1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
VIDEO: Ce asigurari trebuie sa ...

VIDEO: Ce asigurari trebuie sa detina o companie?

Eduard SIMIONESCU, General Manager, GrECo Romania, invitatul emisiunii Ora De Risc by XPRIMM, la RFI Romania, din aceasta saptamana, ne-a vorbit despre riscurile la care sunt expuse companiile si ce asigurari nu ar trebui sa le lipseasca, asigurarile dedicate persoanelor din conducere, dar si cele pentru angajati, precum si despre businessul sau.

Emisiunea a fost moderata de Sergiu COSTACHE, XPRIMM - Asigurari si Pensii, si Andreea RADU, Redactor Sef al Publicatiilor XPRIMM.

Piata asigurarilor din Romania a ajuns la peste 14,24 miliarde de lei, in crestere cu circa 24% fata de anul anterior. Aceasta ramane orientata spre activitatea de asigurari generale, ce detine o pondere de 82% din totalul primelor brute subscrise, in timp ce asigurarile de viata reprezinta 18% din total. Cu toate acestea, se constata o crestere sustinuta a subscrierilor pentru activitatea de asigurari de viata, ce s-a situat la o valoare de 2,6 miliarde lei in anul 2021, cu 18% mai mare comparativ cu anul 2020. In acest timp, asigurarile generale au crescut cu 25%, la circa 11,6 miliarde lei. Sa nu uitam ca toate aceste asigurari acopera o multitudine de riscuri pentru care, in 2021, s-au platit despagubiri totale de peste 7,6 miliarde de lei, cu 10% mai mult decat in 2020 - a amintit Andreea RADU.

Video:

Eduard SIMIONESCU a explicat ce tipuri de asigurari sunt foarte utile companiile si nu ar trebui sa le lipseasca: "Vorbim, in primul rand, de asigurarea activelor, insemnand cladiri, echipamente, utilaj, stocuri care le detine o companie. In continuare vorbim de raspunderile companiei vizavi de produsele fabricate, de serviciile prestate si nu trebuie sa uitam de angajati, care sunt cel mai important asset (activ - n.red.) al unei companii si de aceea multi angajatori, multi antreprenori s-au orientat in oferirea de solutii de asigurare pentru angajati, fie ca vorbim de viata, fie ca vorbim de sanatate."

Pe domenii, directorul GrECo Romania a aratat care sunt asigurarile necesare companiilor din constructii, transport si IT - domenii extrem de vizibile in economia romaneasca: "As folosi termenul de "asigurari obligatorii" pe care un constructor, un transportator sau o companie din domeniul IT ar trebui sa le aiba in vedere. Un constructor trebuie sa se uite cu mare atentie si se incheie asa numitele asigurari de tip CAR - asigurarea lucrarilor de constructii montaj, care acopera toate riscurile si toate tipurile de accident de care se pot intampla de la momentul obtinerii autorizatiei de constructie pana la momentul predarii unui proiect. Este o asigurare de tip toate riscurile, o asigurare complexa si care protejeaza constructorul in eventualitatea intamplarii unor evenimente nefericite cum ar fi cutremur, incendii, inundatii, avarii de diverse tipuri etc. In completarea asigurarii de acest tip, o companie de constructie incheie de obicei o asigurare de garantie - acesta este un instrument alternativ la alte modalitati de garantie, fie garantie oferita de banci, fie de companii specializate, dar care nu sunt societati de asigurare. Pana recent piata asigurarilor de garantii era foarte solicitata in Romania, dar in ultimii ani, prin disparitia unor jucatori din piata care practicau aceste tipuri de asigurari de garantii, a devenit o solutie din ce in ce mai greu accesibila pentru constructori, dar pentru companii profitabile, companii cu un istoric bun, este o solutie care poate fi oferita de catre multi asiguratori."

"Pentru un transportator vorbim de asigurarea de raspundere pentru marfa transportata, nu poti circula in Europa fara o asigurare de tip CMR - exista diverse solutii fie practicate de catre societati de asigurare din Romania, fie de catre asiguratori externi care le aduc pe piata noastra direct sau prin intermediul unor brokeri specializati si care subscriu riscuri in domeniul acesta al transporturilor. Asigurare tip Cargo pot fi avute in vedere mai ales pentru transporturile de valori mai mari sau de bunuri mai speciale care se pot deteriora mult mai usor", a spus Eduard SIMIONESCU.

