Guvernul va desfiinta Pilonul II de pensii private, a declarat joi, dupa audierile din Parlament, Ionut MISA, propus pentru a prelua postul de Ministru al Finantelor, precizand ca banii se vor intoarce inapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, acestia avand posibilitatea sa opteze pentru bugetul asigurarilor sociale sau pentru Pilonul III de pensii facultative.
Ionut MISA a mentionat ca beneficiile pentru cei care contribuie la Pilonul II de pensii nu sunt foarte mari. "Din analiza pe care am facut-o impreuna cu colegii, pensia pe care a primi-o astazi un contributor la Pilonul II de pensii ar fi undeva la 25 de lei pe luna", a spus MISA, citat de Agerpres.
"Luam in calcul de a da posibilitatea fiecarui contribuabil sa opteze catre Pilonul III de pensii sau sa mearga catre Pilonul I (sistemul de stat - n.red.). Este alegerea contribuabililor", a mai aratat ministrul propus al Finantelor.
UPDATE: Ulterior declaratiilor facute de Ionut MISA, Premierul desemnat Mihai TUDOSE a afirmat ca nu se va desfiinta Pilonul II de pensii. "Nu se desfiinteaza. Eu nu stiu de ce a spus [Ionut MISA], o sa il intreb. Cum sa spuna asa ceva? Nu se desfiinteaza, punct", a declarat prim-ministrul desemnat.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din Romania au implinit de curand 9 ani de functionare efectiva, respectiv de administrare privata a contributiilor virate in sistem. Pe data de 19 mai 2017, la exact 9 ani de la startul efectiv al Pilonului II, numarul participantilor la aceste fonduri a ajuns la aproape 6,9 milioane de romani, iar activele nete gestionate au depasit 35,1 miliarde lei (7,7 miliarde euro), potrivit APAPR - Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania.
Discutii despre nationalizarea pensiilor private - Pilon II au mai avut loc de-a lungul anului, ultimele avand loc in luna aprilie a.c. Atunci si Autoritatea de Supraveghere Financiara - ASF a dezmintit zvonurile, transmitand ca "nu au fost si nu sunt discutii oficiale despre nationalizarea Pilonului II".
Acest lucru s-a intamplat dupa ce NN Pensii a transmis o scrisoare clientilor prin care ii informa ca au existat discutii in spatiul public cu privire la o eventuala decizie de nationalizare a fondurilor de pensii private si le-a recomandat sa urmareasca permanent ce se intampla cu pensia lor. Apoi ASF a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social, respectiv 750.000 de lei, si a decis retragerea autorizatiei directorului general, Raluca TINTOIU, fiind si ea amendata cu 100.000 de lei.
In aceeasi perioada, Presedintele PSD Liviu DRAGNEA a afirmat ca stirea potrivit careia Guvernul Grindeanu intentioneaza sa nationalizeze sistemul de pensii private - Pilon II din Romania este una falsa, acuzandu-l pe fostul Presedinte al ASF, Misu NEGRITOIU.
"Priveste inainte, nu doar in fata!" O noua serie de materiale informative si sfaturi de la Costin TATUC, Specialist in siguranta rutiera
"Spatiul din fata ta este timpul tau de reactie." Seria de materiale informative si sfaturi de la Costin TATUC, Specialist in siguranta rutiera, continua pe toata perioada lunii august
Costin TATUC, Specialist in Siguranta Rutiera, Episodul 3 - ”Spatiul din fata ta este timpul tau de reactie”
Antonis GEROULIS, HELLAS Direct: "Majoritatea dosarelor de dauna sunt generate de incidente obisnuite"
PROMO
