Fenomenul fuziunilor si achizitiilor, intens manifestat
in ultimii trei ani in industria de asigurari si reasigurari, atat la
nivel national cat si european, demarat in tromba in conditiile globalizarii
economice si al crearii pietei unice europene, si-a accelerat considerabil
evolutia si in 2007 in special in pietele emergente.
Astfel, finalizarea operatiunii de vanzare de catre AXA a WINTERTHUR
SUA celor de la QBE Insurance Group, dupa ce la mijlocul lui 2006 cumparase
compania mama a subsidiarei americane de la CREDIT SUISSE, precum si
preluarea PRAETORIAN Financial de catre acelasi grup australian de la
reasiguratorul german HANNOVER Re la inceputul lui 2007, au constituit
primele ingrediente ale unui an "condimentat" de achizitii
importante.
Acelasi lucru se poate spune atat despre interesul tot mai crescut al
reasiguratorilor din Bermuda pentru piata LLOYD's, care, supusi fiind
unor mari presiuni din partea agentiilor de rating, analizeaza atent
oportunitatile de preluare ivite pe celebra piata londoneza de asigurari,
cat si despre intentia bancii americane de investitii GOLDMAN Sachs de
a achizitiona BENFIELD, unul dintre cei mai importanti brokeri de reasigurare
din lume, vizat totodata de rivalii AON si MARSH.
Tendinta de concentrare se manifesta pregnant si la nivelul industriei
globale de reasigurari, ierarhia jucatorilor fiind spectaculos zdruncinata
in 2006, odata cu achizitia companiei GE Insurance Solution de catre
SWISS Re, care a propulsat cumparatorul pe prima pozitie in topul mondial
al companiilor de profil. Nici preluarea elvetienilor de la CONVERIUM
de catre rivalul francez SCOR dupa o tergiversata joaca de-a soarecele
si pisica nu a lasat piata de reasigurari indiferenta, cu atat mai mult
cu cat tranzactia are ca scop formarea celui de-al cincilea reasigurator
mondial.
Cea mai importanta fuziune a anului pe piata de asigurari, din punct
de vedere al specialistilor, a fost ocazionata de acordul incheiat de
societatile de asigurare FRIENDS Provident si RESOLUTION (Marea Britanie)
avand ca rezultat infiintarea unei noi entitati care, cu o valoare totala
de 12,9 mld. EUR, sa devina unul dintre jucatorii principali pe piata
britanica de asigurari de viata si pensii.
Ideea potrivit careia pietele emergente reprezinta viitorul industriei
europene de asigurari nu mai reprezinta un secret pentru nimeni, grupurile
financiare interesate sa faca achizitii in regiune raportandu-se, in
primul rand, la rata anticipata de crestere a economiilor acestor state:
peste 5% pe an, adica de cel putin doua ori mai accelerata decat in tarile
vestice.
Miscarea strategica de la inceputul lunii mai a.c. a primului asigurator
din Italia, GENERALI, de preluare a pachetul majoritar de actiuni al
CESKA Pojistovna, jucatorul numarul 1 de pe piata ceha de profil, l-a
propulsat pe acesta in pozitia de lider al pietei asigurarilor din Europa
Centrala si de Est (ECE).
Expansiunea austriaca in pietele emergente prin achizitii si consolidari
- VIENNA Insurance Group in Cehia, Polonia, Romania, Slovacia, Bulgaria,
Ucraina, Albania si UNIQA Group in Bulgaria, Romania, Serbia, Ucraina,
precum si in Albania, Macedonia si Kosovo prin achizitia SIGAL, cel mai
mare asigurator albanez - au dictat, in mod hotarator, trendul de concentrare
a activitatii de asigurari in ECE, cele doua companii creandu-si, astfel,
un cadru propice si o excelenta baza de expansiune in vederea unei dezvoltari
cat mai dinamice in aceasta regiune a Europei.
Asadar, lupta pentru cat mai mult teritoriu in Europa Centrala si de
Est se inteteste, observandu-se un tot mai mare interes al grupurilor
internationale de profil pentru potentialul ridicat al tarilor precum
Cehia sau Polonia, dar mai ales al noilor state membre UE, Romania si
Bulgaria.
