Grupul BRD a raportat un profit net de 920 milioane de lei in primele noua luni din 2021, in crestere cu 25% comparativ cu perioada similara a anului trecut (cand a fost de 738 milioane lei), avand in vedere activitatea comerciala dinamica si eliberarea neta de provizion.
In acest timp, banca a realizat un profit net de 886 milioane de lei, mai mare cu 23%, potrivit unui comunicat transmis de BRD.
Francois BLOCH, CEO-ul BRD Groupe Societe Generale, a declarat: "Economia Romaniei a inregistrat o revenire foarte dinamica in al doilea trimestru al anului 2021, pe fondul conditiilor de afaceri si de perceptie mai bune, punand bazele unei cresteri solide a PIB in 2021. Cu toate acestea, sunt prezente riscuri din reaparitia pandemiei si din turbulentele de pe piata energiei. Pe de alta parte, aprobarea Planului National de Redresare si Rezilienta, in septembrie, de catre Comisia Europeana poate fi una dintre marile sanse ale Romaniei de a-si impulsiona cresterea, alaturi de alte programe nationale de dezvoltare. In primele noua luni ale anului 2021, intr-un context macroeconomic in imbunatatire, dar inca volatil, activitatea noastra a accelerat. Productia de credite acordate persoanelor fizice a fost exceptionala, cu o crestere de aproape 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut si peste +20% fata de 2019. Cresterea solida a activitatii de finantare a companiilor (+19%) a fost alimentata de o crestere puternica atat pe segmentul IMM-urilor, cat si pe cel al clientilor companii mari. Am observat, de asemenea, o utilizare intensiva a gamei noastre extinse de solutii de economisire, cu consolidarea in continuare a bazei noastre largi de depozite, cresterea cu doua cifre a activelor in administrare, precum si aproape o dublare a primelor brute subscrise pentru asigurarile de viata cu componenta investitionala".
"Am accelerat ritmul adoptarii digitale, numarul clientilor care folosesc in mod activ canalele la distanta fiind de aproape 800.000. Inrolarea si creditarea de consum 100% online sunt acum disponibile. De asemenea, am lansat si alte functionalitati ale YOU BRD, aplicatia noastra de mobile banking, ghidati constant de dorinta de a imbunatati experienta clientilor nostri. Bazandu-se pe o activitate comerciala in expansiune, BRD a inregistrat in primele noua luni ale anului 2021 o performanta financiara solida. Produsul net bancar a crescut, impulsionat de veniturile din comisioane, in timp ce datorita activitatii comerciale foarte dinamice, venitul net din dobanzi a afisat o rezistenta solida la scaderea importanta a ratelor de piata. Gestionarea costurilor a ramas in centrul atentiei, in timp ce am continuat sa investim si sa realizam transformarea digitala. Efectele cumulate ale revenirii economice si ale recuperarilor continue din portofoliul neperformant s-au tradus prin reluari nete ale costului riscului. BRD isi reafirma angajamentul fata de un parteneriat pe termen lung cu clientii sai si ramane un actor de incredere al economiei romanesti", a mai spus el.
Potrivit BRD, soldul creditelor, inclusiv leasing, a crescut cu aproape 8% fata de septembrie 2020, pe baza unei activitati de creditare dinamice pe toate liniile. Productia de credite acordate persoanelor fizice a inregistrat o redresare remarcabila fata de aceeasi perioada a anului trecut (+48% in dinamica anuala), marcand totodata o crestere semnificativa fata de nivelul din 2019, in special in ceea ce priveste creditele imobiliare (+40% in dinamica anuala).
Totodata, creditarea companiilor prezinta o performanta foarte robusta, +19% in dinamica anuala. Activitatea dinamica a IMM-urilor s-a tradus intr-o crestere de +28% an pe an, beneficiind in special de o participare activa in cadrul programului IMM Invest, cu credite aprobate in valoare de peste un miliard de lei, pentru mai mult de 1.000 de companii, din care 33% catre sectorul agricol prin subprogramul AGRO IMM Invest. Cresterea puternica a activitatii de finantare a companiilor mari (+17% in dinamica anuala) reconfirma BRD ca jucator de top pe acest segment.
Depozitele clientilor au inregistrat un avans de +12% in dinamica anuala. Cresterea a fost determinata in principal de segmentul companiilor (+21% in dinamica anuala), atat pentru IMM-uri, cat si pentru clientii mari companii, inregistrandu-se o crestere de doua cifre. Inclinatia crescuta spre economisire declansata de pandemia prelungita s-a stabilizat la un nivel similar ratei de crestere anuale din trimestrul precedent, conducand la constituiri de depozite de la persoane fizice mai mari cu +5,3% in dinamica anuala. Segmentul companiilor mici a continuat sa contribuie, de asemenea, la avansul depozitelor, cu o crestere consistenta de 18,7% in dinamica anuala. In paralel, activitatea de administrare a activelor a inregistrat o crestere substantiala la 5,1 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2021, in urcare cu +29% in dinamica anuala si cu +21% fata de septembrie 2019.
