1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Delia TRAISTARU, Director General, DAW Management Broker


Activitatile curente ale noastre s-au adaptat noilor cerinte ale situatiei pandemiei, s-au transformat si mai mult in etape digitale, iar flexibilitatea in abordarea schimbarilor ne-a facut sa vedem partea buna a pandemiei.

XPRIMM: Ati preluat conducerea DAW Management intr-o perioada plina de provocari, dar si de oportunitati. Care sunt principalele obiective pe care le aveti in perioada urmatoare?

Delia TRAISTARU: Sunt onorata si consider o reala oportunitate si provocare profesionala faptul ca am preluat conducerea DAW Management Broker de Asigurare in perioada actualei pandemii, perioada in care am cautat mereu solutiile optime de adaptare si chiar de dezvoltare a liniilor de business.

Provocarea a venit odata cu necesitatea accelerarii schimbarii si imbunatatirii proceselor de vanzare, negociere cu clientii, digitalizarea rapida a proceselor ante si post vanzare in procent cat mai mare.

Obiectivele pe termen scurt si mediu sunt cele de a continua sa oferim clientilor nostri servicii si solutii de asigurare optime, de a veni in sprijinul lor prin consultanta la nivel inalt. Pe termen lung, DAW Management Broker isi doreste pastrarea pozitiei de top in piata asigurarilor si dezvoltarea intermedierilor non-auto. In acest sens, avem in vedere dezvoltarea echilibrata a portofoliului de clienti si a produselor de asigurare intermediate. Avem, de asemenea, in vedere cresterea sustinuta a produselor de asigurare de viata si sanatate prin cresterea gradului de informare a clientilor nostri privind reala necesitate a acestor tipuri de asigurari. In acest context, perioada pandemiei este o perioada oportuna, intrucat multitudinea schimbarilor actuale ne-a determinat sa regandim lucruri pe care in trecut nu aveam timp sa le aprofundam si analizam.

XPRIMM: In plina pandemie cum au fost rearanjate prioritatile si cum au impactat acestea activitatea DAW Management?

D.T.: Prioritatile au fost regandite rapid, s-au pus in aplicare si au functionat; ne bucuram ca intreaga noastra echipa a raspuns pozitiv si prompt, intelegand perioada grea pe care o traversam cu totii. Astfel clientii nostri nu au avut de suferit, gasind pentru fiecare in parte solutia optima de incheiere si inmanare a politelor.

Din fericire, activitatile curente ale noastre s-au adaptat noilor cerinte ale situatiei pandemiei, s-au transformat si mai mult in etape digitale, iar flexibilitatea in abordarea schimbarilor ne-a facut sa vedem partea buna a pandemiei.

XPRIMM: Cum au evoluat afacerile brokerului anul acesta si care au fost liniile de business care au avut un avans deosebit?

D.T.: Desi am traversat o perioada plina de provocari in gasirea solutiilor de adaptare rapida si eficienta, ne bucuram ca afacerile noastre au crescut in liniile previzionate la inceputul anului, cresterea simtindu-se inclusiv in sectorul de asigurari de locuinte/agricole/bunuri in tranzit. Nu ne oprim din planurile de dezvoltare si continuam cu forte noi pana la atingerea obiectivelor companiei.

XPRIMM: Care este cea mai importanta lectie invatata in pandemie, pe care o veti aplica sin viitor?

D.T.: "Orice virus are cel putin doua caracteristici: pericolul si oportunitatea". In consecinta, am simtit cu totii nevoia de a invata lectia schimbarii si de a aplica si folosi in viitor cuvinte precum flexibilitate, comunicare eficienta, sustenabilitate, perseverenta si optimism.

XPRIMM: Numiti 3 avantaje aduse de pandemie pentru DAW Management si pentru industria de asigurari!

D.T.: Un mare avantaj experimentat de noi toti a fost accelerarea digitalizarii proceselor, despre care s-a tot discutat in ultimii ani si pe care pandemia ne-a fortat sa le punem in aplicare si sa le imbunatatim din mers.

Un al doilea avantaj consideram ca a fost castigul de timp pe care l-am avut cu totii. Am sesizat ca majoritatea clientilor au inceput sa se gandeasca mai mult la asigurarile de sanatate, de viata, sa fie mai receptivi si rabdatori, sa puna intrebari referitoare la aceste produse.

Al treilea avantaj ar fi constientizarea a cat de rapid se poate schimba viata, iar pentru unii constientizarea a insemnat aprofundarea acoperirii riscurilor prin polite de asigurare, pentru altii a insemnat necesitatea existentei planului de rezerva, iar altii au vazut siguranta in incheierea politelor de asigurari complexe.

XPRIMM: Care este planul dumneavoastra pentru a depasi provocarile aduse de pandemie?

D.T.: Vom continua sa fim flexibili si atenti la nevoile clientilor, pentru a depasi perioada pandemiei. Am vazut si simtit inclusiv sprijinul asiguratorilor in aceasta perioada, iar impreuna cu acestia am putut ajuta clientii prin reesalonarea platii primelor de asigurare, acordarea unei perioade mai mari de gratie la plata ratelor, includerea riscului COVID-19 in asigurarile de viata, sanatate, calatorie.

Este evident ca toata aceasta perioada a pandemiei a produs schimbari in comportamentul clientilor si speram ca schimbarile in bine sa fie de lunga durata, iar oamenii sa constientizeze in numar cat mai mare ca asigurarile sunt un punct de sprijin important.

XPRIMM: Cum vedeti viitorul pietei de asigurari? 

D.T.: Piata de asigurari va ramane un pilon important in economie, chiar daca statisticile perioadei pandemiei si post pandemie nu sunt cele mai optimiste. Datorita perioadei actuale, focus-ul este pe vanzarea online. Politele de asigurare obligatorii se pot vinde si online, dar restul tipurilor de asigurari necesita interactiune cu factorul uman, intalnire cu potentialul client care are nevoie sa i se explice si sa inteleaga riscurile adaptate necesitatilor pana la decizia finala de incheiere a politelor.

Editor: Andreea RADU | Publicat pe 06.01.2021 | 15575 vizualizari
Share |