1asig.ro
1asig.ro

IFRS, in curand, in Romania

Potrivit CSA, adoptarea IFRS presupune un nou sistem de evaluare a performantei, imbunatatirea calitatii informatiilor destinate managementului in vederea adoptarii celor mai bune decizii, sporirea competitivitatii si, nu in ultimul rand, schimbarea intregii baze de raportare.

Potrivit strategiei adoptate de CSA, in relatia cu institutiile statului, toate societatile comerciale, inclusiv cele de asigurare vor intocmi anual situatii financiare consolidate, in conformitate cu Reglementarile contabile aplicabile acestora, care transpun prevederile Directivelor Europene; incepand cu exercitiul financiar 2007, societatile de asigurare cotate pe o piata reglementata sau care sunt in curs de cotare la data bilantului si intocmesc situatii financiare consolidate, le vor intocmi in conformitate cu IFRS, cerinta obligatorie rezultata din Regulamentul CE nr. 1606/2002.

De asemenea, pentru exercitiile financiare ale anilor 2008 si 2009, toate societatile din domeniul asigurarilor, indiferent daca sunt sau nu cotate pe o piata reglementata, trebuie sa intocmeasca situatii financiare anuale si consolidate in conformitate cu IFRS, ca un al doilea set, pentru necesitatile proprii de informare, ale investitorilor precum si pentru informarea CSA; din 2010, in functie de evaluarile efectuate cu privire la aplicarea IFRS si de evolutiile din Uniunea Europeana, societatile de asigurare urmeaza sa intocmesca anual situatiile financiare consolidate, conforme cu IFRS ca un singur set.

"Din perspectiva Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aplicarea IFRS prin promovarea unui management financiar performant si a culturii de guvernanta corporativa in randul societatilor de asigurare, constituie o premisa absolut necesara pentru implementarea in conditii optime a viitorului model de solvabilitate in domeniul asigurarilor - Solvency II", declara reprezentantii CSA.

Numele de Solvency II se refera la unul dintre cele mai importante proiecte de directiva ale Uniunii Europene, aflate pe agenda de lucru pentru anul 2006 a CEA (Comite Europeen des Assurances). Dorindu-se a fi un adevarat instrument de control al riscurilor, SOLVENCY II impune companiilor de asigurari limite de solvabilitate, tinand cont, in acelasi timp, de metodele necesare de management al riscurilor.

Aplicarea acestui proiect va influenta toate procesele operationale ale industriei asigurarilor in ansamblu, iar, prin corectarea rapida a tuturor aspectelor legate de solvabilitate, va schimba radical cadrul general de supraveghere al asigurarilor.
Acestea fiind premisele, putem considera ca SOLVENCY II este primul proiect strategic de anvergura al asiguratorilor si reasiguratorilor europeni.
Noul proiect ia in considerare intreg sistemul de management al riscurilor utilizat de catre o companie. In acest scop, a fost preluata, din cadrul Acordului BASEL II, dedicat sistemului bancar, o abordare bazata pe 3 piloni:
- Pilonul I - Cerintele privind capitalizarea
- Pilonul II - Supravegherea
- Pilonul III - "Disciplina" de piata

Pilonul I se refera la stabilirea unor cerinte cantitative privind capitalizarea, prevazandu-se, in scopul cresterii flexibilitatii, un sistem bidimensional de stabilire a acesteia (existenta unui nivel minim al capitalului social subscris, cat si posibilitatea stabilirii acestuia pe baza solvabilitatii). Astfel, se urmareste garantarea unei protectii adecvate a asiguratului, in conditiile mentinerii competitivitatii pietei.
Pilonul II va crea cadrul prin care se va permite autoritatilor de supraveghere sa realizeze o evaluare globala a gestionarii riscurilor in cadrul unei companii de asigurare - strategia generala de subscriere, daunalitatea si protectia prin cedare in reasigurare.
Prin intermediului Pilonului III se va introduce un "efect de disciplinare" a managementului unei companii, asigurandu-se, in acelasi timp, o crestere a gradului de transparenta organizationala. Astfel, vor fi definite principiile de furnizare a informatiilor catre clienti, agentii de rating dar si catre alte parti interesate, permitandu-se astfel, evaluarea cat mai corecta a stabilitatii financiare a companiei.
Astfel, aplicarea prevederilor proiectului SOLVENCY II va avea ca efect eficientizarea si securizarea pietei unice a (re)asigurarilor. Prin armonizarea cerintelor privind solvabilitatea si a principiilor de supraveghere, se vor crea premisele care vor permite companiilor din intreaga Europa sa actioneze in conditii egale.

Implementarea cu succes a IFRS si a SOLVENCY II poate fi realizata prin alocarea resurselor necesare, stabilirea clara a responsabilitatilor si colaborarea permanenta dintre toti factorii implicati in aplicarea acestor standarde, in vederea obtinerii unor solutii functionale.