Evolutiile economice din ultimul sfert de secol au fost influentate de trei caracteristici, care, in opinia mea, au fost determinante: incertitudinea, nevoia de reforma a sistemelor si cresterea (globala a) datoriei publice. Este adevarat ca in aceasta perioada economia mondiala s-a confruntat cu o serie de socuri si provocari asociate crizelor financiare, economice, pandemice si geopolitice, de multe ori suprapuse, care au determinat instaurarea unui climat volatil greu predictibil. Pe de alta parte, dinamica economiei a impus necesitatea adoptarii unor masuri de reformare a sistemelor pentru a raspunde noilor cerinte economice si sociale si pentru a asigura resursele de crestere a prosperitatii natiunilor.
Globalizarea a fost o parte importanta a acestui proces, un adevarat motor al cresterii economice, contribuind la dezvoltarea comertului international, la sporirea productivitatii muncii, dar, in acelasi timp, crescand si gradul de intrepatrundere a economiilor regiunilor si statelor, multiplicand canalele de contagiune si ducand la o crestere a nivelului de dependenta fata de lanturile globale de aprovizionare. Socurile externe (mai ales cele recente) au determinat in schimb si necesitatea sporirii nivelului de rezilienta a economiilor, evidentiind importanta cresterii gradului de independenta energetica si alimentara a statelor.
Multe state emergente, printre care si Romania, au dezvoltat un model economic in care bunurile produse pentru export incorporeaza in proportie semnificativa bunuri importate necesare in procesul de productie. Daca la acest fapt se adauga si consumul intern care are la baza predominant bunuri importate, ne aflam deja de ceva vreme in prezenta unor dezechilibre macroeconomice care au tendinta sa se cronicizeze. In cazul Romaniei, datele (prezentate mai jos) arata ca stimularea consumului pentru a realiza crestere economica in conditiile unei balante comerciale in deficit a avut si efecte secundare negative asupra echilibrelor macroeconomice.
Deficitul a devenit un cuvant la ordinea zilei, crescand ca pondere in PIB si necesitand finantare tot mai ampla, ceea ce a dus la avansul datoriei publice. Astfel, modelul de dezvoltare globala si de crestere economica asociat cresterii datoriei si a dependentei de pietele globale a devenit unul obisnuit. Date publicate de Fondul Monetar International arata ca in anul 2022 datoria publica bruta depasea semnificativ nivelul PIB in multe state cu economie dezvoltata, precum Belgia (105%), Canada (116%), Franta (111%), Spania (112%), Portugalia (116%), SUA (121%), Italia (144%) sau Japonia (261%).
| Fig.1 Datoria publica bruta (% PIB) |
|
| Sursa: Fondul Monetar International, baza de date World Economic Outlook (aprilie 2023) |
Este adevarat insa ca nu orice tip de economie isi permite sa fie puternic indatorata si aici analiza trebuie nuantata. Revenind la modelul de dezvoltare economica, reputatul economist Jacques De Larosi?re, in lucrarea "Putting an end to the reign of financial illusion: for real growth" (2022), afirma ca "intr-o lume care a devenit foarte indatorata, modelul economic de dezvoltare a alunecat catre o paradigma ciudata, in care cea mai mare parte a activitatii economice se reflecta acum in sporirea valorii activelor financiare in detrimentul cresterii, al veniturilor salariale si al investitiilor productive".
In mod cert, dezbaterile vor continua in randul economistilor cu privire la rolul politicii economice ca si catalizator al stabilizarii macroeconomice si al cresterii pe termen lung, dar, in acelasi timp, este foarte clar faptul ca problema dezechilibrelor macroeconomice si adoptarea de politici care sa vizeze corectarea acestora reprezinta astazi preocupari majore si stringente.
