Cum poate fi crescuta valoarea unei companii de asigurare dintr-o perspectiva neexperimentata suficient, deci diferita, o perspectiva clara si lipsita de "poluare", cu noi abordari ale interactiunilor interdepartamentale, in mod special in aceasta perioada de integrare a Romaniei in structurile "de gandire" competitionale europene?
Cautam in fiecare zi solutii ale problemelor care ne solicita si care ne testeaza, astfel incat, fiind expusi la prea desele "valuri" informationale, devenim uneori "imuni" in fata unor idei contagioase bune, care ne pot ajuta sa depasim obstacolele implicite ale meseriei.
Si pentru ca vedem zilnic efectele financiare ale fiecarei decizii pe care o luam, de ce sa nu folosim aceasta oportunitate de a ne compara competentele cu cei care si-au depasit conditia si care au satisfactia de a participa la conducerea unei companii ce s-a impus pe piata de asigurare romaneasca, in diverse etape ale existentei sale.
Aceasta intelegere profunda a mecanismelor care dirijeaza intercorelat procesele din interiorul unei societati de asigurare, acest echilibru va aduce rezultatele financiare dorite. Si acesta este punctul de plecare.
Si de ce sa nu fie construita de la inceput o structura solida a sistemului de management de risc, cu o fundatie bine ancorata in cultura companiei de asigurare, cu dedicatie si investind in mod regulat timp si resurse.
De ce sa nu existe o viziune clara asupra modului in care se poate dezvolta acest mod de gandire in interiorul companiei si beneficiile pe care le aduce? Si de ce sa existe performanta sustinuta numai de un anumit grup sau o anumita zona geografica (mai putin expusa la riscuri sau cu populatie mai bine educata) sau intr-o anumita perioada de timp (cu un curs de schimb valutar favorabil) si sa nu existe o strategie unitara de abordare a pericolelor, pornind de la nivelul strategic?
Si ce poate fi mai elocvent decat primii pasi, primele evaluari, primele rezultate si satisfactia ca se poate descrie situatia exacta in care se afla o companie. Necunoasterea creeaza confuzie si nesiguranta, distruge comunicarea si relatiile interumane. Este nevoie de o viziune de ansamblu, de date, de cunostinte si experienta, de multe sinapse, iar rezultatul este absolut fantastic: "decodarea" realitatii din perspectiva unica in care se afla fiecare companie. Si cum sa nu faci acest lucru cand astfel promovezi imaginea companiei pe piata impreuna cu increderea asociata numelui ei si produselor sale, cand moralul propriilor angajati creste, motivand canalele de distributie si inspirand legiuitorii. O firma de marca nu este doar un logo, ci se poate defini prin ceva masurabil precum pretul sau nivelul de protectie, si acest lucru trebuie sa reflecte un adevar solid si de incredere despre companie si despre modul in care aceasta face afaceri.
Nu exista "cea mai buna metoda" de functionare a unei structuri de management de risc. Se poate pleca de la un numar de evaluari de risc facute de sus in jos sau invers, alterand abordarile succesive pe baza experientelor anterioare.
In cele mai multe cazuri, controlul problemelor legate de risc este in mod clar distribuit intre compania locala si grupul din care ea face parte si constituie o provocare reala pentru auditul intern. Dezavantajul este ca in unele cazuri atentia este concentrata in mod disproportionat pe anumite tipuri de risc, si anume, riscul operational sau riscul de subscriere. Efortul trebuie directionat dinspre simpla clasare a informatiei catre un rol strategic prin producerea informatiilor valide despre un risc sau altul, care sa sustina deciziile luate de conducerea companiei.
Astfel, pe www.1asig.ro/rm sunt atinse, pe rand, tipurile de risc la care poate fi expusa o societate de asigurare (lista nefiind exhaustiva), precum si cateva elemente de administrare si exemplificari, astazi urmand sa ne oprim asupra riscului de subscriere.
La momentul efectuarii unei subscrieri, ratele de asigurare sunt deja "calculate" pe baza frecventei si costurilor financiare asociate fiecarui eveniment asigurat. Aici se include si valoarea daunelor platite in timp. Fluctuatia frecventei daunelor sau variatia valorii daunelor in timp constituie baza de aparitie a riscului de subscriere. Practic, acest risc se manifesta ori de cate ori exista pericolul unei cheltuieli cu o pondere mai mare decat a fost ea initial previzionata, in prima de asigurare.
Gestionarea acestui risc poate porni de la definirea clara a tolerantei (apetitului) si a metodei de identificare, monitorizare si control a riscului de subscriere. Definirea si aplicarea apetitului trebuie realizata in termeni monetari si promovate in cadrul companiei pentru o intelegere comuna in crearea unui cadru de referinta intern.
