Presedintele Bronislaw Komorowski nu a decis inca daca va promulga noua lege a pensiilor potrivit careia contributiile la fondurile de pensii private obligatorii vor fi reduse de la 7,3%, la 2,3%. Discutand cu ziaristii, dupa masa rotunda pe tema reformei pensiilor, la care a participat vineri, Presedintele polonez a declarat ca "este inca prea devreme pentru a se decide daca semneaza legea sau nu". Saptamana aceasta, pe agenda Parlamentului polonez se afla doua proiecte legislative vizand, ambele, reforma pensiilor: proiectul de lege depus de Guvern si un alt proiect de lege inaintat de principalul partid de opozitie, PiS, potrivit caruia fiecare cetatean polonez ar trebui sa opteze exclusiv pentru unul dintre cele doua sisteme de pensii actuiale, cel de stat sau cel privat. Discutiile in plen si in comisiile de specialitate pe marginea proiectul de lege inaintat de Guvern vor incepe miercuri, in timp ce opozitia intentioneaza sa depuna o motiune, solicitand o audiere publica pe marginea propriului proiect.
"Toate fortele politice sunt convinse de necesitatea de a depune eforturi sustinute pentru reforma sistemului", a subliniat Komorowski, fara a furniza insa alte detalii concrete privind propria sa viziune, cu exceptia faptului ca nu este inca pe deplin convins sa agreeze formula propusa de Guvern.
Reamintim ca Guvernul polonez a aprobat si inaintat Parlamentului proiectul legii prin care se va revizui sistemul de pensii, in sensul reducerii contributiilor pentru pensii plasate in administrare privata, de la 7,2% din salariu, la 2,3% din salariu.
Diferenta rezultata prin reducerea procentului de contributie va fi contabilizata de ZUS, institutia centralizata de evidenta, intr-un sistem de conturi individuale notionale a caror valoare va fi actualizata cu o rata depinzand de media cresterii economice pe 5 ani si de rata inflatiei. Acestor conturi li se va atribui acelasi regim de mostenire ca si conturilor individuale administrate de fondurile de pensii de Pilon II.
Pentru a compensa partial eventualele daune aduse participantilor prin aplicarea acestui nou sistem, Polonia va institui deduceri fiscale pentru cetatenii care vor economisi suplimentar pentru pensie, prin intermediul unui set de noi instrumente financiare dedicate.