Despre principalele dezechilibre macroeconomice cu care se confrunta Romania, in special despre deficitul bugetar si deficitul de cont curent, se fac analize, se discuta si se scrie de multi ani. Cauzele, dinamica acestora si efectele vizibile, precum si cele potentiale au fost dezbatute pe larg si considerate din multiple unghiuri. Posibile solutii au fost propuse, deopotriva de economisti din institutiile publice si din mediul privat, fara a pierde din vedere faptul ca fiecare actiune corectiva are avantaje dar si efecte nedorite pe termen scurt si ca necesita masuri asociate pentru a reduce povara asupra categoriilor cu adevarat vulnerabile. De aceea, este greu de adaugat ceva nou la aceasta discutie fara a relua multe dintre lucrurile relevante care au fost deja spuse adesea in acesti ani.
Din nefericire insa, masurile de corectie de pana acum fie au fost insuficiente, fie nu au avut efectele scontate, astfel ca problemele persista si devin tot mai presante, iar riscurile unor consecinte negative viitoare au crescut semnificativ. Intr-adevar, raportat la PIB, ponderea deficitului bugetar s-a redus usor la finalul anului trecut, iar ponderea deficitului de cont curent s-a diminuat intr-o anumita masura pe parcursul primelor luni ale acestui an. Aceste corectii sunt insa insuficiente, iar nivelurile celor doua deficite continua sa ne singularizeze, de o maniera negativa, prin raportare la tarile din vecinatate cu care suntem comparati de investitori. Exista inclusiv riscul ca o parte dintre aceste corectii sa fie anulate de evolutiile din a doua parte a anului curent, astfel ca pietele si investitorii ar putea concluziona ca ele au fost doar conjuncturale si ca nu exista un proces durabil de reducere a deficitelor gemene, sustinut de politici adecvate si eficiente. Consider ca o astfel de situatie trebuie evitata din cel putin trei motive obiective:
- Primul este ca echilibrul macroeconomic ar deveni greu de mentinut, iar riscurile aparitiei unei crize din cauze interne ar creste semnificativ, cu impact asupra nivelului de trai al populatiei si al potentialului de dezvoltare viitoare.
- Al doilea motiv, care decurge in mod obiectiv din primul, este ca devenim si mai vulnerabili fata de posibile socuri economice exogene, a caror probabilitate este in crestere in contextul economic si geopolitic european actual (principala destinatie a exporturilor noastre). Altfel formulat, riscurile interne se cumuleaza cu cele externe (si ele mai ridicate acum), astfel ca probabilitatea de aparitie a unui soc (indiferent de sursa) care sa ne impinga in criza economica este mai mare.
Ne confruntam cu riscuri economice si geopolitice in crestere la nivel regional si international, iar miscarile capitalurilor straine care in ultimii ani ne-au fost favorabile se pot inversa oricand, ceea ce ne-ar putea afecta puternic in toate segmentele economiei. Romania are in prezent nivelul cel mai redus al ratingului de credit acordat de principalele trei agentii internationale prin comparatie cu Polonia, Cehia, Ungaria si Bulgaria. Suntem pe cea mai de jos treapta din categoria "investment grade".
O deteriorare in continuare a evaluarilor investitorilor cu privire la riscurile investitiilor in Romania ne-ar afecta semnificativ: s-ar reduce investitiile straine directe care sustin potentialul de crestere si eficientizare a economiei locale si care (alaturi de fondurile europene atrase) finanteaza de o maniera sustenabila deficitul contului curent; de asemenea, ar creste volatilitatea si costurile investitiilor straine de portofoliu, din care o parte importanta contribuie la finantarea deficitului bugetar. - Cel de-al treilea motiv (dar nu si ultimul) pentru care reducerea in continuare a deficitelor gemene este necesara rezulta din faptul ca nivelul ridicat pe care il au in prezent este expresia unei dinamici structural deficitare a economiei romanesti (atat in sectorul public, cat si in cel privat), care in timp erodeaza potentialul de dezvoltare viitoare (creste povara datoriei, raman mai putine resurse pentru investitii, se pierde competitivitatea etc.). Se adauga aici faptul ca de aceste corectii depind intr-o proportie importanta fluxurile viitoare de fonduri europene, care sunt pentru Romania resurse ieftine (sau, in cele mai multe cazuri, gratuite) pentru finantarea investitiilor.