In mod clar, acest lucru reprezinta o provocare, iar pasul care trebuie facut intre definirea si aplicarea unei tolerante la risc functionale nu este greu de realizat. Tranzitia poate fi facuta prin reexaminari si tunning-uri frecvente, astfel incat sa fie bine intelese beneficiile comerciale ale acestei etape. Strategia privind administrarea riscului de subscriere ar trebui sa acopere toate activitatile care sunt asociate cu aparitia acestui risc, precum si in raport cu politica societatii de asigurare in ceea ce priveste:
- nominalizarea claselor de asigurare, precum si a caracteristicilor specifice unei clase pe care asiguratorul este pregatit sa le accepte;
- politica de subscriere adoptata de companie;
- metodele de limitare a acumularilor acestui tip de risc, de exemplu prin stabilirea de limite maxime a sumelor de asigurare acceptate, intr-o anumita regiune geografica sau pe un anumit client;
- stabilirea unor metode de identificare, gestionare si monitorizare a acestui risc in situatia cand subscrierea este delegata unui grup de intermediari de asigurare;
- managementul cheltuielilor, luand in calcul marja disponibila a ponderii cheltuielilor in prima de asigurare si in rezervele tehnice din bilant;
- schimbarile in nivelul taxelor;
- metoda de transfer al riscului: reasigurare sau alte mijloace;
- evaluarea eficientei mecanismelor de transfer al riscului, precum si de administrare a eventualelor dispute asupra wordingului unei polite de reasigurare, potentialelor intarzieri a despagubirilor din reasigurare sau lipsei de operativitate si performanta;
- descrierea datelor si informatiilor necesare a fi colectate si raportate in vederea efectuarii evaluarii riscului si subscrierii, nivelul daunelor, masurile de control al riscului, cerintele exprese de raportare etc.;
- masurarea riscului si tehnicile de analiza folosite pentru stabilirea primelor de asigurare, rezervelor tehnice si evaluarea cerintelor de capital.
Identificarea riscului de subscrire incepe prin identificarea cauzele variatiilor in timp a aparitiei evenimentelor si sumelor de despagubit (si in forma cumulata) si poate sa includa urmatoarele operatiuni de identificare a riscului asociate cu:
- un nou produs de asigurare, prin compararea tipului de risc prezent in diferite clase de asigurare;
- schimbarile din mediul de afaceri (explozia pietei imobiliare, a pietei de credite etc.), si schimbarea corespunzatoare a planului de afaceri;
- un anumit asigurat (hazardul moral manifestat prin declararea incompleta a istoricului daunelor sau intarzieri nejustificate in implementarea masurilor de imbunatatire a riscului post-eveniment sau sub-asigurare);
- daunele potentiale in scopul de a consolida managementul daunei si stabilirea rezervelor;
- stabilirea incorecta a primelor de asigurare, atunci cand cheltuielile asociate vanzarii asigurarii se dezvolta intr-o directie neasteptata.
Evaluarea riscului de subscriere inseamna, in primul rand, colectare de date necesare acestui proces, astfel incat calitatea acestora sa permita evaluarea tipurilor de daune produse, frecventa si valoarea acestora, nivelul de cheltuieli asociat cu rezolvarea daunei. Aceste date, impreuna cu metodologiile de masurare, trebuie sa fie suficiente pentru a realiza evaluarea dorita pe contract de asigurare, pe asigurat, pe o linie de produse de asigurare, pe clase de asigurare, pe diferite zone geografice si intervale de timp, pe total companie. Modul in care este formulat continutul contractului de asigurare (termene si conditii) prezinta tot atata vulnerabilitate in fata acestui risc ca si modificarea volumului de afaceri in sensul schimbarilor nivelului primei de asigurare sau numarului de contracte noi.
Cea mai flexibila cale de a concentra aceste date intr-un mod functional se bazeaza pe sistemului IT, astfel incat detaliile contractuale sa poata fi cumulate in diferite combinatii pentru evaluarea unor riscuri diferite.
In virtutea anticiparii schimbarilor viitoare, procesul de subscriere trebuie permanent actualizat, in mod special in ceea ce priveste calculul primei de asigurare, termenii contractuali ai politei de asigurare, precum si evaluarea rezervelor tehnice din bilant. De exemplu, in legatura cu portofoliul de clienti existent, trebuie creata posibilitatea de a masura macar lunar vulnerabilitatea acestui portofoliu la riscurile catastrofale de sursa meteorologica. De exemplu, avertizarile hidrologice cod galben impreuna cu studiul zonelor susceptibile a fi expuse la viituri sau cresteri rapide ale nivelului apei pot constitui elemente importante ale unui astfel de sistem.
