Despre realizarile din cei 15 ani de activitate pe piata locala, experienta internationala si solutiile gasite pentru clienti, precum si despre asteptarile de la anul 2022, am discutat cu Adrian MUNTEANU, International Departament Manager, FUNK International Romania Broker de Asigurare-Reasigurare.
XPRIMM: Ati implinit 15 ani de activitate pe piata locala. Care au fost cele mai mari realizari ale companiei in aceasta perioada?
Adrian MUNTEANU: Da, in 2021 am implinit 15 ani de activitate si continuitate in piata romaneasca de asigurari si brokeraj, ca filiala a celui mai mare Broker de asigurare independent din Germania - Funk Gruppe GmbH. Evenimentul a fost marcat festiv prin vizita reprezentantilor conducerii executive germane, Dl. Yorck Hillegaart si Dl. Steffen Abel in Bucuresti in septembrie, care ne-au felicitat pentru modul profesionist de livrare a serviciilor catre clienti si pentru contributia la cresterea grupului. Ne bucuram si este o onoare pentru noi sa putem fi alaturi de clientii nostri pe o piata inca in formare, cu provocari dar si oportunitati, si sa le prezentam solutii personalizate si adaptate nevoilor fiecaruia dintre ei.
Prima realizare a fost faptul ca un Broker local, RIMIS, infiintat in 2003, a castigat increderea decidentilor Funk Gruppe GmbH, care isi doreau extinderea in Romania, pentru a fi aproape de clientii germani cu filiale deschise in tara noastra. Astfel, in 2006 ne-am alaturat marii familii Funk Gruppe GmbH, a carui istorie incepe la 1879 si se intinde de-a lungul a cinci generatii de lideri din familie, care au dus compania dupa 140 ani de activitate in topul primilor 5 Brokeri independenti si privati din lume, cu o cultura organizationala onesta, inclusiva si antreprenoriala, orientata spre client, cu valori sanatoase si responsabilitate sociala sustenabila.
Alinierea si imbratisarea valorilor si viziunii pe termen lung a companiei mama constituie pentru noi un alt success. Aceasta inseamna ca suntem aproape de clientii nostri, cu expertiza noastra tehnica, de consultanta de risc si facem asta intr-un mod flexibil, adaptat nevoilor individuale ale fiecarui client. In toti acesti ani am construit parteneriate cu acestia, bazate pe incredere, respect si dialog constructiv. "The best recommendation", sloganul FUNK, face parte din ADN-ul nostru si de aceea am avut success tocmai pe liniile tehnice de asigurare, fiind relevanti pe asigurarile de Contractor's All Risk" CAR, unde am oferit protectie prin asigurare, chiar si in asociere cu alti Brokeri, multor proiecte de autostrazi construite in acesti ani. De asemenea, avem experienta extinsa pe asigurarile de transport, dar si maritime, colaborand cu asiguratori cu expunere si expertiza internationala pe aceste linii.
Faptul ca suntem filiala grupului Funk Gruppe GmbH, care are in Germania clienti mari in diverse industrii si care au filiale si fabrici deschise in Romania, ne-au pus in situatia privelegiata de a fi printre primii Brokeri romani care au oferit clientilor si angajatilor acestora, asigurari din categoria Employee Benefits, adica asigurari de sanatate, viata si accidente.
De asemena, vrem sa multumim clientilor pentru increderea aratata in serviciile si expertiza noastra, satisfactia acestora simtindu-se in lunga colaborare de peste ani, dar si in premiile primite in celebrarea realizarilor din industrie, de Customer Care in 2021.
XPRIMM: Anul acesta v-ati extins si ati deschis un birou si la Cluj. Caror clienti va adresati in acea regiune si cu ce tipuri de asigurari veniti in intampirarea acestora?
A.M.: Deschiderea biroului din Cluj Napoca, acolo unde locuiesc, a fost si o consecinta a faptului ca m-am alaturat echipei FUNK International Romania, in iunie 2021, in pozitia de Manager Departament International. Pentru noi este o oportunitate de a privi cu incredere catre viitor, spre crestere organica si proximitate pentru clientii nostri. In zona Transilvaniei sunt cei mai multi dintre clientii nostri internationali, filiale ale companiilor germane, elvetiene, austriece etc., gestionate de colegii din tarile unde acestia au sediile companiei mama. Astfel, impreuna cu colegii din Timisoara, dorim sa le putem oferi clientilor, intr-un mod profesionist si rapid, serviciile asteptate.