Asumarea costurilor pe termen scurt este mereu dificila, dar efectele acestora sunt mai usor de suportat atunci cand corectia este proiectata si gestionata de o maniera activa, prin ajustarea politicilor macroeconomice si prin masuri calibrate, programate si graduale, in opozitie cu situatia in care, ajungand sa fie fortate de piete, corectiile ar fi neasteptate, rapide si scapate de sub control.
Coroborand cele de mai sus, cred ca este important sa reiteram ca trebuie sa facem aceste corectii pentru ca economia Romaniei are nevoie de ele si pentru ca in absenta lor ar fi din ce in ce mai mult expusa la riscuri, la pierderea unor oportunitati de dezvoltare si la o (inevitabila) incetinire (structurala) a ritmului de crestere ce va fi greu de surmontat.
Din aceasta perspectiva, poate fi util sa privim evolutia unor indicatori relevanti, pe un orizont mai lung de timp si prin comparatie cu economiile din regiune.
Figurile 2 si 3 de mai sus, realizate prin prelucrarea unor date publicate de Banca Mondiala, confirma faptul ca progresul economic al Romaniei din ultimii 27 de ani a fost remarcabil. Acelasi lucru se poate spune insa si despre Bulgaria, Ungaria, Cehia si Polonia, precum si despre Uniunea Europeana in ansamblu. Graficele indica insa particularitati ale diferitelor perioade de timp si dinamici diferite intre tari.
Romania se plasa in 1995 la cel mai redus nivel al PIB per capita din regiune (1650 de dolari SUA). Am putea spune ca atunci, in 1995, Romania pornea in cursa acestor ultimi 27 de ani de pe ultimul loc in raport cu vecinii sai. La acel moment, PIB per capita in Bulgaria era cu 37 la suta mai mult (2259 de dolari), in Polonia era mai mult decat dublu (3687 dolari), in Ungaria era de peste 2,7 ori mai mare (4495 dolari), iar in Cehia de peste 3 ori si jumatate mai mare (5824 dolari).
Acest reper in timp nu este ales intamplator: in luna iunie 1995, Romania depunea cererea sa de aderare la Uniunea Europeana. Au urmat discutii, negocieri, eforturi foarte mari pentru toti cei implicati, iar progresul catre acest obiectiv statal, apartenenta la UE, a fost, mai ales in primii ani, dureros de lent (lucru explicabil insa prin decalajele foarte mari in defavoarea noastra pe care le aveam in aproape toate domeniile).
Intre 1995 si 2001 s-au parcurs insa cateva etape importante: in iulie 1997, Comisia Europeana adopta Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana; in noiembrie 1998, Comisia Europeana publica primul Raport de Tara privind procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana; in iunie 1999, Romania adopta Planul National de Aderare la Uniunea Europeana, iar in decembrie acelasi an, la Helsinki, Consiliul European decide inceperea negocierilor de aderare cu sase tari candidate, printre care si Romania; in februarie 2000, in cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale dedicate lansarii Conferintei Interguvernamentale, sunt deschise oficial negocierile de aderare cu Romania, un pas istoric care a schimbat radical perspectivele de dezvoltare ale tarii.