Raportarile facute asupra riscului de subscriere pot include, printre altele:
- actualizarea rezultatului tehnic pe clase de asigurare pe care se efectueaza subscrieri, prin calculul ratei profitabilitatii pentru fiecare clasa de asigurare, incluzand si o analiza a deviatiilor de la buget sau orice modificare a principalilor indicatori de performanta ai companiei;
- estimarea expunerii pentru toate nivelurile relevante;
- o analiza asupra oricarei tendinte generale, interne sau externe, care ar putea influenta expunerea la riscul de subscriere pe viitor (de exemplu, exacerbarea cheltuielilor, schimbari demografice, schimbari legislative, competitia, alte pericole climatice etc.);
- orice progres inregistrat in activitatea de rezolvare a daunelor (de exemplu, tipuri diferite de daune, dauna medie sau un numar mare de daune similare etc.);
- detalii si valori despre polite noi intrate pe asigurati noi, polite vechi anulate sau expirate;
- identificarea daunelor frauduloase;
- intocmirea unei liste de observatie privind evenimentele catastrofale care pot genera noi daune cu valori substantiale de despagubire, disputabile si reclamabile de catre client;
- performanta contractelor de reasigurare sau oricaror altor modalitati de transfer al riscului;
- deviatii neautorizate de la strategia de subscriere (prin depasirea limitelor monetare sau a tipurilor de risc ce pot fi subscrise, impuse propriilor angajati si agentilor).
Analiza tehnicilor utilizate pentru stabilirea rezervelor de dauna constituie un element tot atat de important ca si monitorizarea programului de reasigurare asupra modului in care se efectueaza rezerva de daune si rezerva de daune neavizate.
Ideea centrala este aceea de a apela la masurile necesare in vederea evitarii situatiei ca societatea de asigurare sa nu fie expusa la riscul de subscriere mai mult decat a fost stabilita toleranta la acest risc. Masurile sunt de prevenire (prin impletirea eficienta a masurilor de identificare, evaluare si control) si de protectie in sensul efectuarii corectiilor "din mers", in situatia in care acest risc se manifesta.
De asemenea, trebuie acordata atentia necesara formularii coerente a conditiilor din polita de asigurare in vederea evitarii expunerii la daune mai mari decat cele previzionate (prin consultarea cu o firma de avocatura; folosirea documentatiei standard; studiul documentatiilor folosite de alte societati de asigurare).
O alta metoda de control a acestui risc consta in verificarea validitatii daunelor, in special a celor de valori foarte mari, prin implicarea conducerii in procesarea daunei.
Beneficiile reasigurarii sau a altor forme de transfer al riscului pot fi analizate pornind de la felul in care aceste modalitati de transfer afecteaza strategia de subscriere; permit efectuarea unui due diligence asupra stabilitatii financiare a reasiguratorului; nivelul de protectie este potrivit iar termenii si conditiile sunt clare si intelese.
Gestionarea contractelor de reasigurare sau a oricaror alte forme de transfer a riscului presupune existenta unor sisteme care sa:
- monitorizeze riscurile care sunt acoperite de aceste contracte, precum si nivelul de protectie;
- mentinerea informata a tuturor subscriitorilor asupra oricaror modificari in datele de mai sus;
- coordonarea corespunzatoare a tuturor reasiguratorilor, astfel incat pe total sa fie mentinut nivelul de protectie si riscurile solicitate;
- evitarea dependentei excesive fata de un reasigurator sau altul;
- efectuarea testelor de senzitivitate ai a scenariilor limita in vederea stabilirii eficientei programelor de reasigurare de a raspunde la evenimente catastrofale, care pot genera daune numeroase si de valori mari.
Revenind in plan comercial, orice societate de asigurare doreste sa atraga asigurati care conduc afaceri sanatoase si profitabile. Insa, istoria este plina de exemple in care se face exact opusul, iar cei care nu invata din greselile trecutului sunt condamnati sa le repete. Intr-o piata in care societatile de asigurare reduc primele de asigurare, se relaxeaza si procedurile de subscriere. Presiunile competitionale si constrang pe cei care acorda polite la un pret scazut (sau in conditii generoase de protectie) sa isi reduca veniturile , iar cei care nu reactioneaza la ele, sa piarda din cota de piata. Daca apar semne de crestere a capacitatii, din nou piata relaxeaza preturile. Intr-un astfel de exemplu, o societate se afla in pericol real daca aceasta relaxare este combinata si cu existenta unui sistem defectuos de calcul al rezervelor, lipsa veniturilor substantiale din investitii financiare care sa compenseze pentru pierderile tehnice, o acoperire anemica prin reasigurare, o pierdere de recuperat din anul anterior. Unii asiguratori reusesc sa mentina criteriile tehnice de subscriere intr-o astfel de faza a pietei, evitand reducerea comerciala a primelor, acordand insa o atentie deosebita termenilor si conditiilor. Altii, au o forta de vanzare care se comporta ca si cum nu ar intelege implicatiile financiare ale ratei de asigurare asupra profitului. Asumarea unei discipline financiare impreuna cu un sistem adecvat de stimulare constituie un posibil raspuns.
Monitorizarea implicatiilor financiare a unor astfel de situatii devine esentiala si pentru ca teoria este intotdeauna mai simpla decat practica, asadar nu ramane decat sa reactionam adecvat la aceste provocari.