Managementul riscului de piata

Este important de precizat inca de la inceput ca implementarea unei strategii a riscului de piata depinde foarte mult de activitatea, mediul, cultura, organizarea si obiectivele fiecarei societati in parte, sarcina managementului de risc aplicat riscului de piata cuprinzand cele 4 teme binecunoscute si anume: identificare, evaluare, monitorizare si control. Intelegerea conceptuala calitativa a acestui subiect de discutie este esentiala atata timp cat scopul ramane intarirea stabilitatii in conditiile pastrarii unui mediu concurential rezonabil.

Totusi, adoptarea si dezvoltarea de catre societatile de asigurare a unor politici de risc imbunatatite ar trebui sa constituie un obiectiv important dincolo de impunerile autoritatii de supraveghere prin Ordinul nr.113117/2006. Stabilirea unui obiectiv prudential (stabilirea unei limite a riscului de insolvabilitate) sau a unor obiective economice de natura a echilibra riscurile cu beneficiile, ar trebui sa largeasca spectrul scopului strict al unei activitati de management de risc.

Politica de gestionare a riscului de piata constituie un document ce trebuie sa semnalizeze in mod clar nivelul si caracteristicile esentiale ale riscului de piata la care se expune societatea. Acest lucru inseamna modalitatea in care societatea isi defineste si masoara riscul de piata, identificand tipul si sursa de risc de piata la care se expune precum si limita expunerii pe care o poate suporta. Se poate specifica si gradul de diversificare dorit precum si toleranta la concentrarile de risc.

Comitetul de conducere ar trebui sa aprobe si sa sustina aceasta politica de management al riscului de piata, dar aceasta trebuie implementata de catre Comitetul de risc care trebuie sa asigure distribuirea eficienta a strategiei prin sustinerea pregatirii profesionale a personalului.

Informatiile detaliate cuprinse in strategie pot cuprinde, printre altele:

(1)instrumentele financiare, activele si pasivele (si incompatibilitatea acestora) la care o societate este expusa, precum si limitele acestei expuneri.

(2) strategia de investitii.

(3) descrierea oricaror activitati ce intentioneaza sa protejeze politica de investitii existenta (inclusiv necorelarea termenelor investitionale a activelor si pasivelor).

(4) prezentarea metodelor si criteriilor folosite pentru masurarea expunerii la instrumente derivative de piata (teste de senzitivitate, scenarii limita, VaR, etc)

Expunerea la riscurile de piata poate fi foarte usor neremarcata sau omisa prin prisma familiaritatii excesive cu aceste riscuri, sau chiar indiferenta fata de riscurile noi. De exemplu, foarte multe societati nu isi protejeaza expunerea la riscul cursului de schimb, pentru ca nu sunt sigure de modalitatea de evaluare sau de reducere a riscului. Deopotriva, neidentificarea oricaror riscuri noi sau combinatii neobisnuite de riscuri, poate duce la dezastre (vezi deprecierea leului incepand cu 2 iulie a.c., ca metoda de protectie impotriva unei eventuale retrageri a banilor speculativi, conditie in care poate exista o cerere excesiva de valuta).

Este asadar necesara existenta sistemelor de raportare in vederea identificarii riscului de piata, ce pot cuprinde informatii legate de :

-descrierea separata a fiecarui instrument financiar, precum si a lichiditatii asociate;

-informatii despre piata: serii de timp a ratelor dobanzii si cursului de schimb, index preturi, volatilitati istorice si grafice de corelatie.

Avand in vedere ca riscurile trateaza pierderile sau castigurile neasteptate, evaluarea acestora reflecta nevoia unor modele statistice, adica un set de parametrii si ipoteze, sustinute de evenimente istorice intre anumite intervale de timp si strategii de tranzactionare. Evaluarea riscului de piata se bazeaza pe selectia limitata a unui numar de factori ai riscului de piata si pe o gama de modele pentru a descrie incertitudinea valorilor viitoare a acestor factori, precum si impactul asupra valorii instrumentelor financiare individuale si in final asupra valorii portofoliului.

Modul in care este masurat si gestionat riscul de piata poate fi facut prin:

- efectuarea metodica a testelor de senzitivitate asupra portofoliului pentru a estima pierderile economice posibile (si efectul asupra capitalului), intr-o varianta aleasa a conditiilor de piata inclusiv cele atipice. Rezultatele acestor teste ar trebui discutate impreuna cu managementul superior si ar trebui sa directioneze apetitul pentru riscul de piata.

- testarea frecventa a modelelor generate de masurile de gestionare a riscului de piata (VaR, etc), in vederea evaluarii acuratetii acestora, precum si monitorizarea exceptiilor de la intervalele de incredere stabilite.

- masurarea gradului in care societatea este expusa la diverse categorii individuale de risc de piata, precum si global, pe intreaga colectie de riscuri.

