1asig.ro
1asig.ro

Adrian LOW-VESA, Director Health & Benefits Practice, Aon Romania


Anul 2020 a schimbat perceptia atat pentru angajati, cat si pentru angajatori. Pandemia a creat ingrijorari pentru aproape toata lumea, chiar si pentru cei tineri si sanatosi. In contextul acesta, ce inainte era privit ca un nice-to-have, a devenit brusc un must-have. Si asta face ca preocuparea si interesul pentru asigurari sa creasca, in mod constient si asumat.

XPRIMM: In aceasta perioada, cum vad angajatorii beneficiile extra-salariale legate de asigurari?
Adrian LOW-VESA: Asigurarile fac deja de multi ani parte din pachetele de beneficii oferite de angajatori, mai ales in cazul companiilor mari sau a multinationalelor. A devenit, as zice, un default al pachetelor de beneficii competitive - baza de la care se pleaca. Poate nu primesti bile albe din partea unui potential angajat daca le oferi, dar sigur primesti o bila neagra daca nu se regasesc in oferta.

Anul 2020 a schimbat perceptia atat pentru angajati, cat si pentru angajatori. Sigur ca ai tot timpul un sentiment de siguranta atunci cand stii ca te poti trata la o clinica privata, in caz de nevoie, dar putini sunt cei care se gandesc activ la aceasta posibilitate, pentru ca este de nedorit. Pandemia, insa, a creat ingrijorari pentru aproape toata lumea, chiar si pentru cei tineri si sanatosi. In contextul acesta, ce inainte era privit ca un nice-to-have, a devenit brusc un must-have. Si asta face ca preocuparea si interesul pentru asigurari sa creasca, in mod constient si asumat.

Chiar si atunci cand s-a pus problema taierii bugetelor, cele mai multe companii si-au redus eforturile de marketing sau au renuntat la traininguri. Nimeni n-a umblat la asigurari. Ba din contra, au incercat sa afle daca politele lor active au acoperiri pentru Covid si, in caz contrar, sa extinda pachetul sau sa adauge si astfel de clauze, pentru ca era important si relevant pentru toata lumea.

XPRIMM: Ati observat un interes mai mare din partea angajatilor pentru anumite asigurari?
A.L-V.: Contextul pandemic a creat o oportunitate pentru angajati sa se uite ceva mai atent la viata lor. Zic oportunitate, desi a fost o constientizare destul de agresiva, declansata de teama. Nu ne place, in general, sa ne gandim la boli, mai ales cele care pot pune viata in pericol. Si credem ca daca nu ne gandim, nu ni se si intampla. Teama generala care s-a instalat in jurul efectelor unei infectii cu Sars-Cov-2 ne-a facut sa luam mult mai in serios propria stare de sanatate. Poate o boala pe care o puteam gestiona destul de usor in trecut a devenit brusc o comorbiditate.

Si atunci am observat un interes crescut din partea angajatilor pentru asigurarile cu acoperiri de boli grave. Exista produse dedicate care ofera protectie extinsa in cazuri de cancer, transplant de organe sau interventii chirurgicale pe creier. Si, evident, se pot incheia doar inainte ca o astfel de boala sa debuteze. 2020 a fost anul in care ne-am dat seama ca "better safe than sorry" e mai mult decat doar o expresie.

XPRIMM: Din ce domenii sunt companiile care ofera angajatilor diverse asigurari?
A.L-V.: Raspunsul simplu este ca in toate industriile exista companii care ofera angajatilor asigurari de sanatate, de viata si accidente sau de boli grave. Cumva organic, in domeniile in care competitia pentru angajati este atroce, asa cum este IT-ul, de exemplu, asigurarile nu lipsesc. La fel si in majoritatea companiilor multinationale, unde exista o aliniere globala, pachetul de beneficii trebuie sa fie similar in toate tarile in care organizatia are activitate. Asta de multe ori inseamna cel putin asigurari de viata si de sanatate.

In ultima vreme am observat chiar si un interes crescut pentru pensiile private facultative. Pensia medie lunara este de 1436 de lei in Romania. Ori generatiile tinere sunt mult mai dispuse si mai dornice sa-si planifice din timp retragerea din activitate. Cand asta vine la pachet si cu sustinere din partea angajatorului, e cu atat mai stimulant.