Revenind la perspectiva economica, pana in 2000-2001, evolutia PIB per capita (calculat in preturi curente si exprimat in valuta forte) a fost oscilanta, imaginea de ansamblu fiind a unei stagnari. Economia si societatea resimteau din plin costurile anilor de conducere si organizare discretionara, centralizata si ineficienta a economiei din perioada comunista, iar ajustarea necesara la mecanismele de piata nu avea cum sa fie usoara. Este relevant in acest context faptul ca in perioada 1995 - 2001 ratele anuale ale inflatiei se exprimau mereu cu doua cifre si uneori chiar cu trei. De exemplu, timp de 12 luni consecutive, in perioada februarie 1997 - februarie 1998, ratele anuale ale inflatiei au variat intre un minim de 105,4 la suta si un maxim de 177,4 la suta. Tot ca exemplu, in decembrie 1996 si in fiecare dintre primele trei luni ale anului 1997, rata lunara a inflatiei (cresterea in medie a preturilor bunurilor si serviciilor din cosul de consum de la o luna la alta) a fost in permanenta de peste 10 procente, iar in martie 1997, asadar intr-o singura luna, a fost de 30,7 la suta. Tot in perioada 1995-2001, cursul nominal al leului in raport cu dolarul SUA s-a depreciat de aproape 18 ori. In decembrie 1994, un dolar SUA valora 1767 ROL (lei vechi, anterior denominarii, echivalentul nominal al 0,1767 RON de astazi), iar in decembrie 2021, ajunsese deja la 31567 ROL (echivalentul nominal al 3,1567 RON de astazi). Cifrele sunt socante pentru cine nu-si mai aminteste acea perioada. Au fost ani grei si o presiune foarte mare asupra populatiei.
Privind de atunci si pana in prezent, in acea perioada de inceput a fost destul de dificil de implementat reforme pentru viitor. Dar ele s-au implementat, iar timpul a demonstrat ca aceasta a fost o alegere buna.
Indiferent de conjuncturi, reformele trebuie realizate, cu atat mai mult cu cat, desi situatia actuala este complicata, Romania beneficiaza de sprijinul financiar substantial al programelor europene. Sunt convins ca si astazi ca si atunci, reformele trebuie facute, iar efectele pozitive pe care le vor avea in timp vor confirma ca si de aceasta data ele reprezinta o alegere buna. Poate parea exagerat, dar, dintr-o anumita perspectiva, importanta momentului prezent si a modului in care deciziile de acum ne pot aduce aproape de obiectivul adoptarii monedei euro cred ca pot fi comparate cu cele ale perioadei 1995-2004 si ale reformelor care au permis intrarea fara echivoc pe traiectoria aderarii la Uniunea Europeana
Revenind si continuand analiza, graficele multor indicatori economici arata ca anul 2002 a marcat un punct important de inflexiune pozitiva in evolutia Romaniei care isi gaseste un corespondent in planul actiunilor si al deciziilor politice. Luna noiembrie 2002 a consemnat adoptarea de catre Comisia Europeana a "foii de parcurs" pentru Romania si Bulgaria, precum si prima mentionare oficiala in cadrul Parlamentului European a datei de 1 ianuarie 2007 ca data-tinta pentru aderarea Romaniei la UE. In decembrie 2002, Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderarii a zece noi state membre si adopta foile de parcurs pentru Romania si Bulgaria. In plan economic, in 2002, Romania reuseste o crestere a PIB per capita cu peste 16%. Vor urma inca sase ani de crestere accelerata, de peste 20 de procente in fiecare an. De exemplu, in 2007, anul in care Romania a devenit efectiv stat membru al Uniunii Europene, PIB per capita a crescut cu peste 45 la suta. Seria va fi intrerupta de efectele manifestarii crizei financiare globale si ulterior, ale crizei datoriilor europene.
Graficul din Figura 3 de mai sus schimba reperul temporal si seteaza ca punct de referinta anul 2007, din multe perspective politice si economice un jalon de o importanta aparte in evolutia ulterioara a tarii. Se observa o perioada de relativa stagnare pana in 2017 (in raport cu maximul de 10435 dolari per capita atins in 2008), cu siguranta sub influenta crizelor financiare si economice care au afectat majoritatea statelor europene (vizibil pe grafic), si ulterior o reluare a trendului sustinut de crestere, pe ansamblul ultimilor sase ani. Ritmurile anuale au fost diferite, in aceasta perioada resimtindu-se impactul crizelor recente care au afectat progresul, dar nu au inversat tendinta. Pe grafic se evidentiaza anul 2020 (puternic influentat de debutul pandemiei Covid-19), cand PIB per capita practic a stagnat in cazul Romaniei, dar si anul imediat urmator, cand acesta a crescut intr-un ritm de circa 14 la suta, comparabil cu cel din 2017 si 2018.