- Analiza efectului unor noi contracte sau tranzactii asupra situatiei curente a riscului de piata.

Exista modele testate de-a lungul anilor si acestea pot fi:

- modele statistice (probabilistice) ce descriu incertitudinea legata de valorile viitoare a factorilor de piata (de exemplu modele Garch sau modele stohastice de volatilitate, etc);

- modele de pret care relationeaza preturile si specificitatea instrumentelor cu factorii de piata ( de exemplu formula Black-Scholes-Merton, etc);

- modele de agregare a riscului care evalueaza incertitudinea corespunzatoare valorilor viitoare a portofoliului de instrumente financiare (modele VaR prin care cu ajutorul unor estimari simplificate se produce o distributie a probabilitatii asupra valorilor viitoare a unui portofoliu static, intr-o perioada aleasa de timp).

Face referire la updatarea si raportarea informatiilor relevante. Riscurile in sine nu pot fi monitorizate (pot fi reevaluate mai des), insa rezultatele, procedurile si expunerea pot fi urmarite de catre personal specializat, sub forma unor rapoarte.

La nivel de societate unele rapoarte cuprind informatii si comentarii legate de riscul de piata la care este expusa societatea, dezvoltarea pietei, precum si la zone de concentrare maxima pe subunitati, tip de activ, etc. Altele fac referire la limitele de risc pe subunitati sau tip de activ legate de analiza VaR.

La nivelul unei subunitati, acestea ar trebui sa cuprinda in principiu informatii ce contin riscurile de piata pe tip de valuta, in functie de scadenta termenului investitional si tipul instrumentului financiar, sau in functie de societatea de investitii.

Toate aceste rapoarte ar trebui sa fie cat mai complete si sa ofere informatii cat mai exacte despre riscurile de piata fiind necesara livrarea lor in timp util in vederea initierii actiunilor de remediere impuse. Aceste actiuni capata forma procedurala astfel incat sa se asigure de exemplu identificarea si raportarea tranzactiilor la cotatii situate in afara pietei sau pasii ce trebuie parcursi in situatiile de depasire a expunerilor fata de limitele de risc stabilite.

Verificarea procesului de monitorizare se poate face atat pentru stabilirea coerentei acestuia fata de conditiile de piata curente si fata de toleranta fata de risc a societatii.

Controlul trebuie privit prin prisma obtinerii unui echilibru intre riscuri si beneficii, in sensul in care exista cai dinamice de administrare a riscului de piata si nu sabloane rigide de reglare. Sigur ca nu exista o regula generala dar in principiu se poate aborda urmatoarea formula:

- stabilirea unei structuri de limitare a riscului de piata prin abordarea factorilor principali ai riscului de piata coroborata cu volumul si complexitatea activitatii societatii respective.

- stabilirea unor limite a pozitiilor nete si brute ale concentarilor de risc de piata, pierderea maxima acceptata.

- setarea unor semnale de alerta atunci cand limitele sunt depasite, impunand revizuirea si actiuni de remediere a pozitiei.

Desi foarte bine inteles, riscul de piata este inca nedetectabil in multe pozitii si incercarea de a-l evalua este bazata pe un numar mare de scenarii. Este vorba despre activele mai putin lichide si raspunderile care nu pot fi evaluate obiectiv si rezonabil. Din fericire, adoptarea IAS favorizeaza inregistrarea valorilor echitabile a activelor si pasivelor fara a afecta raportarea profitului societatii si prin aceasta incurajeaza acordarea unei mai mari atentii riscului de piata.

Modelele de tipul Value at Risk

Aceste modele estimeaza pierderea potentiala ce poate rezulta dintr-un anumit portofoliu (set de pozitii de tranzactionare fix), in functie de trei parametrii:

- volatilitatea (care are de obicei o valoarea anualizata, dar se porneste calculul acesteia in functie de perioada de maturitate a unei investitii; radacina patrata a perioadei de maturitate este folosita pentru a ajusta volatilitatea);

- perioada determinata de timp (o zi sau o luna), factor important in determinarea volatilitatii;

- intervalul de incredere (care depinde de lichiditatea pietei).

VaR se bazeaza pe distributii statistice, deviatia standard si intervale de incredere. Preconditia este ca portofoliul sa nu se modifice de-a lungul perioadei analizate, si de aceea sunt alese perioade mai scurte (10 zile de exemplu). VaR poate fi exprimat in valoare absoluta (de exemplu 2 mil. EUR) sau procentual (de exemplu VaR este 2,5% din portofoliu). De asemenea, poate fi calculat la nivel agregat pe intreaga societate sau la nivelul fiecarei subunitati, pe tip de risc, pe tip de instrument financiar sau orice combinatie. In general intervalele de incredere folosite de piata sunt 95%, 97.5%, 99% si 99.9% (cu cat este mai mare deviatia standard cu atat este mai mare intervalul de incredere). Scopul VaR nu este de a descrie cel mai defavorabil scenariu posibil ci de a estima un interval de castiguri sau pierderi posibile.

