1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Soferii vitezomani, in vizorul ...

Soferii vitezomani, in vizorul politistilor. Maraton de controale cu radare pe drumuri

Aviz soferilor vitezomani! Mare atentie in trafic zilele acestea, fiindca in perioada 7 – 13 aprilie 2025, Reteaua Europeana de Politie Rutiera – ROADPOL deruleaza prima operatiune paneuropeana de control al vitezei din acest an. Ce legatura are evenimentul cu asigurarile auto?

O precautie si mai sporita decat de obicei, daca va doriti sa evitati amenzile, ar trebui sa o aveti in mod special miercuri, 9 aprilie. In aceasta zi va avea loc Maratonul de Viteza, cand timp de 24 de ore politistii rutieri din intreaga Europa vor fi prezenti pe sosele pentru a sanctiona si educa soferii care depasesc limitele legale.

”In ziua de 9 aprilie, in intervalul orar 00:00 – 24:00, se va desfasura operatiunea Speed Marathon pentru combaterea incalcarii normelor legale privind viteza de deplasare. Politistii rutieri vor actiona cu prioritate pentru depistarea celor care depasesc viteza legala, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier si masurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Politiei Romane”, a transmis Politia Romana.

De altfel, reamintim ca revin radarele fixe pe soselele din tara. De curand, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anuntat ca in urmatoarea perioada vor incepe sa fie montate alte 400 de dispozitive radar pentru monitorizarea circulatiei in zonele cu risc ridicat de accidente. Institutia a mai precizat ca aceste 400 de radare noi vor fi functionale din 2026. 

Primele aparate se vor amplasa pe autostrazile Bucuresti - Pitesti, Bucuresti - Constanta si Bucuresti – Ploiesti. Se vor regasi si pe DN1, care face legatura cu statiunile montane, dar si pe rau-famatul DN2 sau E85. DN6 si DN7 sunt si ele luate in calcul.

In baza radarelor, soferii sau detinatorii de motociclete/scutere care incalca legislatia vor fi filmati si sanctionati. Amenzile vor sosi acasa pe numele celor care nu au respectat legea si pe care este inmatriculata masina

Sute de accidente rutiere si zeci de morti din cauza vitezei in noul an

Din cauza nerespectarii vitezei regulamentare, de la inceputul anului si pana pe data de 31 martie, s-au produs 129 de accidente rutiere, in urma carora 55 de persoane au decedat si 98 au fost ranite grav.

Viteza de circulatie maxima admisa in localitati la nivel national este de 50 sau 70 de km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h in afara localitatilor, 120 km/h pe drumurile expres si 130 km/h pe autostrazi.

Se pot da amenzi si pentru soferii fara RCA 

In plus, dincolo de cele mentionate, toti conducatorii auto trebuie sa stie ca risca amenzi dure si daca nu dispun de actele legale, respectiv de o asigurare RCA, care este obligatorie. Amenda pentru lipsa RCA variaza intre 1.000 sau 2.000 de lei, dar nu este exclus sa se aplice si alte sanctiuni, precum retinerea talonului si retinerea placutelor de inmatriculare.

Va reamintim si faptul ca pana pe data de 30 iunie este prelungita plafonarea tarifelor RCA. Masura a fost luata la propunerea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) cu scopul prevenirii dezechilibrelor in piata si cresterea tarifelor. Ar putea fi ultima prelungire si multi conducatori auto se tem ca se vor confrunta cu costuri uriase. Autoritatile urmeaza sa revina cu detalii pe aceasta tema.