1asig.ro
1asig.ro

Dr. Crinu ANDANUT: Industria are nevoie de o perioada de stabilitate si predictibilitate

Dupa 5 ani de functionare, pensiile private obligatorii au dat dovada de o functionare ireprosabila si de o nesperata stabilitate a sistemului. Fondurile de pensii au operat fara sincope si, in plus, desi climatul economic si financiar a fost mai mult decat dificil, au reusit sa obtina randamente investitionale foarte bune - o medie de peste 11% pe an.

"Am depasit cateva prime praguri importante: unul de mentalitate (cum ca o asemenea reforma n-ar putea functiona in Romania), unul de context international (cea mai dura criza din ultimele decenii), dar si unul de sistem local (functionarea tehnica a Pilonului II este totusi ireprosabila, potrivit parametrilor in care a fost gandit si setat). De acum incolo, este foarte important ca evolutia Pilonului II sa nu mai fie afectata de factori externi, cum ar putea fi interventia legislativa neinspirata a politicului (sau fara fundamentare tehnica)", ne-a declarat Dr. Crinu ANDANUT, CEO al ALLIANZ-TIRIAC Pensii Private.

"Esential pentru continuarea dezvoltarii acestor fonduri de pensii, in beneficiul exclusiv al participantilor, este o crestere sustenabila a nivelului contributiei, intai la 6% conform calendarului deja stabilit, apoi catre 8% si chiar 10% pe termen lung, pentru a suplimenta in mod consistent venitul de inlocuire, la varsta pensionarii", a completat liderul ALLIANZ-TIRIAC Pensii Private.

Despre acesti primi 5 ani ai Pilonului II in Romania se va discuta si la Ziua Pensiilor Private, eveniment care se va desfasura in cadrul FIAR - Forumul International Asigurari - Reasigurari. ALLIANZ - TIRIAC Pensii Private este Partener Oficial al conferintei care va avea loc luni, 20 mai, la Sinaia.

Un alt subiect supus dezbaterilor il reprezinta si asteptarile si prioritatile pe care operatorii din sistem le au in procesul de relansare a pensiilor private facultative.

"Relansarea va veni lent, odata cu normalizarea climatului economic intern, dar va trebui stimulata si cu masuri legislative. Prima si cea mai importanta este continuarea cresterii graduale a deductibilitatii fiscale, care sa incurajeze economisirea pentru pensie. Trebuie avut in vedere, in context, viitorul sumbru al sistemului public de pensii, actualmente fara solutii concrete de stabilizare. Alte masuri sunt incluse intr-un document de pozitie la care industria lucreaza in acest moment si care va putea fi inaintat noii ASF, speram, in cursul lunii iunie, ca una dintre principalele teme de discutie de pe agenda noastra comuna", a declarat, cu privire la acest subiect, Dr. Crinu ANDANUT.

In ceea ce priveste prioritatile domeniului de pensii private in urmatorii ani, in special din punct de vedere legislativ, operatorii din piata considera ca de cea mai multa atentie ar trebui sa beneficieze proiectul legii de plata a pensiilor private, care este deja intarziat fata de calendarul propus initial de catre autoritati.

"Din punctul meu de vedere, acest lucru ar fi suficient pentru urmatorii 2-3 ani: industria are nevoie de o perioada de stabilitate si predictibilitate, dupa ce in 5 ani am avut suficiente "batalii" de dat la acest capitol. Odata inchis cercul legislatiei primare (cu legea de plata), sistemul ar trebui lasat o vreme sa functioneze, fiind deja setat suficient de bine, in opinia mea. Cred insa ca recent infiintata institutie de supraveghere ASF isi va spune cuvantul in ceea ce priveste supravegherea activitatilor din punct de vedere al riscurilor, al flexibilizarii si armonizarii cadrului investitional si un control mult mai riguros al costurilor asociate activitatilor de supraveghere si control", a punctat liderul ALLIANZ - TIRIAC Pensii Private.

Tematica abordata in cadrul Zilei Pensiilor Private de anul acesta poate fi accesata aici!