In determinarea VaR se pot parcurge urmatorii pasi simplificati:

- identificarea factorilor de risc (definirea si masurarea riscurilor tuturor instrumentelor din portofoliu)

- definirea unui model pentru riscurile identificate (factorii de risc vor avea volatilitati individuale, vor exista corelari si rate ale dobanzii).

- relationarea activelor cu factorii de risc (astfel tranzactionarile din portofoliu sunt exprimate in functie de factorii de risc).

- calcularea VaR (masurarea riscului din portofoliu cu ajutorul simularii istorice, Monte-Carlo sau Varianta-Covarianta).

Monte Carlo este pe departe cea mai sofisticata metoda oferind cele mai de incredere estimari, desi valorile extreme ale distributiei nu sunt suficient analizate(miscarile de pret din piata dezvolta deseori evolutii care difera de modelele statistice cunoscute de exemplu distributia normala).

Economia se confrunta cu un risc major, reprezentat de volatilitatea cursului de schimb. Asiguratorii pot inregistra pierderi la soldul diferentelor de schimb valutar (diferente favorabile/nefavorabile) ca urmare a aprecierii/deprecierii leului fata de monedele forte, functie de politica de subscriere (exprimarea sumelor asigurate intr-o anumita moneda) si politicile comerciale (modalitatii de plata a primelor de asigurare). Acest lucru combinat cu fluctuatiile ratei daunei in functie de evolutia leului fata de euro/dolar, creeaza problematici specifice managementului riscului de piata. Pe langa metodele specifice interne de corectare a acestor riscuri, problema ar putea fi evitata daca s-ar folosi mai mult instrumente financiare derivate(hedging) pentru acoperirea riscului valutar cum ar fi instrumentele de tip spot (la vedere) sau forward (la termen).

Daca detinem instrumente de corectare a cursului de schimb a caror valoare este fixa in raport cu cursul de schimb, vom avea volatilitatea cursului de schimb si corelatiile necesare.

Se porneste, spre exemplu, de la un portofoliu ce valoreaza 200.000 EUR, moneda de baza fiind leul, atunci in conditiile in care 1 EUR = 3,3139 lei, se estimeaza volatilitatea anualizata a cursului de schimb euro-leu la 9%, numarul de zile lucratoare intr-un an fiind 250 zile.

Pornind de la volatilitatea anuala se calculeaza volatilitatea zilnica: V_A= V_D*√t; Astfel V_D=9/√250=0,5692%.

Calculul posibilelor fluctuatii ale ratei de schimb pentru 1 si 2 deviatii standard constituie urmatorul pas:

Pentru 1 deviatie standard

H=3,3139*(1+1.00*0,005692)=3,332762

L=3,3139*(1-1.00*0,005692)=3,2950

Pentru 2 deviatii standard

H=3,3139*(1+2.00*0,005692)=3,351625 si in mod similar L=3,27617

Mergand mai departe si calculand VaR-ul zilnic obtinem valoarea leului pentru 95% si 99% intervale de incredere (cu valorile asociate din tabelele standard), stiind ca 200.000 EUR reprezinta 662.780 lei.

Pentru 1 deviatie standard

VaR = 0,005692*662.780=3.772 lei

Pentru 2 deviatii standard

VaR= 0,011384*662.780=7.545 lei

Intervalul de fluctuatie pentru euro/leu este:

1DS: 3,2950 lei - 3,332762 lei, cu un castig sau o pierdere maxima de 3.772 lei

2DS: 3,27617 lei - 3,351625 lei, cu un castig sau o pierdere maxima de 7.545 lei, rezultata din folosirea instrumentelor de tip spot.

Daca analiza este facuta pe grade de incredere (95% si 99%) rezultatele sunt pentru 1DS (o deviatie standard):

VaR=1,64485*3.772=6.204 lei

VaR=2,32635*3.772=8.775 lei

Putem spune ca, in 95% din timp, pierderea/castigul nu va depasi valoarea de 6.204 lei si, in 99% din timp, pierderea nu va depasi pragul de 8.775 lei. Interpretarea acestor rezultate arata ca exista o sansa de 5% ca valoarea euro sa fie mai mica decat 3,2950 lei.

Din perspectiva unei societati de asigurare romanesti, aceste estimari constituie un indrumar a modului in care o companie isi supra/subestmeaza riscurile, si ca atare acest lucru ajuta la re-examinarea premizelor initiale si tehnicilor de evaluare. Cu certitudine, industria asigurarilor dispune de active de o calitate relativ ridicata, cu expuneri limitate la instrumentele financiare complexe, desi iata ca incepand de vineri, 15 septembrie 2007, au loc primele tranzactii futures avand ca suport activ indicele BET, la BVB.