Tendintele in evolutia PIB per capita descrise mai sus pentru Romania sunt corelate cu cele ale tarilor din regiune, dar si la nivelul de ansamblu al Uniunii Europene. Figura 4 compara nivelul PIB per capita doar intre anii de inceput si de sfarsit ai perioadei analizate, respectiv 1995 versus 2022, dar pentru o selectie mult mai larga de state din spatiul geografic european. Pentru ca a pornit cu un decalaj foarte mare, desi a crescut foarte rapid, in ultimii 27 de ani Romania a castigat doar doua pozitii in clasamentul regional, surclasand Bulgaria si Serbia, dar ramanand in continuare in urma Poloniei, Ungariei si, mai ales, a Cehiei. Totusi diferentele (in termeni procentuali) sunt mult mai mici in 2022 comparativ cu nivelurile din 1995. Fata de Cehia (cea mai avansata din regiune), acum avem de recuperat un decalaj de 74 la suta ceea ce este o imbunatatire fata de nivelul de 253 la suta din 1995. Iar Polonia si Ungaria ne depasesc cu 15 si respectiv 16 procente, fata de 123 la suta si, respectiv, 172 la suta in 1995.
Ca si alti indicatori ai dinamicii economiei, PIB per capita poate fi calculat in mai multe moduri:
- prin conversie intr-o valuta de larga circulatie internationala (de exemplu in dolari ca mai sus sau in euro - pentru analiza datelor dupa 1 ianuarie 1999 cand aceasta a fost introdusa, mai intai pentru contabilitate si plati electronice, iar din 1 ianuarie 2002 si pentru tranzactii cu numerar, fiind lansate monedele si bancnotele euro);
- prin raportare la media unei anumite zone economice mai largi (de exemplu, a Uniunii Europene in cazul statelor membre);
- sau la paritatea puterii de cumparare. Potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), paritatile puterii de cumparare (PPP) sunt ratele de conversie valutara care incearca sa egaleze puterea de cumparare a diferitelor valute, prin eliminarea diferentelor de niveluri de pret intre tari. Cosul de bunuri si servicii cu pret considerat la stabilirea PPP este un esantion al tuturor celor care fac parte din cheltuielile finale: consumul final al gospodariilor si guvernului, formarea de capital fix si exporturile nete. Acest indicator este masurat in termeni de moneda nationala per dolar american.
Analizand cele trei abordari de calcul a PIB per capita, am putea spune ca prima mentionata este probabil cea mai conservatoare, pentru ca utilizeaza conversii in valuta forte ale rezultatelor economice, fara a tine seama de particularitati foarte importante, precum nivelul relativ al veniturilor si mai ales cel al preturilor, dintre tarile comparate. Discrepantele pot fi mari atunci cand gradul de dezvoltare difera foarte mult intre tarile din esantion, asadar mai ales daca se compara tari avansate economic cu tari din categoria economiilor emergente. In astfel de situatii, unii economisti considera ca utilizarea PPP este mai potrivita, deoarece metoda inglobeaza ajustari pentru aceste diferente.
In cazul nostru, intuitia economica ne-ar sugera probabil faptul ca atunci cand comparam Romania cu Bulgaria, Ungaria, Polonia si Cehia la un moment de timp apropiat de cel prezent, s-ar putea ca diferentele sa nu fie chiar atat de mari incat schimbarea metodei sa schimbe clasamentul. Pentru rigoare, am verificat acest lucru, realizand un clasament al nivelurilor PIB per capita in anul 2022 similar celui din Figura 4 de mai sus, dar bazat de data aceasta pe paritatea puterii de cumparare. Se observa din Figura 5 de mai jos ca pozitia Romaniei in grupul celor cinci tari pe care se focalizeaza analiza de fata nu s-a schimbat, ramanand pe o pozitie superioara celei a Bulgariei si doar usor inferioara celor ale Poloniei si Ungariei. De asemenea, pozitia de lider incontestabil al grupului de cinci tari in clasamentul PIB per capita aferent anului 2022 este in continuare detinuta de Cehia. Asadar, lucrurile sunt aproape neschimbate in raport cu imaginea oferita de graficul din dreapta al Figurii 4 de mai sus, realizate exprimand PIB per capita in dolari SUA.