Credem in interactiunea personala, in ciuda posibilitatilor tehnologice IT, stimulate si de situatia pandemica COVID-19, care fac posibila interactiunea online si de la distanta cu clientii. Suntem convinsi ca prezenta fizica alaturi de client intareste rolul brokerului, acela de consultant, recunoscut ca si vector important al educatiei financiare in asigurari, care ajuta clientii sa devina tot mai constienti de importanta produselor de asigurare si protectiei prin acestea. Solutiile personalizate, consultanta de risc management oferite sunt menite a intari relatia intre client si Broker. In contextul profesionalizarii continue a consultantilor si expertilor din piata de asigurari, in ciuda erei IoT, AI, RPA, Data Analytics, acestia pot oferi informatii si analize tintite pe nevoia clientului asupra excluderilor si acoperirilor, solutii de managementul riscului, pot negocia clauze specifice sau oferi asistenta la daune complexe, lucruri pe care robotii nu le vor putea face.
Alaturi de mine sunt doi colegi cu experienta relevanta pe produse si servicii de asigurari agricole, precum si produse de asigurari de sanatate, viata si accidente. Astfel, dorim sa diversificam oferta de asigurare a FUNK International Romania si sa fim alaturi de fermierii din zona Vest si Nord Vest, care pot beneficia de expertiza si suportul nostru impotriva calamitatilor naturale ce pot afecta culturile sau rodul pomilor si viei. Pentru acestia cautam sa le oferim solutii inovative, asa cum sunt asigurarile parametrice, unde o suma predefinita se va plati in momentul declansarii unui parametru definit initial, legat de riscul impotriva caruia clientul cumpara protectie. Suplimentar, le oferim informatii legislative si chiar suport logistic privind posibilitatea accesarii subventiilor si decontarii primelor de asigurare prin programe de stat sustinute de AFIR si APIA.
De asemenea, continuam sa oferim fermierilor, dar si celorlalti clienti din diverse industrii, produse de asigurare din categoria Employee Benefits, pentru ca am observam o deschidere tot mai mare din partea acestora la protectia personalului si implicit al afacerilor acestora.
XPRIMM: Aveti o experienta bogata si pe partea internationala. Cum gasiti cele mai bune solutii pentru clienti pe pietele externe?
A.M.: Avem avantajul de a fi parte a unui grup cu filiale proprii in sapte tari europene si China. Cel mai mare avantaj insa, il reprezinta FUNK Alliance, o retea de servicii de brokeraj si consultanta de risc, nascuta din intelegerea profunda a relatiilor si nevoilor clientilor din peste 100 de tari, dezvoltata de-a lungul a 40 de ani de cooperare cu acestia. FUNK Alliance este formata din propriile noastre birouri si organizatii partenere care asigura implementarea programelor internationale si ofera sprijin local, profesional, in toate problemele legate de managementul asigurarilor, managementul riscurilor si managementul beneficiilor angajatilor. In 2021 aveam incheiate 240 de contracte de colaborare cu Brokeri din intreaga lume, in baza unor criterii stricte de selectie si audit la nivel mondial.
Criteriile esentiale au in vedere coduri etice de conduita, reguli de conformitate, calitate ridicata a serviciilor si a consultantei, integritate si reputatie impecabila la nivel local. FUNK Alliance este gestionata central din Germania unde avem o echipa de 45 angajati, specialisti pe diverse domenii si care ofera suport clientilor din intreaga lume.
Prin intermediul colegilor din Germania si a colaboratorilor de pe pietele externe identificam solutii personalizate si practice pentru nevoile clientilor nostri in contextul unui mediu economic si legislativ tot mai provocator si instabil si o apetenta tot mai scazuta pentru risc a asiguratorilor. Ca diferentiator, colaboram foarte bine cu asiguratori externi relevanti pe asigurari de transporturi, asigurari maritime si chiar asigurari de sanatate. Produse noi, cum sunt asigurarile parametrice, inovative pentru piata romaneasca, le oferim, asa cum spuneam, clientilor din agricultura de exemplu, cu ajutorul colegilor din Germania, care lucreaza impreuna la crearea acestora cu asiguratori si reasiguratori orientati catre inovare si intarirea protectiei prin asigurare. La acestea, previzibilitatea platii si viteza de plata sunt vitale, oferind certitudinea ca atunci cand sunt indeplinite anumite conditii, se va efectua plata despagubirii in mod automat, ducand la scaderea costului cu daunele si cu documentarea dosarelor de dauna.
