"In urma deliberarilor, Plenul Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi, a constatat ca legea sus-mentionata este constitutionala", afirma comunicatul de presa emis astazi de CCR. Documentul precizeaza ca "argumentatia retinuta in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale va fi prezentata in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei". Urmatorul pas este promulgarea Legii de catre Presedintele Traian BASESCU.Asa cum se stie, Plenul Curtii Constitutionale s-a intrunit astazi pentru a analiza sesizarile referitoare la neconstitutionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, formulate de 55 de deputati apartinand grupului parlamentar al PNL si, respectiv, de 33 de senatori din grupul parlamentar al Aliantei politice PSD+PC. Aceasta este a doua sedinta dedicata acestui subiect, dupa ce in 29 septembrie, primul termen fixat pentru solutionarea sesizarilor, CCR a hotarat amanarea cu o saptamana a deciziei, invocand necesitatea unui studiu suplimentar al documentatiei depuse in sustinerea contestatiilor.
In 23 septembrie, PNL a depus la Curtea Constitutionala sesizarea privind Legea sistemului unitar de pensii publice, aratand ca a constatat grave incalcari ale legislatiei in vigoare si ale Constitutiei pe doua directii, vizand atat neregulile intervenite in procedura de adoptare a legii, cat si probleme de fond, care incalca prevederile constitutionale in ceea ce priveste sistemul de pensii din Romania.
La randul sau, PSD invoca, pe langa mai multe articole din Constitutie care ar fi incalcate de Legea privind sistemul unitar de pensii publice, si lipsa cvorumului la votul final dat pe actul normativ, aratand ca au fost astfel incalcate normele constitutionale referitoare la procedura de legiferare.
PSD a anexat sesizarii de neconstitutionalitate si plangerea penala pe care a depus-o la Parchetul de pe langa ICCJ impotriva Presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta ANASTASE, si a Secretarului Sever VOINESCU, pe care ii acuza de abuz in serviciu, fals si uz de fals.
Social-democratii mai arata, in sesizarea inaintata CC, ca Legea privind sistemul unitar de pensii incalca prevederile articolului 1, alineatul 5 din Constitutie, afirmand ca, la momentul adoptarii acesteia, erau in vigoare o serie de acte normative cu continut similar, respectiv Legea 19/2000 si Legea 119/2010.
Legea pensiilor va fi inaintata Presedintelui pentru promulgare, dar istoria adoptarii sale ar putea continua cu un nou episod de criza politica, daca PSD isi va pune in aplicare decizia de a demara procedura de suspendare a Presedintelui in cazul in care acesta promulga noua lege a pensiilor.
"Astazi vom trimite din nou o scrisoare Presedintelui Traian Basescu, prin care ii vom solicita sa retrimita Legea in Parlament pentru a fi discutata si votata cu respectarea regulilor democratice", a declarat Victor PONTA pentru un post de televiziune, imediat dupa aflarea verdictului CCR. "Daca Presedintele isi va pune semnatura pe o lege adoptata in mod fraudulos de Camera Deputatilor, pozitia PSD e anuntata si decisa: vom folosi instrumentul politic si constitutional avut la dispozitie - procedura de suspendare", a adaugat PONTA, precizand ca nu isi doreste o criza politica peste cea sociala si economica, dar ca nu poate accepta ca legile sa fie adoptate in acest mod.
