1asig.ro
1asig.ro

APAPR vorbeste despre viitorul pensiilor europene la cea de a V-a editie a Congresului EFRP

Astazi, 16 noiembrie 2010, Centrul de Conferinte din Frankfurt am Main va gazdui, in cadrul EURO FINANCE WEEK, cea de a V-a editie a Congresului EFRP, un eveniment de referinta pentru toti cei interesati de domeniul pensiilor private.

Anul acesta, EFRP propune o dezbatere pe marginea "EC Green Paper on the Future of Pensions in the EU", document de importanta capitala pentru deciziile ce vor fi adoptate in viitor, la nivel european, in legatura cu dezvoltarea sistemelor de pensii si asupra caruia Federatiei i s-a solicitat un punct de vedere care sa integreze opiniile tuturor asociatiilor operatorilor din pietele de pensii private din Uniunea Europeana.

"Consultarea lansata de catre Comisia Europeana prin documentul 'Green Paper on Pensions' este deosebit de importanta, pentru ca va influenta decisiv viitorul sistemelor de pensii din Europa si, implicit, in Romania. Ca asociatie profesionala a industriei de pensii private, am fost foarte activi in acest proces de consultare, printre altele contribuind la elaborarea raspunsului EFRP catre Comisia Europeana pe tema Green Paper. Aceasta implicare a determinat colegii de la Bruxelles sa ofere APAPR onoarea de a deschide practic editia de anul acesta a Congresului European al Fondurilor de Pensii de la Frankfurt si de a prezenta o perspectiva dinspre Est asupra temelor si mesajelor din Green Paper. Sunt onorat sa pot vorbi astazi in numele sectorului de pensii private din Europa Centrala si de Est, prezentand viziunea noastra comuna in fata unui auditoriu format din elita europeana a pensiilor", a declarat, pentru portalul pensiileprivate.ro, Dr. Crinu ANDANUT, Presedintele APAPR.

Potrivit practicilor juridice comunitare, un document de tip Green Paper este urmat de o consultare publica, iar concluziile acestor dezbateri sunt detaliate intr-un document de tip White Paper, care ulterior sta la baza unor modificari legislative importante in cadrul Uniunii Europene, fie prin lansarea unei directive, fie prin alte procese decizionale. APAPR, asociatia romaneasca a pensiilor private, este membru EFRP din anul 2008, alaturi de alte 25 de asociatii profesionale similare.

"Practic, vom transmite astazi trei mesaje esentiale, care concluzioneaza dezbaterea din ultimele 4 luni pe marginea Green Paper. In primul rand, este nevoie ca Uniunea sa accepte solicitarea celor 9 state de a modifica metodologia de calcul bugetar ESA95 pentru a exclude costurile asociate Pilonului II de pensii private din deficitul bugetar consolidat, un prim pas in aceasta directie fiind facut deja prin adoptarea pachetului de guvernanta economica de catre Consiliul European. In al doilea rand, atragem atentia asupra modului in care guvernele din statele din Est au afectat puternic, in ultimii doi ani, sistemele de pensii private, de dragul mentinerii unui sistem public de pensii nereformat si ineficient si pentru a evita costuri de popularitate politica. In al treilea rand, afirmam necesitatea ca organismele Uniunii Europene sa sprijine continuarea dezvoltarii sistemelor de pensii private din statele estice", a explicat Presedintele APAPR.

Publicatiile de specialitate PRIMM sunt prezente la eveniment, pe lista Partenerilor Media, alaturi de nume prestigioase ca Frankfurter Allgemeine Zeitung, International Herald Tribune, IPE sau televiziunea CNBC, fiind reprezentate de Daniela GHETU, Director Editorial, si de Vlad PANCIU, Project Manager, XPRIMM.TV.

Lista completa a vorbitorilor poate fi accesata aici.