Pensia medie lunara s-a majorat cu 0,5% in al doilea trimestru din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, in timp ce numarul mediu de pensionari a crescut la 4,918 milioane, conform datelor INS - Institutul National de Statistica.
Astfel, pensia medie lunara, determinata luand in calcul sumele brute platite pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurari sociale, invaliditate, urmas etc. - platite de casele de pensii, a fost de 2.932 lei.
Numarul mediu de pensionari, de 4,918 milioane, se afla in crestere cu 18.000 de persoane fata de primul trimestru al acestui an.
Potrivit INS, numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat a fost de 4,562 milioane de persoane, in crestere cu 19.000 de persoane fata de trimestrul precedent.
Pensia medie de asigurari sociale de stat a fost de 2.813 lei, iar pensia medie nominala neta de asigurari sociale de stat pentru limita de varsta cu stagiu complet de cotizare (fara impozit) a reprezentat 59,6% din castigul salarial mediu net (59,0% in trimestrul precedent).
Comparativ cu trimestrul doi al anului precedent numarul mediu de pensionari a scazut cu 53.000 de persoane, iar cel al categoriei apartinand asigurarilor sociale de stat a scazut cu 37.000 de persoane.
Pensia medie lunara si pensia medie lunara de asigurari sociale de stat au crescut comparativ cu acelasi trimestru al anului precedent, cu 20,8%, respectiv cu 22,7%.
Totodata, pensia medie de asigurari sociale de stat a crescut fata de trimestrul precedent cu 0,1%.
Pensionarii de asigurari sociale de stat detin ponderea majoritara (92,8%) in numarul total de pensionari de asigurari sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurari sociale, numarul pensionarilor pentru limita de varsta este preponderent (80%), urmati de beneficiarii pensiilor de urmas cu o pondere de 9,5% si de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,3%. In categoria pensionarilor de asigurari sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate partial, cu o pondere de 2,2% si pensionarii cu pensii anticipate, a caror pondere a fost de 0,1%.
Raportul dintre numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat si cel al salariatilor a fost de 8 la 10; acest raport prezinta variatii semnificative in profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariati in Municipiul Bucuresti si in judetul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariati in judetul Teleorman, respectiv la 13 pensionari la 10 salariati in judetul Vaslui.
Pensia medie de asigurari sociale de stat a variat cu discrepante semnificative in profil teritorial, ecartul dintre valoarea minima si cea maxima fiind de 1.321 de lei (2.228 lei in judetul Botosani, 2.265 lei in judetul Vrancea si 2.281 lei in judetul Giurgiu fata de 3.549 lei in Municipiul Bucuresti, 3.505 lei in judetul Hunedoara si 3.325 lei in judetul Brasov).
Din punct de vedere al numarului de pensionari, cei mai multi se regasesc in categoria pensii pentru limita de varsta (1,762 milioane barbati si 2,17 milioane femei), majoritatea fiind pensionari cu stagiu complet de cotizare, 1,451 milioane barbati (82,3% din totalul barbatilor pensionari pentru limita de varsta) respectiv 1,712 milioane femei (78,9% din totalul femeilor pensionare pentru limita de varsta).
Pensia medie lunara de asigurari sociale pentru femei este mai mica decat cea a barbatilor in cazul principalelor categorii de pensii, chiar si pentru acele categorii de pensii pentru care numarul femeilor este mai mare decat cel al barbatilor. Astfel, in cazul pensiei pentru limita de varsta, pensia aferenta femeilor a reprezentat 61,2% din cea a barbatilor, in cadrul acestei categorii inregistrandu-se si cea mai mare disparitate, in cazul pensiei medii pentru stagiu incomplet de cotizare, pensia medie a femeilor reprezentand doar 48,7% din cea a barbatilor. Cele mai apropiate valori intre pensiile femeilor si barbatilor se regasesc la categoria pensiei anticipate (3.796 lei pentru femei fata de 4.111 lei pentru barbati).
Numarul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea indemnizatiei sociale, in trimestrul doi al anului, a fost de 913,1 milioane de persoane, din care: 831.400 persoane din sistemul asigurarilor sociale de stat, reprezentand 18,2% din totalul pensionarilor de asigurari sociale de stat; 77.800 persoane din randul pensionarilor proveniti din fostul sistem pentru agricultori, reprezentand 61,1% din totalul pensionarilor agricultori; 3.900 persoane din sistemul militar, reprezentand 1,8% din totalul pensionarilor militari.
