1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari ...

UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari de viata: Subscrieri de 50,8 mil. lei si profit de 3,7 mil. lei in S1 2021

Volumul total al primelor brute subscrise inregistrat de cele doua companii UNIQA la finalul primului semestru din 2021 se situeaza la nivelul de 50,8 milioane de euro, conform IFRS, in crestere cu 11% fata de rezultatul din aceeasi perioada a anului trecut.

Profitul net total al celor doua companii UNIQA la finalul primului semestru din 2021 a fost de 3,7 milioane euro, conform IFRS.
  • UNIQA Asigurari a raportat la finalul primelor sase luni din 2021 o crestere de 3% pe segmentul de asigurari non-auto, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior, inregistrand prime brute subscrise in valoare de 18,6 milioane euro pe aceasta linie de activitate, conform IFRS.
  • UNIQA Asigurari de viata a incheiat primul semestru al anului 2021 cu un volum de prime brute subscrise din asigurari de viata situat la nivelul de 11,5 milioane euro, conform IFRS, inregistrand un avans semnificativ de 56% al vanzarilor pe acest segment, comparativ cu intervalul similar din 2020.
  • Profitul net cumulat al celor doua companii UNIQA la finalul primelor sase luni din 2021 se situeaza la nivelul de 3,7 milioane euro, conform IFRS.
  • UNIQA marcheaza o noua premiera pe piata asigurarilor din Romania: clientii pot sa notifice daunele pentru asigurarile de viata prin intermediul Consultantului Digital ANA
  • Asigurari 100% online, in cadrul platformei de vanzari dezvoltata de UNIQA impreuna cu partenerul Raiffeisen Bank.
"UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari de viata au incheiat primul semestru din 2021 cu rezultate imbunatatite pe liniile de business strategice, datorita cresterii volumului de vanzari pentru asigurarile non-auto si asigurarile de viata, segmente importante pentru dezvoltarea durabila a companiilor", au transmis oficialii companiei.

Asigurarile non-auto au inregistrat un avans de 3% al vanzarilor, comparativ cu primele sase luni din 2020, sustinut de asigurarile de locuinta si accidente.

In ceea ce priveste asigurarile auto, UNIQA urmareste cu consecventa obiectivul de imbunatatire a calitatii portofoliului, in conditiile in care volumul vanzarilor pe acest segment se situeaza la finalul celui de-al doilea trimestru din 2021 la un nivel peste cel inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior, iar portofoliul CASCO manifesta o migrare din zona de leasing catre zona de retail si flote.

"Evolutia UNIQA in primele sase luni ale anului curent ne ofera motive sa fim mandri de rezultatul pozitiv inregistrat la nivelul operatiunilor non-life, sustinut de calitatea portofoliului si de o rata combinata a daunei semnificativ imbunatatita, situata sub nivelul de 100%. Totodata, continuam masurile de sanitizare in zona asigurarilor auto, cu atat mai mult in contextul semnalelor negative venite la momentul actual din piata, cu privire la evolutia acestui segment. Este o abordare pe care dorim sa ne concentram mai departe pentru dezvoltarea sustenabila a companiei, pozitionand nevoile clientilor in centrul tuturor actiunilor noastre", a declarat Paul CAZACU, CEO UNIQA Asigurari.

Asigurarile de viata au continuat dinamica pozitiva, inregistrand o crestere a volumului de vanzari de 56% fata de primele 6 luni din 2020, sustinuta, in special, de segmentul bancassurance. Produsele traditionale au ramas, de asemenea, un contributor important la redresarea pe aceasta linie de activitate, cu un avans de 12,8% la finalul primului semestru al anului curent, comparativ cu intervalul similar din 2020.

"Rezultatele obtinute de UNIQA pe segmentul asigurarilor de viata in primele sase luni din 2021 reflecta o pozitionare tot mai buna in ceea ce priveste increderea si aprecierea de care compania noastra se bucura in randul clientilor si partenerilor. Continuam sa dezvoltam activitatea UNIQA in Romania, pozitionand clientii in centrul actiunilor noastre, intelegandu-le nevoile si oferindu-le solutii de asigurare relevante, simple si accesibile. In acelasi timp, acceleram eforturile de digitalizare si investim in calitatea serviciilor, pentru o experienta imbunatatita oferita clientilor nostri", a precizat Mihaela STROIA, CEO, UNIQA Asigurari de viata.

