Romanii fac mai putine cheltuieli peste medie de 1 Iunie comparativ cu alte zile festive. Potrivit unui studiu realizat de Asociatia CFA Romania si UniCredit Bank, doar 12% dintre respondenti spun ca fac mai multe cumparaturi decat de obicei cu aceasta ocazie, mult sub nivelul inregistrat de Craciun, Revelion sau Black Friday.
”O zi dedicata complet copiilor, cu activitati distractive, joaca si multa bucurie. Asta inseamna, in general, 1 Iunie. Ziua Copilului poate veni insa si cu cheltuieli suplimentare pentru bugetul familiei. Totusi, fata de alte momente festive din timpul anului, de 1 Iunie romanii sunt mai ponderati in privinta cheltuielilor”, conform Barometrul Sezoanelor Financiare*, realizat de Asociatia CFA Romania cu sprijinul UniCredit Bank.
Rezultatele studiului arata ca 12% dintre romani fac mai multe cumparaturi decat de obicei cu ocazia zilei de 1 Iunie. De departe, acest comportament de consum este mai frecvent in perioada sarbatorilor de iarna si in sezonul reducerilor: 63% dintre respondenti fac mai multe achizitii din magazine decat in mod normal, de Craciun si de Revelion, iar 39%, de Black Friday.
Cercetarea a scos in evidenta si un alt fenomen, cel al cumparaturilor spontane. Circa un sfert dintre respondenti recunosc ca achizitioneaza produse sub impuls cu aceste ocazii, iar 41% dintre cei chestionati spun ca fac acest lucru uneori.
De asemenea, 68% dintre romani isi stabilesc un buget inainte de a cumpara cadouri sau produse aflate la promotii si aproape la fel de multi admit ca li s-a intamplat de fiecare data sau din cand in cand sa depaseasca suma fixata.
Potrivit Barometrului Sezoanelor Financiare, pentru majoritatea romanilor a economisi inseamna a fi responsabil cu banii, in timp ce aproape un sfert asociaza ideea de a pune bani deoparte cu un plan pentru viitor.
Ziua Copilului, un moment potrivit pentru lectii de educatie financiara in familie
De 1 Iunie, parintii pot transforma cadourile si activitatile speciale intr-o ocazie de a le vorbi copiilor despre alegeri responsabile financiar, inclusiv despre economisire. Dincolo de explicatiile teoretice, cei mici pot fi implicati in decizii simple legate de bani, astfel inca sa inteleaga ca un buget are limite, ca exista o diferenta intre dorinta de moment si nevoia reala si ca valoarea unei experiente nu este data exclusiv de costul ei.
„Mai important decat volumul cheltuielilor este felul in care acestea sunt decise: daca sunt parte dintr-un plan sau rezultatul unui impuls de moment. Din punct de vedere financiar, aceasta diferenta conteaza mai mult decat suma cheltuita, pentru ca influenteaza echilibrul bugetului pe termen scurt. Copiii isi formeaza relatia cu banii mult mai devreme decat cred multi parinti, iar cele mai puternice lectii vin din comportamentele pe care le observa zi de zi in familie. Incurajarea copiilor sa isi prioritizeze dorintele, sa compare optiunile disponibile sau sa nu cheltuiasca imediat toti banii primiti sunt metode care pot contribui la formarea unor comportamente financiare echilibrate”, declara Florentina ALMAJANU, Director General Asociatia CFA Romania.
Pentru o perspectiva mai clara asupra relatiei cu banii si a profilului personal de independenta financiara, parintii pot completa urmatorul formular: Testeaza-ti Independenta » Generatia I.
La randul lor, adolescentii pot afla care este nivelul lor de educatie financiara, raspunzand la intrebarile din urmatorul chestionar: Buletin de educatie financiara » Generatia I.
*Barometrul Sezoanelor Financiare – Studiu derulat in perioada 3–6 noiembrie 2025 prin metodologia Computer Assisted Web Interviewing, pe un esantion de 1.130 de respondenti din generatiile Z, Millennials si X, cu preponderenta din mediul urban.
