Doar 8% dintre companii stiu cum functioneaza sistemul de pensii private facultative (Pilon III), in timp ce 63% dintre angajatori stiu putin sau nimic despre pensia facultativa, a declarat Melania MIREA, Director Executiv si membru in Consiliul de Administratie al BCR Pensii, care a prezentat rezultatele unui studiu efectuat de GFK pentru administrator.
"Mai concret, 8% au toate informatiile si stiu cum functioneaza sistemul, 29% au informatii dar inca au intrebari, 43% au putine informatii si 20% au recunoscut ca nu stiu absolut nimic despre acest beneficiu extrasalarial", a explicat Melania MIREA.
Studiul a fost efectuat la jumatatea anului trecut, de GFK pentru BCR Pensii, in randul companiilor cu mai putin de 250 de salariati si cifra de afaceri de sub 50 milioane euro. Au fost intervievate persoanele de decizie din aceste companii in ceea ce priveste acordarea de beneficii salariale, mai concret cu departamentul de resurse umane, cu directorul general sau specialisti in acordarea pachetelor de compensatii si beneficii.
"Angajatorii, cel putin in anul 2014, in ciuda faptului ca au fost mai deschisi in oferirea de beneficii extrasalariale, pentru ca nu stiau cum functioneaza sistemul de pensii facultative, nu au luat in calcul serios si nu au investigat si acest beneficiu pentru angajatii lor", a spus Melania MIREA.
Conform studiului, circa 76% dintre companiile respondente acorda beneficii salariatilor. Cele mai frecvente beneficii sunt: participarea la cursuri: 42%, acoperirea costurilor de relocare: 42%, masina de serviciu: 37%, tichete de masa si tichete cadou: 18% fiecare, pensii facultative: 10%.
"Diferenta de 24% dintre companii aleg sa acorde cel mai adesea cresteri salariale sau bonusuri numai in conditiile in care dispun de resurse financiare. Iar conform studiului, 14% dintre companii iau in considerare includerea pensiei facultative in pachetul de beneficii in perioada urmatoare. Aceasta este vestea buna. Ne ofera un cadru de lucru foarte bun si reflecta potentialul de dezvoltare a pietei si valideaza strategia companiei noastre de a implementa solutia de pensie facultativa in cat mai multe companii", a precizat MIREA.
Pensia facultativa, esentiala pentru viitorul romanilor
Lucian ANGHEL a subliniat ca din ce in ce mai mult romani identifica pensia facultativa (Pilon III) ca un lucru esential pentru viitorul lor pe termen lung, in conditiile in care numarul clientilor la nivelul pietei a crescut cu 56% anul trecut.
Reprezentantii BCR atrag atentia ca populatia Romaniei imbatraneste intr-un ritm accelerat, mai rapid decat alti europeni.
Populatia rezidenta la 1 ianuarie 2014 comparativ cu 1 ianuarie 2013 a inregistrat o scadere de 0,36% (pana la 19,95 miliarde), iar comparativ cu 1 ianuarie 2012 se observa o scadere de 0,74%.
Oficialii BCR precizeaza ca, potrivit unor studii, in 2060, o treime dintre romani vor fi batrani, de peste 65 de ani. In acelasi an, un angajat va "duce in spate" un pensionar si jumatate
Melania MIREA a aratat ca pensia facultativa ajuta oamenii sa economiseasca pentru ca la batranete sa poata trai mai bine, in conditiile in care studiile arata ca peste 50 de ani, pentru acelasi salariu, un roman va primi o pensie de la stat cu 31% mai mica decat ar primi in prezent.
"Pensia de stat trebuie completata cu pensia obligatorie si cea facultativa", a subliniat Lucian ANGHEL. El a spus ca doar 5% dintre cei care au pensie obligatorie au si una facultativa.
"Eu cred ca Pilonul III este un domeniu care se va dezvolta pe termen lung din ce in ce mai mult. Cu cat romanii vor intelege ce le rezerva viitorul lor financiar, cu atat vor pune un ban deoparte mai de timpuriu", a adaugat acesta.
Seful BCR Pensii a mai aratat ca, de la 1 ianuarie 2016, este posibil ca deductibilitatea pentru Pilonul III sa creasca la 650 euro/an/angajat, conform prevederilor proiectului Codului Fiscal.
Lucian ANGHEL considera ca deductibilitatea fiscala ar fi trebuit sa creasca gradual, cu cate 50 de euro, pana la circa 1.000 de euro, pentru a contracara efectele imbatranirii rapide a populatiei.
BCR Pensii este parte a Bancii Comerciale Romane, membra a ERSTE Group.
CITITI PE ACEEASI TEMA:
• Activele BCR Pensii au crescut anul trecut cu 41%
BCR Pensii: 63% dintre angajatori stiu putin sau nimic despre pensia facultativa
Din aceeasi categorie
Cele mai citite