Optimizarile in zona costurilor administrative au continuat si in cel de-al doilea trimestru din 2021. Astfel, UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari de viata sustin in mod constant obiectivul de a genera valoare adaugata pentru clienti, incheind primele sase luni ale anului curent cu un nivel al costurilor administrative situat cu 2,5 puncte procentuale sub cel inregistrat in aceeasi perioada din 2020.

Top 3 al celor mai importante daune platite in primul semestru din 2021 a totalizat despagubiri in valoare de 4,8 mil EUR, acoperind riscurile de incendiu, avarii accidentale/ pierdere de profit, pentru activitati din industriile de retail - bricolaj, energetica etc.

Reprezentantii companiei au amintit ca Alaturi de partenerul Raiffeisen Bank, UNIQA ofera clientilor posibilitatea achizitionarii de asigurari 100% online, pe www.raiffeisen.ro/asigurari-online/. Produsele de asigurari disponibile in cadrul acestei platforme, Bonus Protect - asigurarea in caz de accident, Vitality Protect - asigurarea in caz de afectiuni grave si Confort Med - asigurarea in caz de spitalizare si interventii chirurgicale, ofera protectie in cazul producerii unui eveniment nefericit, prin multiple variante de acoperiri si beneficii, putand fi configurate direct de catre clienti, simplu si rapid, in functie de nevoile lor specifice.

Noi functionalitati ale Consultantului Digital ANA

UNIQA marcheaza o noua premiera in piata asigurarilor din Romania: clientii pot aviza daunele pentru politele de asigurare de viata prin intermediul Consultantului Digital ANA. In momentul lansarii sale, in 2019, cu rolul de Asistent Digital, ANA oferea un proces end-to-end pentru notificarea si solutionarea daunelor CASCO si de locuinta in mod digital. In 2020, ANA a devenit Consultant Digital in daune pentru toate produsele de asigurari generale din portofoliul UNIQA, dar si pentru vanzarea politelor de calatorie.

In prezent, prin aceasta noua dezvoltare in zona daunelor pentru politele de asigurare de viata, Consultantul Digital ANA are capacitatea de a parcurge un proces complet de daune, asigurand in intregime zona digitala din perspectiva serviciilor post-vanzare pe care UNIQA le ofera clientilor.

Astfel, clientii UNIQA pot notifica in orice moment, de oriunde si utilizand orice dispozitiv (tableta, laptop / desktop, smartphone IOS, Android etc.) daunele pentru ambele companii UNIQA: https://daunerapide.uniqa.ro/ pentru asigurari generale si https://daune-viata.uniqa.ro/ pentru asigurari de viata.

Consultantul Digital ANA ofera valoare adaugata experientei clientilor prin rapiditate si accesibilitate, fiind integrat cu sistemele UNIQA. In acest fel, toate datele privind riscul asigurat si polita sunt validate in timp real, iar clientii sunt ghidati catre deschiderea dosarului de dauna si pasii urmatori ai procesului.

Potrivit datelor recent publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiara, UNIQA continua sa se numere printre companiile de asigurari din Romania cu cele mai putine nemultumiri adresate de catre clienti. Astfel, la finalul primului semestru din 2021, UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari de viata au inregistrat un numar total de 93 de reclamatii - dintre care 68 unice si 25 conexe, in scadere comparativ cu situatia din aceeasi perioada a anului anterior.

Noul model de afaceri al companiei armonizeaza procesele la nivelul pietelor internationale, ceea ce permite mobilizarea tuturor competentelor profesionale pentru a adresa nevoile clientilor intr-un mod personalizat, in functie de segmentul de care apartin - Retail, Bancassurance, Corporate & Affinity, oferindu-le produse si servicii de calitate, la nivelul celor mai inalte exigente.

UNIQA Insurance Group opereaza pe piata romaneasca din 2008, oferind toate formele de asigurari de bunuri, de raspundere si de persoane. UNIQA Asigurari se numara printre liderii pietei romanesti de asigurari generale, oferind un portofoliu complet de produse. In 2010, UNIQA a inceput operatiunile pe piata asigurarilor de viata, lansand compania UNIQA Asigurari de viata, cu produse de asigurare de viata mixte, la termen si de grup.