1asig.ro
1asig.ro

Sanatatea se plateste!

In cadrul intentiei de a reforma eficient sistemului de sanatate din Romania, Ministerul Sanatatii are in vedere introducerea, din luna iulie a acestui an, a serviciilor medicale in coplata, dupa stabilirea pachetului general de servicii acoperite prin asigurarile publice de sanatate. Definirea pachetului de baza va facilita introducerea sistemului de asigurari complementare, cuprinsa, de asemenea, in noul proiect de lege a sanatatii, ce va fi elaborat de catre minister incepand cu 1 iulie a.c., care urmareste eliminarea mecanismului de plati informale din sistemul sanitar si scaderea presiunii pe unitatile medicale.

Pachetul de servicii medicale de baza va reprezenta "gura de oxigen" atat de mult asteptata de catre operatorii privati din piata, stabilind in mod clar care sunt serviciile platite de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) si care revin asigurarilor complementare, potrivit Secretarului de Stat in cadrul Ministerului Sanatatii, Aurel NECHITA. In acelasi context, introducerea sistemului de servicii medicale in coplata este luata in calcul ca o modalitate de degrevare a bugetului de stat si a finantarii asigurarilor sociale de sanatate, precum si de impulsionare a sistemului de asigurari complementare, care va putea completa, la standarde ridicate, asigurarile sociale.

Aceasta solutie este acceptata si de Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), prof. dr. Irinel POPESCU, acesta fiind de acord cu introducerea coplatii, in conditiile in care bugetele spitalelor pentru anul 2009 au scazut cu aproximativ 11% comparativ cu anul anterior. Asadar, banii din bugetul pentru sanatate aprobat de Parlament fiind insuficienti, Presedintele CNAS este de parere ca, pentru a acoperi acest deficit, este necesar ca si pacientii sa plateasca in plus pentru ca sa beneficieze de servicii sanitare complete, insa notiunea de coplata trebuie inteleasa corect. Mai mult, Presedintele CNAS a precizat ca Romania ar trebui sa adopte un sistem asemanator cu cel din Statele Unite ale Americii, unde exista o proportionalitate intre volumul primei de asigurare si beneficiile oferite.
In acest context, reprezentantii CNAS si cei ai Ministerului Sanatatii vor analiza variantele de coplata existente in Europa si vor stabili exact tipul de sistem aplicabil in Romania, caror servicii ar trebui sa li se aplice coplata si, totodata, masurile de protectie a persoanelor cu venituri mici.

Reactia medicilor vizavi de introducerea acestei masuri este in mare parte pozitiva, avand in vedere ca astfel se vor atrage fonduri suplimentare la bugetul asigurarilor de sanatate, dar si din perspectiva unei responsabilizari a pacientilor care solicita servicii medicale la cerere. Astfel, prin acest sistem, pacientii vor sti exact pentru ce platesc, care dintre serviciile pe care le solicita sunt acoperite prin asigurarile sociale si care sunt acelea pentru care li se va percepe un anumit cuantum. Solicitarea de servicii suplimentare fata de cele acoperite de asigurari va ramane, deci, la latitudinea beneficiarilor de servicii medicale, acest fenomen impulsionand cererea pentru asigurari private de sanatate.

Totodata, va fi contracarat, intr-o oarecare masura, si fenomenul spagii din sistemul sanitar, care a luat proportii in ultimii ani, in sensul ca statul nu va mai deconta serviciile neacoperite de asigurarile sociale, care se prestau, totusi, in cazul in care pacientul utiliza abordarea "micilor atentii".
Mai mult, "aceasta masura este binevenita in aceasta perioada de criza, cand bugetul pentru CNAS este elaborat pentru o perioada de 9 luni, avand nevoie urgenta de rectificare in conditiile cresterii cheltuielilor comparativ cu anul precedent", apreciaza Dumitru COSTIN, Presedinte, Blocul National Sindical si Membru in Consiliul de Administratie la CNPAS.
De asemenea, Sorina NICULESCU, un reputat specialist in asigurari, considera ca, in conditiile actuale, se impun masuri cat mai rapide de rectificare bugetara, si nu in ultimul rand, ca "industria privata de asigurari de sanatate va fi chemata sa finanteze acest deficit bugetar, moment in care sistemul de coplata devine o solutie reala".

Astfel, in acest moment, sistemul public de sanatate este constituit din 5 milioane de contribuabili si peste 20 de milioane de beneficiari, "fiind un sistem lipsit de transparenta care ofera de la an la an servicii la o calitate din ce in ce mai slaba", completeaza Dumitru COSTIN. Totodata, la un buget de 3 mld. EUR pentru sanatate, avem o cheltuiala pe cap de asigurat de 170 de EUR pe an, fata de 6.000 USD in SUA si 2.000 EUR media in tarile europene", a adaugat Mircea OPRESCU, Presedinte ACADEMICA.

Asadar, specialistii din piata asigurarilor considera ca implementarea acestor masuri va constitui un impuls important pentru dezvoltarea asigurarilor private de sanatate, ca modalitate eficienta de cofinantare a deficitului bugetar si de degrevare a acestuia de o parte din cheltuieli, parere impartasita, in mod unanim, si de oficialii Ministerului Sanatatii.