Interesanta si totodata relevanta din aceasta comparatie intre metode este si observatia ca, atunci cand ajustam cu nivelul diferit al preturilor (asadar cand facem trecerea de la PIB per capita exprimat in dolari SUA catre PIB per capita tinand seama de PPP), Romania se claseaza in 2022 peste Slovacia, Croatia, Grecia si Portugalia, asa cum reiese din Figura 5 de mai jos (in opozitie cu imaginea oferita de graficul din dreapta al Figurii 4 de mai sus). Modificarea pozitiei Romaniei in clasament fata de Grecia si Portugalia la schimbarea de metoda arata tocmai faptul ca raportarea la PPP aduce un unghi nou (si totodata relevant) analizei, in special atunci cand tarile care sunt comparate au niveluri semnificativ diferite ale dezvoltarii economice de ansamblu.
Cresterea economica este doar o parte a tabloului de ansamblu. Multe alte lucruri conteaza: cat de sustenabila este cresterea din perspectiva componentelor care contribuie la crestere, care sunt factorii determinanti (atat de natura endogena, cat si exogena), care este amplitudinea externalitatilor negative pe care le genereaza (de exemplu, asupra mediului, comunitatilor etc.), ce efect are asupra incluziunii si dezvoltarii sociale s.a.m.d.
Deoarece pentru economia Romaniei deficitele gemene reprezinta in prezent o importanta vulnerabilitate cu efect asupra perspectivelor viitoare de dezvoltare, este util sa continuam comparatia la nivel regional prin studierea dinamicii echilibrului bugetar, acesta avand implicit un efect asupra soldului contului curent.
Daca analizam din punct de vedere istoric perioadele in care s-au consemnat deficite bugetare mari care au condus la cresterea datoriei publice observam ca adesea acestea au fost asociate cu crize economice severe sau cu razboaie. Intr-adevar, exista si perioade in care deficitul a fost efectul unei nepotriviri structurale pe termen lung intre veniturile si cheltuielile bugetului general consolidat. Aceasta "nepotrivire" a fost la randul sau amplificata de tentatia politicilor populiste care au consolidat capcana uzuala a masurilor pro-ciclice cu impact destabilizator pe termen lung.
Observatiile formulate mai sus nu sunt insa specifice Romaniei. Insa, asa cum arata Figura 6 de mai jos, unul dintre elementele prin care Romania s-a singularizat in cadrul regiunii pe parcursul ultimilor 27 de ani a fost nivelul in permanenta mai redus al veniturilor bugetului general consolidat (ca pondere in PIB) fata de celelalte tari. Nu un an, nu cinci, nu zece, ci douazeci si sapte de ani la rand, ponderea in PIB a veniturilor bugetului general consolidat a fost in cazul Romaniei semnificativ mai mica decat in Polonia, Ungaria si Cehia. Inclusiv in Bulgaria ponderea a fost in majoritatea acestei perioade mai ridicata fata de Romania, cu exceptia anilor 1995-1996 si 2011.
Aceasta arata ca, in termeni relativi, resursele financiare autonome aflate la dispozitia bugetului pentru a sustine programe economice de dezvoltare si pentru a lupta impotriva efectelor negative ale crizelor de tot felul au fost timp de 27 de ani mai mici pentru Romania decat pentru Polonia, Ungaria, Cehia sau Bulgaria (in acest caz cu exceptia mentionata mai sus).
Pornind de la aceasta realitate, intelegem ca deficitele bugetare mai mari pe care le-am avut in unele perioade de timp in cadrul grupului de cinci tari mentionat (a se vedea Figura 7 de mai sus) nu au fost doar efectul deficientelor structurale sau al dinamicilor scapate de sub control ale cheltuielilor bugetare, ci si al nivelului mai redus al veniturilor.