BRD a atins o tinta strategica importanta in planul transformarii sale digitale prin lansarea a doua fluxuri 100% online, pentru clientii persoane fizice, initierea relatiei de afaceri si acordarea de credite de consum. Aceasta lansare pe piata imbogateste panoul de livrari digitale recente menite sa imbunatateasca experienta clientilor nostri: You BRD, aplicatia de mobile banking ale carei functionalitati sunt extinse rapid si in mod continuu si facilitarea platilor prin Apple Pay si Google Pay pentru cardurile Mastercard si Visa. Accentul sporit pe accelerarea digitalizarii este vizibil si in cresterea anuala de +13% a numarului de clienti care utilizeaza in mod activ canalele la distanta, la sfarsitul lunii septembrie 2021. In plus, numarul tranzactiilor prin canale electronice este in crestere rapida, cu +32% in primele noua luni din 2021.
In primele noua luni din 2021, venitul net bancar al Grupului BRD a atins 2,335 miliarde lei, in crestere cu 1,2% in comparatie cu perioada similara a anului trecut. Aceasta dinamica pozitiva a fost determinata de cresterea solida a veniturilor nete din comisioane, mai mari cu aproape 10% in dinamica anuala in primele noua luni din 2021, pe fondul cresterii volumelor de tranzactii ale clientilor. Pe de alta parte, venitul net din dobanzi a ramas rezilient (-1,5% in dinamica anuala in primele noua luni din 2021), efectul ratelor de dobanda de piata mai mici (media ratei de dobanda ROBOR la 3 luni, -90 puncte de baza an/an) fiind temperat de cresterea volumelor.
Cheltuielile operationale au totalizat 1,220 miliarde lei in primele noua luni din 2021 in comparatie cu 1,188 miliarde lei in primele noua luni din 2020, in crestere cu 2,2% in dinamica anuala, excluzand contributia mai mare la Fondurile de Garantare si Rezolutie. Cheltuielile de personal au fost mentinute la acelasi nivel cu anul trecut, efectul de volum (-374 angajati, echivalent norma intreaga, fata de finalul lunii septembrie 2020) compensand impactul de pret, pe fondul pietei tensionate a muncii.
Cresterea altor cheltuieli (+5% in dinamica anuala fata de primele noua luni din 2020) a fost legata in principal de investitiile IT care sustin accelerarea vizibila a planului de dezvoltare digitala al Bancii. Indicatorul cost/venit la nivelul Grupului BRD a inregistrat o crestere usoara de 0,5 puncte, atingand 50,1% in primele noua luni din 2021 fata de 49,6% in primele noua luni din 2020, excluzand contributiile cumulate la Fondurile de Garantare si Rezolutie.
Condorm sursei, calitatea portofoliului de credite continua sa fie solida, rata NPL fiind de 3,2% la finalul lunii septembrie 2021, in scadere de la nivelul de 3,4% la finalul lunii septembrie 2020. Rata de acoperire a creditelor neperformante ramane de asemenea solida, la 75,3% la finalul lunii septembrie 2021 (76,4% la finalul lunii septembrie 2020).
In ceea ce priveste costul riscului, primele noua luni ale anului 2021 au fost influentate pozitiv de revenirea economica si recuperarile continue aferente portofoliului de credite neperformante, ce au rezultat intr-o eliberare neta de provizion de 42 milioane lei, comparativ cu o cheltuiala neta de 253 milioane lei in primele noua luni din 2020.
Ingloband toate cele de mai sus, Grupul BRD a inregistrat un rezultat net de 920 milioane lei in primele noua luni din 2021, in crestere cu 24,7% in dinamica anuala, de la 738 milioane lei in primele noua luni din 2020. Acest rezultat a condus la o imbunatatire a ratei de rentabilitate a capitalurilor proprii cu 1,2 puncte, la 12,5% in primele noua luni din 2021, de la 11,3% in primele noua luni din 2020.
Rata de adecvare a capitalului a atins 26,9% la finalul lunii septembrie 2021 (BRD, nivel individual), in comparatie cu 28,2% la finalul lunii septembrie 2020.
BRD - Groupe Societe Generale opereaza o retea de 525 de unitati. BRD ocupa o pozitie importanta pe piata romaneasca a cardurilor, cu aproximativ 2,3 milioane de carduri si o retea de acceptare de peste 31.000 POS si aproape 1.400 ATM-uri.
Activele totale ale bancii erau, la finalul lunii septembrie 2021, de 66,6 miliarde de lei.