XPRIMM: Ce doriti sa le transmiteti clientilor si partenerilor la acest sfarsit de an?
A.M.: Avand in vedere ca suntem in al doilea an de pandemie COVID si am fost cu totii impactari de restrictii, izolare, ca am fost nevoiti sa gasim un mod nou de a lucra si interactiona, vrem in primul rand sa le dorim sanatate si cat mai putine probleme legate de personal si activitatea economica. De asemenea, cred ca e necesar sa le transmitem recunostinta noastra si multumiri pentru rezilienta dovedita, flexibilitatea si adaptabilitatea aratata in contexte nemaiintalnite pana acum.
Le multumim clientilor pentru parteneriatele conlucrative avute, deschiderea si increderea aratata si dorim sa ii asiguram ca vom fi alaturi de ei, mai aproape si oricand cu "Cea mai buna recomandare. FUNK".
Partenerilor le multumim pentru orientarea catre solutii pentru clientii comuni, precum si pentru calitatea colaborarii. Ii felicitam pentru modul rapid de digitalizare a serviciilor de vanzare si post vanzare, prin adoptarea de solutii de lucru la distanta pentru a evita raspandirea efectelor pandemiei. Multumim!
XPRIMM: Ce asteptari aveti de la 2022? Cum vedeti evolutia pietei de asigurari?
A.M.: Una din asteptarile noastre este incheierea pandemiei COVID, impreuna cu restrictiile si limitarile avute pana acum. Ne dorim o reluare a contactului uman neingradit de riscurile epidemice, pentru ca asa cum am mai spus credem intr-o relationare personala in asigurari. Am constatat ca avand increderea clientilor nostri obtinuta prin cunoastere si respect reciproc, avem un mai mare succes in activitatea noastra, iar clientii sunt mai determinati sa achizitioneze asigurari si sa se protejeze astfel in activitatea depusa.
O alta asteptare a noastra este de stabilitate legislativa si economica. Vrem sa simtim iarasi efervescenta mediului de afaceri romanesc, de dorinta de crestere organica si sustenabila. De aceea credem ca piata de asigurari din Romania va fi pe un trend ascendent si in 2022, in ciuda unui comportament tot mai prudent a asiguratorilor in privinta apetitului de risc preluat prin politele de asigurare, pe anumite linii de asigurare.
Speram ca ultimul faliment pe piata RCA sa nu slabeasca inca o data increderea populatiei in asigurari, in ciuda eforturilor din ultimii ani de constientizare ale mecanismelor si beneficiilor acesteia, initiate de ISF, asociatii ale brokerilor de asigurare, publicatii ca cea a Dvs. Deja se vad consecinte ale acestui faliment in cresterile de pret ale asigurarii RCA, expunerea prudenta a unor asiguratori sau chiar retrageri definitive de subscriere a unor asiguratori pe aceasta linie. Este nevoie de stabilitate legislativa si supraveghere eficienta pe acest segment pentru a nu impacta intreaga piata de asigurari.
Si pe alte segmente de piata se simt abordari prudente a expunerii din partea asiguratorilor, de aceea cred ca se va pune tot mai mare accent pe managementul riscului in companii, pe politici de securitate intarite pe partea de IT, protectie la foc, securitate in munca, dar si o gestionare eficienta a riscurilor plasate in asigurare si a costurilor cu acestea.
Alte linii de asigurare vor continua sa creasca, asa cum sunt asigurarile de sanatate, pentru ca pandemia COVID, pe langa problemele puse, a fost si o oportunitate in a determina angajatorii sa puna accent pe protectia angajatilor si a-si consolida pozitia pe piata de munca, de angajator responsabil.
Provocarea anului va fi probabil reechilibrarea pietei RCA si a asigurarilor de garantii pentru care asiguratorii activi vor trebui sa isi regaseasca apetitul.