"Concentrarea afacerilor este principala tendinta care se va manifesta
in viitor in domeniul asigurarilor, determinata de interesul crescut
al investitorilor strategici internationali de a intra pe piata romaneasca
a asigurarilor sau de a-si consolida pozitia aici. In acest context,
inclusiv din perspectiva structurii operationale, ierarhiile locale sunt
departe de a fi stabile", declara Cristian CONSTANTINESCU, Presedinte
UNSAR-Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din
Romania, cu ocazia Editiei din acest an a FIAR.
"Estimam ca presiunea concurentei determinata de accesul liber pe
piata autohtona si de intrarea in Romania a unui numar mare de firme
europene
va genera semnificative regrupari de forte, fuziuni, aliante si achizitii
intre operatorii locali", este opinia lui Constantin TOMA, Presedinte-Director
General al OMNIASIG VIENNA Insurance Group.
Confirmarile acestor previziuni nu au intarziat sa apara: VIG si-a exprimat
recent intentia de a prelua integral ASIROM, lansand pe 27 noiembrie
a.c. o oferta publica de preluare a 49,82% din actiunile asiguratorului
roman pentru 243,6 mil. lei, dupa ce la inceputul aceleiasi luni isi
ridicase
participatia la peste 50%, de la 30% cat cumparase in iulie de la fostul
actionar majoritar, INTERAGRO.
Tot in vara acestui an, grupul financiar EUROHOLD a investit 12,5 mil.
EUR pentru preluarea a peste 75% din actiunile ASITRANS Asigurari, incluzand
achizitia de titluri, cresterea de capital, precum si pachetul majoritar
al ASITRANS Leasing, in timp ce austriecii de la UNIQA au achizitionat
inca 23% din ASTRA, de la actionarul majoritar anterior, NOVA Trade,
prin aceasta operatiune asigurandu-si controlul intereselor in ASTRA
cu o cota de 50% plus o actiune.
De asemenea, BT Asigurari a fost achizitionata in octombrie a.c. de GROUPAMA
una dintre cele mai mari companii de asigurari europene, in urma acordului
incheiat intre grupul francez si Banca TRANSILVANIA, in vara acestui
an.
GROUPAMA, s-a aratat interesata si de achizitia ASIBAN, care a lansat
in luna noiembrie etapa de marketing a tranzactiei si asteapta exprimarea
interesului din partea potentialilor investitori, cele patru
banci actionare (BCR, BRD, Banca TRANSILVANIA si CEC) estimand ca operatiunea
de vanzare a ASIBAN se va concretizeza in prima parte a anului 2008.
Grupul ceh de investitii PPF Investments a preluat, in februarie, RAI
Asigurari, iar in luna martie a achizitionat pachetul majoritar de actiuni
la ARDAF, prin societatea cipriota de tip holding SABILE, fuziunea dintre
cei doi asiguratori romani fiind asteptata in viitorul apropiat.
De asemenea, compania elena ETHNIKI, care detine 93,26% din actiunile
GARANTA, a decis fuziunea prin absorbtie dintre aceasta si compania locala
NBG Insurance, licenta de functionare a celei din urma fiind retrasa
de catre CSA.
Si pentru ca nu s-ar putea gasi un moment mai bun pentru ca gigantul
AXA sa calce si pe plaiurile mioritice, presa internationala de specialitate
vehiculeaza informatii potrivit carora grupul ungar OTP ar putea vinde
francezilor divizia de asigurari OTP Garancia, prezenta si in Romania.
Daca luam in considerare si gradul de concentrare al pietei care se mentine
ridicat la nivelul primelor noua luni ale anului, primele zece companii
de asigurari nationale consemnand subscrieri care reprezinta peste 82%
din valoarea pietei, putem afirma fara putinta de tagada ca ne indreptam
spre o piata cu din ce in ce mai putine companii, in care doar cei cu
adevarat puternici vor fi capabili sa faca fata cerintelor concurentiale.
In acelasi timp, previziunile pentru 2008 privind fuziunile si achizitiile
din sfera asigurarilor urmaresc acelasi trend, pus in lumina de declinul
numarului de companii de profil, tot mai accentuat de la an la an, dar
si de tendinta marilor grupuri de asigurari de a oferi servicii la scara
globala, intentie justificata de nevoia de a rezista concurentei si de
a realiza o cat mai buna diversificare a riscurilor.
Anul 2007 confirma tendinta de concentrare a pietei globale de asigurari
Din aceeasi categorie
Cele mai citite