contul personal in anul precedent si valoarea acumulata la sfarsitul anului. Participantii pot opta sa primeasca aceasta scrisoare in format electronic, pe e-mail, in locul formatului tiparit. Este o modalitate mai rapida si mai comoda de a consulta informatiile despre propria pensie privata, oriunde te-ai afla.
De ce suma acumulata poate creste sau scadea
Fondurile de pensii private investesc contributiile primite lunar pe pietele financiare, strict in limitele si conditiile stabilite de legislatie si pe baza deciziilor interne de investitii. Intreg portofoliul de investitii al fondurilor de pensii este re-evaluat in fiecare zi la valoarea reala de piata a cotatiilor tuturor instrumentelor. Prin urmare, valoarea activului personal net (suma acumulata in cont) poate fluctua zilnic in functie de evolutia investitiilor. Fluctuatiile si volatilitatea sunt absolut normale pe pietele financiare, iar rezultatele investitionale trebuie evaluate pe termen lung, nu de la o luna la alta.
De la lansarea sistemului in 2008, fondurile de pensii private din Pilonul 2 au obtinut un randament mediu anual de 8,5%, comparativ cu o rata medie anuala a inflatiei de 4,8% (date la 30 septembrie 2026). Mai mult, din cele peste 237miliarde de lei administrate in beneficiul participantilor, aproximativ 96 miliarde de lei reprezinta castigul net obtinut din investitii, adica bani adaugati peste contributiile virate. Cu alte cuvinte, o parte importanta din economiile acumulate de romani in Pilonul 2 provine din performanta investitiilor realizate de administratorii fondurilor de pensii private.
Cand si cum poti retrage banii din Pilonul 2
Banii acumulati in contul din Pilonul 2 nu pot fi retrasi oricand, ci doar in situatiile prevazute de lege:
- La pensionarea pentru limita de varsta, atunci cand se obtine decizia de pensionare din sistemul public;
- In cazul pensionarii pentru invaliditate, indiferent de gradul de invaliditate;
- In cazul decesului participantului, cand banii acumulati revin mostenitorilor legali sau testamentari.
Conform legislatiei inca in vigoare, beneficiarii pot opta pentru incasarea intregii sume printr-o plata unica sau pentru plati lunare egale, esalonate pe o perioada de maximum 5 ani (cel mult 60 de plati). Pentru a solicita banii, participantul sau, dupa caz, mostenitorul trebuie sa se adreseze administratorului fondului de pensii private, care va comunica documentele si pasii necesari. Aceste reguli raman in vigoare pana la autorizarea primelor fonduri specializate de plata, cel mai devreme in cursul anului 2027, moment din care va produce efecte noua lege de plata nr. 2/2026.
Pana la 30 septembrie 2026, cca. 365.000 de romani si-au primit inapoi banii din Pilonul 2, sumele totale fiind in valoare de aprox. 8,5 miliarde de lei si in crestere accelerata.
Ai alte intrebari? Vorbeste cu Domnul Pensionescu
Pentru cei care vor sa afle mai multe despre pensia lor privata, APAPR l-a lansat in mediul online pe „Domnul Pensionescu”, un asistent virtual bazat pe inteligenta artificiala (AI), care ofera raspunsuri simple si accesibile despre functionarea sistemului de pensii private. Poti discuta cu Domnul Pensionescu despre contributiile acumulate, modul in care sunt investiti banii, conditiile de retragere a sumelor din Pilonul 2 sau despre pensiile private facultative (Pilonul 3).
Domnul Pensionescu ofera informatii generale si nu are acces la conturile individuale ale participantilor. Pentru a afla suma exacta acumulata, trebuie sa accesezi contul online pus la dispozitie de administratorul fondului tau de pensii.
”Intra pe pilonul2.ro, afla unde ai pensia privata, verifica periodic cati bani ai strans, actualizeaza-ti datele si cere informarea anuala pe e-mail!”, subliniaza APAPR - Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania.