XPRIMM: Pe timpul acestei pandemii am vazut si o preocupare pentru sanatatea mentala. Cum au venit angajatorii in ajutorul angajatilor?
A.L-V.: Stiu companii care au oferit destul de devreme angajatilor lor acces la consiliere psihologica pe timpul pandemiei. Din pacate, insa, genul acesta de beneficiu este foarte putin accesat. Nu avem cultura mersului la psiholog sau cel putin nu prin intermediul organizatiei pentru care lucrezi. Serviciile de coaching si consiliere au explodat in ultimii an, dar sunt inca privite ca demersuri pe care le faci in intimitatea vietii tale. Dar cred ca si asta se va schimba treptat.

In acelasi timp, exista si Employee Assistance Programs, care sunt un beneficiu acordat angajatilor pentru rezolvarea unor dificultati personale, cu ajutorul unor consilieri sau terapeuti externi. In perioada pandemiei, sunt utile pentru persoanele care se confrunta cu stari de anxietate, depresie, singuratate sau instrainare, pierderea cuiva drag sau chiar consumul excesiv de alcool. M-as bucura sa vad o toleranta crescuta la astfel de servicii, atat din partea angajatilor, cat si a angajatorilor.

XPRIMM: Cum apreciati evolutia asigurarilor private de sanatate pe piata locala in acest an? Care vor fi tendintele?
A.L-V.: In 2018 am lansat un studiu de beneficii pe care l-am reluat anul trecut. Statistic vorbind, aproape cu 10% mai multe companii ofera acum beneficii medicale private. Si anticipam ca acest trend crescator va continua. Asteptam o dezmortire a activitatii economice, pentru ca multe organizatii au fost precaute cu bugetele. Dar atata vreme cat n-am avut clientii care sa renunte la asigurari, ba chiar vin catre noi companii care isi doresc sa implementeze pentru prima data un astfel de beneficiu, perspectivele sunt promitatoare.

XPRIMM: Care sunt obiectivele Aon pentru acest an in ceea ce priveste segmentul de sanatate si wellbeing, si nu numai?
A.L-V.: La nivel global, Aon a investit foarte mult timp si energie in a identifica o anume calitate a fortei de munca, o trasatura pe care companiile o pot dezvolta ca sa-si asigure succesul intr-o lume tot mai volatila si impredictibila. Finalitatea acestei cercetari a fost transpusa in conceptul de rezilienta (resilience in limba engleza). La nivel organizational, angajatii rezilienti simt o siguranta fundamentala la locul de munca, au dezvoltat un sentiment de apartanenta la cultura companiei si sunt suficient de adaptabili si motivati sa-si atinga potentialul.

In acest context, toate eforturile noastre sunt directionate catre imbunatatirea acestui indicator. Am dezvoltat studii de cultura organizationala si de wellbeing, putem construe strategii si programe de wellness pentru clientii nostri, avem in portofoliul un app de wellbeing extrem de complex - Well One si privim fiecare companie cu care lucram ca un sistem integrat. Ce ne propunem este sa identificam acele parghii care pot face sistemul sa functioneze mai bine si sa sustinem schimbarile necesare.

Vestea care ne bucura este ca, dintre toate companiile care au participat la studiul de beneficii din 2020, 80% planuiesc sa investeasca mai mult in starea de bine a angajatilor pe viitor. Este o mandrie sa putem fi parte la acest proces. Sau poate ar trebui sa ii spun progres.

XPRIMM: Ce sfaturi le dati angajatorilor si angajatilor, la inceput de an, in privinta necesitatii protectiei prin asigurare?
A.L-V.: A fost destul de multa efervescenta a produselor si a asiguratorilor in ultimele luni. Asa ca recomandarea, in special pentru companii, este sa stea de vorba cu un consultant independent. Exista foarte mult know-how in piata si fiecare organizatie are anumite asteptari sau nevoi si, de cele mai multe ori, un buget prestabilit. Un consultant poate sa maximizeze foarte mult raportul cost/beneficii.

Editor: Andreea RADU | Publicat pe 17.02.2021 | 852 vizualizari
Share |