Codul de conduita aplicabil furnizorilor de servicii financiare nebancare (asigurari, pensii private, piata de capital), elaborat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara, este supus dezbaterii publice pana pe data de 15 decembrie.
"Prezentul Cod isi propune sa aduca imbunatatirea transparentei in ceea ce priveste drepturile consumatorilor in cadrul contractelor financiare incheiate cu profesionistii, asigurarea unui nivel mai inalt de protectie a consumatorilor si o buna functionare a pietei", se precizeaza in document.
La realizarea acestui Cod s-au avut in vedere prevederi continute de Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, considerand dreptul consumatorilor de a fi informati inca din stadiul pre-contractual, respectiv de necesitatea initierii de catre operatorii economici a unor demersuri in vederea protectiei consumatorilor.
"Legislatia aplicabila protectiei consumatorilor din Romania instituie obligatia operatorilor economici de a pune pe piata numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, de a se comporta in mod corect in relatiile cu consumatorii si de a nu folosi practici incorecte. Orice vanzare fortata este interzisa prin lege. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu catre o persoana se face numai in baza unei comenzi prealabile din partea acesteia", se mai arata in Codul de conduita.
O polita de asigurare trebuie sa indice urmatoarele elemente: numele sau denumirea, domiciliul ori sediul partilor contractante, numele beneficiarului asigurarii daca acesta nu este parte la contract; obiectul asigurarii; bunuri, persoane si raspundere civila; momentul inceperii si cel al incetarii raspunderii asiguratorului; primele de asigurare; sumele asigurate; riscurile asigurate; alte elemente care stabilesc drepturile si obligatiile partilor.
Conform Codului, intermediarul sau asiguratorul vor raspunde consumatorului (asigurat sau potential asigurat), corect si complet, la intrebarile adresate de acesta, astfel incat consumatorul sa fie informat si sa inteleaga si cunoasca produsul de asigurare respectiv.
La vanzarea unui produs de asigurare societatile de asigurare si intermediarii in asigurari vor explica consumatorului clauzele cuprinse in contractul de asigurare, in special cu privire la obiectul asigurarii (inclusiv excluderi), la procedura aferenta unei daune, la drepturile si obligatiile partilor. Este dreptul consumatorilor de a fi informati inca din perioada pre-contractuala cu privire la clauzele unui contract. La solicitarea consumatorilor, societatile de asigurare trebuie sa puna la dispozitia solicitantului un exemplar al contractului de asigurare, permitand-i acestuia un timp suficient pentru a analiza si a intelege continutul contractului.
In cazul politei de tip unit-linked consumatorului i se va inmana si prospectul fondului de investitii in care vor fi investite primele de asigurare dupa ce in prealabil acestuia i-a fost prezentata evolutia detaliata a contractului (proiectia). Intermediarul sau asiguratorul nu va face promisiuni referitoare la evolutia viitoare a investitiilor, precizand ca proiectia este doar o posibila evolutie, aceasta fiind influentata de mai multi factori de risc ce pot aparea in timp. Intermediarul sau asiguratorul vor explica consumatorului notiunile (definitii, mecanisme s.a.) cuprinse in prospectul fondului si vor raspunde acestuia corect si complet la toate intrebarile adresate.
Descarca AICI textul integral al Codului de conduita aplicabil furnizorilor de servicii financiare nebancare.
Va rugam sa ne transmiteti sugestiile, propunerile si comentariile dumneavoastra, utilizand modulul de comentarii de mai jos.
Codul de conduita aplicabil furnizorilor de servicii financiare nebancare se afla in dezbatere publica. Transmiteti opiniile dumneavoastra pe 1asig.ro
Din aceeasi categorie
Cele mai citite