Plenul Senatului a respins astazi, cu o majoritate solida, propunerile legislative initiate de 14 parlamentari PSD de a afecta fundamental sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II). Una dintre propuneri viza impunerea deja celebrei "garantii cu inflatia" pentru fondurile de pensii administrate privat, in timp ce cealalta viza chiar desfiintarea sistemului, prin eliminarea obligativitatii participarii, stoparea virarii de contributii si permiterea retragerilor din sistem. Avand punct de vedere negativ de la Guvern si raport de respingere din partea Comisiei de Munca, cele doua propuneri au fost respinse de peste 70 dintre cei circa 100 de senatori prezenti la votul in plen rezervat legilor organice.Daca rezultatul votului a fost clar si nu lasa loc de emotii, nu acelasi lucru se poate spune despre tonul "dezbaterilor" de cateva minute de pe marginea propunerilor legislative. In sustinerea acestora, senatori ai PSD si chiar un senator al UDMR au insistat pentru adoptarea celor doua proiecte, dand drept exemplu actiunea Ungariei de a incerca sa-si distruga Pilonul II si afirmand chiar ca desfiintarea acestui sistem "ar face ca problema neplatii pensiilor in sistemul public sa nu se mai puna". Niciunul dintre initiatori sau sustinatori nu a fost insa capabil de o analiza de impact a efectelor celor doua propuneri, iar daca a fost pus in evidenta beneficiul imediat obtinut de stat, despre efectele nocive pe termen lung pe care le-ar suporta atat statul, cat si cetatenii, nu s-a rostit niciun cuvant. La fel este si cazul expunerilor de motive, care nu contin cifre si analize, ci doar declaratii populiste, fara substanta economica.
Initiativele legislative respinse azi de Senat isi vor continua astfel traseul parlamentar in Camera Deputatilor, unde vor fi analizate in perioada urmatoare. In ultimul an, nu mai putin de 4 astfel de initiative legislative negative impotriva Pilonului II au fost depuse, cele mai multe provenind de la PSD si avand in spate organizatiile sindicale, adversari declarati ai sistemului. Pana acum, demersurile comune ale CSSPP si ale industriei de profil de mentinere a stabilitatii sistemului au dat roade, nicio initiativa legislativa nefiind, cel putin deocamdata, adoptata.
In prezent, cele 9 fonduri de pensii private obligatorii de pe piata administreaza active nete in valoare de 945 milioane euro, acumulate in cei doi ani si jumatate de functionare, in beneficiul a 5,13 milioane de contributori. Randamentul mediu anualizat al acestor fonduri se apropie de 16% de la lansare si pana in prezent, adica cu aproape 10 puncte procentuale peste nivelul inflatiei, care a fost de 6% in perioada analizata.
In acelasi timp, doar sistemul public de pensii inregistreaza anul acesta un deficit de peste 2,5 miliarde euro. Luand in considerare si deficitul creat de sistemele paralele necontributive ("pensia" minima, agricultorii, pensiile speciale), deficitul total al pensiilor de stat ajunge anul acesta la 4 miliarde euro, adica 50% din veniturile incasate din CAS. De asemenea, situatia sistemului de pensii de stat se va inrautati continuu in anii urmatori, pe fondul reducerii si imbatranirii populatiei.
CITITI PE ACEEASI TEMA:
• Guvernul respinge propunerea PSD de desfiintare a Pilonului II de pensii private
• Senatul a respins a doua oara "garantarea cu inflatia" pentru Pilonul II
• "Garantia cu inflatia" respinsa de Senat in sedinta de aseara
• GUVERNUL da aviz negativ garantiei cu inflatia in Pilonul II de pensii private
• Inca un cartonas rosu pentru "garantarea cu inflatia"
• Analistii financiari spun NU garantarii inflatiei in Pilonul II de pensii private
• APAPR: 7 motive pentru care, in Pilonul II de pensii private obligatorii, "garantarea inflatiei" este "un mar otravit"
