Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) avertizeaza publicul cu privire la aparitia unui articol inselator care promoveaza o presupusa platforma de investitii, „Pretuamant”, prezentata ca fiind autorizata de institutie.
Materialul foloseste numele regretatului jurnalist Patrick André de HILLERIN, decedat pe 28 septembrie 2026 si reproduce elemente de identitate vizuala ale publicatiei de stiri HotNews, pentru a crea aparenta unei stiri autentice. Articolul este insa gazduit pe domeniul carpatiamet.pro, fara legatura cu site-ul oficial de stiri.
In plus, sunt promise si castiguri false lunare, de pana la 23.500 de lei, sub pretextul unor investitii de numai 1.250 de lei.
”ASF nu a autorizat platforma de investitii mentionata. Folosirea numelui Autoritatii nu reprezinta o dovada a autorizarii platformei. Recomandam cetatenilor sa verifice adresa site-ului, sa nu acceseze linkuri suspecte si sa nu transfere bani inainte de verificarea entitatii in registrele oficiale ale ASF, disponibile pe www.asfromania.ro. O stire care arata autentic poate fi falsa. Verificati sursa inainte de a va investi economiile!”, au scris reprezentantii ASF pe Facebook.