In Figura 7 se mai observa ca, in ultimii 27 de ani, Romania a avut doua perioade clare de ampla consolidare a situatiei bugetului general consolidat: perioada 2001-2005, urmata de anii 2006-2007 in care deficitul s-a mentinut sub 3 procente si, respectiv, perioada 2010-2015, urmata de anii 2016-2018, de asemenea caracterizati de deficite in limita a 3%. Este adevarat ca reformele s-au realizat (in unele cazuri) si cu sprijinul organismelor internationale si sub presiunea unor conditii asumate ca urmare a parcursului nostru de integrare in Uniunea Europeana. In 2019, la fel ca si in 2008, echilibrele s-au deteriorat (multe dintre cauze rezultand din politicile lipsite de prudenta din perioada anterioara) chiar cu scurt timp inaintea unei succesiuni de crize majore, ingreunand foarte mult gestionarea acestora si reducand potentialul de recuperare ulterioara.
Tot in Figura 7, se observa ca deopotriva in 2008 si in 2019, Polonia, Cehia si media economiilor UE aveau un echilibru al bugetului general consolidat mult mai favorabil in comparatie cu Romania, ceea ce le-a permis sa mentina un control mai bun al deficitelor in perioadele de crize succesive care au urmat si apoi sa revina mai rapid pe calea consolidarii bugetare. Cel mai recent exemplu este ca, pornind cu deficite mai mici sau chiar cu excedente in 2019, economiile mentionate au reusit sa limiteze deficitele din 2020 (anul debutului pandemiei Covid-19) si, ulterior, din 2021 si 2022, la niveluri mult mai reduse decat Romania.
Criza pandemica si efortul de sustinere a Ucrainei au afectat echilibrul destul de fragil al bugetului national. Acest lucru nu s-a intamplat doar in Romania, insa la noi aceste cheltuieli au condus la o deteriorare mai ampla din cauza dezechilibrelor din perioada anterioara acestei succesiuni de crize. Tocmai pentru a avea o abordare adecvata acestei situatii complexe din prezent, consolidarea fiscala trebuie sa se faca gradual, fixandu-se jaloane realiste in mod etapizat. Reforma administratiei publice si cresterea eficientei acesteia reprezinta prioritati curente, alaturi de revenirea la un tratament fiscal echitabil fata de toti agentii economici, care sa le permita acestora sa actioneze pentru depasirea dificultatilor reale din prezent, sa se dezvolte si sa se adapteze noilor conditii intr-un cadru corect de competitie pe piata, generand astfel crestere economica si avand totodata si efectul de a spori veniturile bugetare ca pondere in PIB.
Intr-o perioada caracterizata de un nivel in crestere a datoriei si de nevoia de investitii pentru modernizarea economiei, echilibrul macroeconomic al unei tari conteaza atat in sine, ca una dintre conditiile de dezvoltare sustenabila, cat si in termeni relativi prin raportare la ceea ce se intampla in tarile cu care aceasta este in mod uzual comparata si cu care se afla in competitie pentru atragerea capitalurilor si a tehnologiei straine. Figura 7 de mai sus arata ca, pe masura ce Romania a efectuat unele corectii in 2021 si 2022, unele tari din regiune (care oricum porneau de la niveluri mai favorabile) au efectuat la randul lor ajustari (de exemplu, Cehia, dar si ca medie la nivelul Uniunii Europene). Astfel, asa cum se intampla in strategiile dinamice in conditii de informatie incompleta din teoria jocurilor, echilibrul dinamic se schimba in permanenta si deocamdata ramanem, din aceasta perspectiva, pe o pozitie nefavorabila. Acesta este inca un motiv pentru care efortul de consolidare fiscala trebuie sa continue si sa demonstreze un progres clar si durabil (ireversibil) catre un nivel sustenabil si adecvat obiectivelor noastre strategice in plan economic, printre care unul important este adoptarea intr-un orizont previzibil de timp a monedei euro.