"In privinta unei companii IT, noi credem ca asigurarea "obligatorie" este asa numita asigurare de eroare profesionala, care acopera orice prejudicii care le-ar putea suferi clientii unui consultant IT, a unei companii care furnizeaza servicii in domeniul Tehnologiei Informatiei si care ar putea sa reclame catre consultantul respectiv reparare acelor daune, asa numita asigurare profesionala a consultantilor IT", a completat el, subliniind ca acestea reprezenta un minim de asigurari pe care aceste companii ar trebui sa le aiba in vedere. "Plecand de la aceasta fundatie putem avea in vedere diverse alte tipuri de acoperiri care pot veni in completare si care pot oferi o protectie cuprinzatoare prin asigurari."

Totodata, facand o distinctie intre companiile mari si IMM, Eduard SIMIONESCU a precizat la ce riscuri sunt expuse si ce asigurari le sunt necesare: "Incendiul e un risc care daca se intampla poate avea un impact foarte mare din punct de vedere financiar, de asemenea vorbim de riscuri precum cutremur, alunecari de teren, fenomene naturale, care, la fel, atunci cand se intampla pot cauza daune de proportii foarte insemnate. Din punct de vedere al riscurilor, atat o corporatie mare, cat si o companie mai micuta se poate intalni cu acestea. Din punct de vedere al asigurarii, este clar ca grupurile internationale, companiile cu afaceri foarte mari, isi protejeaza sau isi acopera aceste riscuri prin asigurari specializate de proprietate sau alte tipuri, pe cand companiile mai mici incheie aceste asigurari doar daca primesc un credit, o finantare sau le solicita un partener. Dar putem observa un aspect pozitiv si anume ca piata asigurarilor de tip fire insurance a inregistrat o crestere frumusica in ultimii ani, chiar anul trecut s-a situat in jurul valorii de 9%, ceea ce arata ca din ce in ce mai multe companii incep sa considere incheierea asigurarii de bunuri pe o baza cat mai larga si este un lucru imbucurator."

Pe langa toate acestea, companiile au o multitudine de variante pentru asigurarile facultative, printre acestea se numara si asigurarile pentru angajati. Sunt companiile mai deschise pentru astfel de polite? "Se observa in mod clar, in ultimii doi - trei ani, poate si ca urmare a pandemiei cu care ne confruntam cu totii, un interes crescand in aceasta directie si anume a incheierii unor asigurari de grup de viata sau sanatate. In piata avem o crestere de aproape 10% a clasei de asigurari de sanatate si de 18% pe asigurari de viata", a raspuns Eduard SIMIONESCU, precizand ca Romania are un potential foarte mare de crestere a acestor tipuri de polite de catre companii sau populatie.

Intrebat cum a evoluat businesssul GrECo Romania anul trecut, Eduard SIMIONESCU a precizat: "Am avut un trend crescator, ne-am consolidat departamentele specializate pe care le-am infiintat in ultimii ani - vorbim de o specializare pe anumite tipuri de industrii unde credem noi ca exista potential si unde putem aduce un plus de valoare clientilor nostri. Ne-am diversificat portofoliul ca urmare a acestei specializari, am inceput sa incheiem tot mai multe asigurari de tip cyber, de tip raspundere profesionala, manageriala, asigurari pentru creante. Practic, ne-am dezvoltat si dorim sa ne dezvoltam in continuare in zona asigurarilor de tip non-auto."

Mai multe declaratii puteti urmari in video-ul de mai sus!

Va invitam sa nu pierdeti niciuna dintre editiile emisiunii "Ora de Risc", difuzata in fiecare marti, de la 17.30, si sambata, de la ora 10.10, la RFI Romania. Ea poate fi ascultata LIVE pe www.rfi.ro sau pe undele RFI: Bucuresti 93.5fm, Iasi 97.9fm, Craiova 94fm, Sibiu 98fm, Cluj-Napoca 91.7fm, Timisoara 96.9fm si Chisinau pe 107.3fm. Emisiunea poate fi ascultata si in format podcast (cautati RFI Romania / Ora de risc).

Emisiunea "Ora de risc" este o emisiune despre si pentru clientiipietelor de asigurari si pensii, realizata cu lideri si specialisti de top. Indragita emisiune a debutat in urma cu peste 11 ani, fiind realizata de XPRIMM si sustinuta de portalul 1asig.ro si revista PRIMM.

Ne puteti urmari si pe pagina de Facebook "Ora de Risc".

Totodata, pentru a urmari toate emisiunile, dezbaterile si interviurile, va invitam sa va abonati si la canalul XPRIMM de YouTube (click si pe clopotel pentru notificari)!