1asig.ro
1asig.ro

Romanii sunt mai activi in cautarea unui job nou. Numarul aplicarilor a crescut cu 23% fata de 2022

La inceputul lui 2023, candidatii erau precauti in aplicari si se concentrau pe stabilitatea locului de munca, fiind influentati de semnele unei posibile recesiuni. Cu timpul insa, ritmul cautarilor de noi joburi si al aplicarilor a accelerat, depasind cu 23% numarul de aplicari din a doua jumatate a lui 2022. Astfel, in primul semestru al anului curent, fiecare candidat si-a trimis CV-ul, in medie, la 6 angajatori lunar, potrivit datelor platformei de recrutare BestJobs.

"In ciuda incertitudinilor economice, candidatii bestjobs au prins curaj si au continuat sa isi caute oportunitati de munca mai potrivite pentru ei, din punct de vedere al posibilitatilor de dezvoltare si al ofertei salariale. 2 din 3 angajati romani au declarat intr-un sondaj bestjobs recent ca nu sunt multumiti de salariul actual, motiv pentru care se mobilizeaza pentru a-si gasi un job nou, mai bine platit, si tocmai de aceea anunturile cu #SalariuLaVedere atrag cele mai multe aplicari. In plus, angajatorii care ofera posibilitati de dezvoltare, sub forma training-urilor interne sau a cursurilor de specializare, au avut mai mult de castigat in acest semestru, atragand mai usor candidatii potriviti", spune Ana VISIAN, Marketing Manager bestjobs.

Aproape 20% din totalul candidatilor din primele sase luni ale acestui an au facut parte din categoria 18-24 de ani, tineri care aplica preponderent la internship-uri sau joburi entry-level din Vanzari, Marketing si BPO. Aceasta categorie de candidati este atrasa de oportunitatile de invatare si dezvoltare, in timp ce candidatii cu un nivel de experinta superior (35-54 de ani) vizeaza in special siguranta locului de munca si aranjamentele flexibile. Candidatii care au depasit varsta de 55 de ani valorizeaza impactul pe care il are munca lor si aprecierile din partea sefilor, fiind si cei care se confrunta cel mai adesea cu discriminare pe baza varstei in cadrul interviurilor de angajare.

Pe langa salariu si dezvoltare profesionala, candidatii isi doresc sa obtina si flexibilitate din partea angajatorilor. Astfel, peste 20% din totalul aplicarilor lunare se duc catre joburile remote, in timp ce oferta lor a scazut de la 12% anul trecut, la 9% anul acesta.

Cea mai mare oferta de lucru din acest semestru s-a regasit in Bucuresti si Ilfov (31%), Timis (10%), Cluj (7%), Brasov (6%) si Iasi (5%). Tot acestea sunt si judetele care au atras cei mai multi candidati, in special pentru roluri in Vanzari (22%), Management (13%), Financiar/ Contabilitate (9%), IT/ Telecom (8%) si Call Center/ Client Service (7%).