1asig.ro
1asig.ro
FGA a efectuat plati in valoare de ...

FGA a efectuat plati in valoare de circa 123 de milioane de lei in 2020

5 min. / 1.540 cuvinte
Fondul de garantare a asiguratilor (FGA) a efectuat, in 2020, plati in valoare de aproape 123 de milioane de lei, suma find in scadere cu 27% comparativ cu anul precedent. Cele mai mari sume au fost ahitate pentru creditorii de asigurare ai CARPATICA Asig si ai ASTRA Asigurari, conform datelor publicate de FGA.

PROMO


Cu aceasta suma, totalul platilor efectuate de Fond, in ultimii cinci ani, a ajuns la aproape 913 milioane de lei. Platile au fost efectuate pe baza celor 104.681 cereri de plata avizate in Comisia Speciala a Fondului, pentru creditorii celor trei societati de asigurare aflate in faliment: ASTRA Asigurari, CARPATICA Asig, FORTE Asigurari.

Anul trecut, asiguratorilor deja mentionati li s-a alaturat si CertAsig - Societate de Asigurare si Reasigurare S.A, societate pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiara a decis, prin Decizia nr. 209/20.02.2020, retragerea autorizatiei de functionare, constatarea starii de insolventa si promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului impotriva acesteia. Pentru CertAsig, decizia privind deschiderea procedurii de faliment a ramas definitiva la inceputul anului 2021, prin hotarare a instantei.

Tot in 2020, FGA a primit cereri si pentru LIG Insurance-asigurator in cazul caruia instanta a respins cererea de deschidere a procedurii falimentului.

In total, FGA a receptionat, pentru cei cinci asiguratori, 105.383 cereri de plata. Dintre acestea, 66.899 cereri au fost depuse de catre creditorii de asigurare ai societatii ASTRA Asigurari, 36.625 cereri de plata au fost transmise de catre creditorii de asigurare ai CARPATICA Asig, 1.374 de catre creditorii de asigurare ai societatii FORTE Asigurari, 416 din partea creditorilor de asigurare ai LIG Insurance, 69 de cereri din partea creditorilor Certasig.

Statistic, platile efectuate de FGA in 2020, in valoare totala de 122,96 milioane de lei, sunt in descrestere (cu 27%) fata de 2019, an in care FGA a efectuat plati in valoare de 168,87 milioane de lei. Din suma totala aferenta platilor efectuate in 2020, 39,91 milioane de lei au fost achitati creditorilor de asigurare ai ASTRA SA, 82,6 milioane de lei pentru creditorii de asigurare ai CARPATICA Asig SA si 459.000 lei pentru creditorii de asigurare ai FORTE Asigurari.

Din valoarea totala a platilor realizate de FGA, in ultimii 5 ani, respectiv 912,83 milioane de lei, 466,68 milioane de lei au revenit creditorilor de asigurare ai ASTRA Asigurari., in timp ce creditorii CARPATICA Asig au primit 437,73 milioane de lei. Pentru creditorii FORTE Asigurari, au fost facute plati in valoare de 8,42 milioane de lei.

"Pentru anul in curs, FGA isi concentreaza activitatea pe analizarea dosarelor privind regresul admnistrativ, precum si preluarea si analizarea cererilor de plata pentru CertAsig - asigurator in faliment. In discutie ramane si Societatea Asigurare Reasigurare ASIMED - S.A, asigurator pentru care, prin Decizia Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) nr. 1493/2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 14/07.01.2021, s-a dispus sanctionarea cu amenda si retragerea autorizatiei de functionare si constatarea starii de insolventa a societatii, urmand ca Autoritatea de Supraveghere Financiara sa promoveze, in instanta, cererea de deschidere a procedurii de faliment impotriva asiguratorului", au transmis oficialii FGA.

2.568 accesari