Ministerul Muncii a postat, pe site-ul propriu, proiectul Legii pensiilor ocupationale. Intrarea in vigoare a acestei legi ar imbogati continutul Pilonului III de pensii private, aducand salariatilor romani oportunitatea de a adauga o a patra sursa de venit la varsta retragerii din activitate. Alaturi de realele sale merite in largirea oportunitatilor de economisire pentru pensie, continutul proiectului ridica insa si unele semne de intrebare, de al caror raspuns ar putea depinde gradul de motivare, atat al angajatorilor, cat si al administratorilor de fonduri, pentru a se angaja in dezvoltarea acestui nou segment al pietei.Astfel, potrivit Art.1 alin.(2), "dreptul de a propune o schema de pensii ocupationale apartine angajatorului singur sau prin asociere cu alti angajatori, cu consultarea reprezentantilor salariatilor". Alin.(3) subliniaza insa ca "angajatorii, agenti economici care inregistreaza obligatii bugetare neachitate la scadenta la sfarsitul anului fata de bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor pentru somaj, bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si fondurile sistemului de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale nu pot contribui la scheme de pensii ocupationale". Textul proiectului de lege nu mai spune insa ce se intampla daca un angajator care indeplinea aceasta conditie la data fondarii schemei de pensii cumuleaza datorii fata de institutiile statului dupa intrarea in functiune a fondului de pensii ocupationale. Mai are acest angajator dreptul de a plati contributii la fondul de pensii cata vreme nu-si lichideaza datoriile catre stat? Daca nu, un astfel de angajator s-ar putea vedea confruntat si cu acumularea unor penalitati consistente catre administratorul fondului de pensii ocupationale care, potrivit proiectului de lege, are obligatia de a notifica CSSPP, angajatorul si participantii cu privire la neindeplinirea obligatiilor de plata de catre angajator si totodata dreptul de a percepe penalitati si dobanzi de intarziere "in conformitate cu reglementarile in vigoare referitoare la sumele nevirate la termen pentru obligatii bugetare." (Art.75 alin (6)).
Proiectul de lege mai contine si o conditie de "vesting", care ar trebui sa incurajeze angajatorii sa foloseasca pensiile ocupationale ca pe un instrument de stabilizare a fortei de munca. Astfel, Art. 73. alin.(3) precizeaza ca "dreptul de proprietate asupra contributiilor cu care participa angajatorul in numele salariatului la un fond de pensii ocupationale, precum si asupra rezultatelor investirii acestor contributii, revine salariatului dupa un termen de cel putin doi ani de la aderare la fondul de pensii, conform prevederilor contractului colectiv de munca/protocolului si contractului de administrare". Cu alte cuvinte, pentru fiecare angajat participant la schema de pensii ocupationale, angajatorul plateste catre fond o contributie care, totusi, ramane proprietatea sa timp de doi ani. Desi proiectul de lege nu mentioneaza explicit acest fapt, este de asteptat ca angajatii care parasesc firma angajatoare in acest interval sa piarda activele acumulate, fiind astfel motivati sa-si mentina locul de munca cel putin doi ani dupa ce au aderat la schema de pensii ocupationale. Din punct de vedere administrativ si contabil, atat pentru administrator, cat si pentru angajator, existenta acestei conditii poate genera o serie de dificultati. Cel mai probabil, mecanismul concret de functionare va presupune din partea administratorilor urmarirea in paralel, pentru fiecare participant, a unui cont real caruia i se asociaza doua conturi logice, in timp ce pentru angajator va necesita, dincolo de efortul financiar, un tratament contabil special aplicat sumelor destinate contributiilor.
In sfarsit, de remarcat ca, fata de prevederile legislatiei pentru Pilonul III, prezentul proiect de lege prevede valori limita mai coborate ale comisioanelor percepute de administratori. Astfel, comisionul din contributii, limitat la 5% in Pilonul III, poate fi de maximum 3% in cazul fondurilor de pensii ocupationale. Aceasta limitare este destul de greu de inteles, in conditiile in care este de asteptat, tinand cont de structura pietei muncii din Romania, ca cele mai multe dintre fondurile ocupationale sa aiba un numar relativ mic de participanti, nepermitand economii de scala. Mai mult, avand in vedere ca, pentru fiecare schema de pensii in parte, "costurile" de administrare vor fi negociate intre administratorii interesati si angajatorul fondator, probabil ca mentinerea procentului de 5% de la Pilonul III ar fi fost suficienta, lasand pe seama mecanismelor concurentiale scaderea costurilor pentru participanti. Ramane de vazut daca, in conditiile in care administrarea fondurilor de pensii ocupationale este mai "scumpa", prin procedurile mai complicate si costurile suplimentare aferente, aceasta potentiala piata va fi suficient de atragatoare pentru operatori.
Trebuie mentionat insa si un "plus" major pe care proiectul de lege privind pensiile ocupationale il aduce: deductibilitatea fiscala integrala a contributiilor, prevazuta de proiectul de lege. Astfel, Art.75 mentioneaza la alin.(8) ca "suma reprezentand contributiile la fondurile de pensii ocupationale, prevazuta la alin.(2), este deductibila pentru fiecare participant din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia", iar la alin.(9) ca "suma reprezentand contributiile la fondurile de pensii ocupationale ale unui angajator este deductibila la calculul profitului impozabil pentru fiecare participant".
Poiectul integral poate fi citit aici.
