Conducatorii autovehiculelor din Romania nu vor mai fi obligati sa prezinte documentul Carte Verde la intrarea in Muntenegru si Marea Britanie, incepand cu data de 2 august 2021, a anuntat BAAR - Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania.
"Prin Decizia de punere in aplicare (UE) 2020/1358 2021/11145 a Comisiei din 30 iunie 2021 privind aplicarea Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului incepand cu data de 02 august 2021, autoritatile din statele membre UE si cele din Andorra, Bosnia si Hertegovina, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia, Elvetia se vor abtine de la controlul asigurarii de raspundere civila pentru autovehiculele inmatriculate/inregistrate in Marea Britanie si Muntenegru", se explica in comunicatul BAAR.
In mod reciproc, autoritatile din Marea Britanie si Muntenegru trebuie sa procedeze la fel pentru autovehiculele inmatriculate/inregistrate in statele membre UE si cele din Andorra, Bosnia si Hertegovina, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia, Elvetia incepand cu aceeasi data.
Cu toate acestea, sunt permise controale nesistematice ale acestei asigurari efectuate de autoritatile competente, cu conditia sa nu fie discriminatorii si sa aiba loc in cadrul controalelor care nu urmaresc exclusiv verificarea asigurarii.
Pe langa eliminarea controlului obligatoriu al asigurarii RCA, in cazul automobilistilor romani, asigurarile RCA emise de asiguratorii care au dreptul sa practice aceasta forma de asigurare pe teritoriul Romaniei vor avea acoperire, in mod obligatoriu, in baza unei prime unice inclusiv pe teritoriul celor doua state.
Biroul Asiguratorilor din Romania recomanda totusi automobilistilor sa aiba asupra lor documentul international de asigurare tip Carte Verde emis pe suport hartie chiar si in cazul in care calatoresc in statele pentru care controlul acestui document nu mai este obligatoriu.
Marea Britanie revenise in situatia de verificare a politei Carte Verde in urma Brexitului. In ceea ce priveste Muntenegru, aceasta a fost admisa ca parte a Acordului Multilateral de Garantie.
Documentul Carte Verde reprezinta de fapt un certificat international de asigurare in baza caruia, proprietarul/utilizatorul/conducatorul vehiculului pentru care documentul a fost eliberat, este asigurat in privinta raspunderii civile pentru pagubele produse prin intermediul vehiculului respectiv, in conformitate cu legislatia fiecarui stat pentru care documentul de asigurare este valabil.
Cartea Verde este parte integranta a politei RCA incepand cu anul 2007, dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Sistemul Carte Verde cuprinde 48 de tari (fiind 47 de Birouri nationale, in conditiile in care Biroul elvetian reprezinta atat Elvetia, cat si Leichtenstein): Austria, Albania, Andorra, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Bosnia si Hertegovina, Belarus, Elvetia, Leichtenstein, Cipru, Cehia, Germania, Danemarca, Spania, Estonia, Franta, Finlanda, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Croatia, Italia, Israel, Iran, Irlanda, Islanda, Luxemburg, Lituania, Letonia, Malta, Maroc, Moldova, Macedonia, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Portugalia, Polonia, Romania, Rusia, Suedia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Tunisia, Turcia, Ucraina.
Exista situatii in care documentul nu este valabil in toate statele membre ale sistemului Carte Verde. Inainte de a calatori in strainatate, verifica daca asigurarea ta are acoperire in statele pe care le vei traversa!
Asadar, atunci cand doriti sa circulati cu vehiculul intr-o alta tara sau doar o tranzitati, verificati in prealabil ca simbolul tarii respective sa nu fie barat/taiat pe documentul de asigurare Carte Verde pe care l-ati primit atunci cand ati incheiat asigurarea RCA. Daca simbolul tarii care va interesaza este barat/taiat, atunci va trebui sa incheiati la un asigurator din Romania o asigurare Carte Verde distincta fata de asigurarea RCA pe care o detineti, care sa fie valabila in acea tara pe perioada deplasarii. In caz contrar, la granita acelei tari va trebui sa cumparati o asigurare de frontiera valabila doar pentru acea tara.
Amintim ca, incepand cu data de 1 iulie 2020, asiguratorii care au dreptul sa vanda asigurari RCA pe teritoriul Romaniei (membre ale BAAR) tiparesc polita de asigurare Carte Verde, indiferent daca se elibereaza cu contractul de asigurare RCA sau in mod separat, pe hartie de culoare alba in loc de culoare verde.
BAAR este o asociatie profesionala, de drept privat, independenta si autonoma a tuturor societatilor de asigurare, indiferent de forma de organizare si de statul in care isi au sediul social, care, in baza legii, au dreptul sa practice in Romania asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule (asiguratori RCA) si care indeplineste atributiile de birou national auto, de organism de plata a despagubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum si alte atributii conferite prin lege.
CITITI PE ACEEASI TEMA:
• Politele RCA, verificate online. Nu pleca la drum fara asigurare!
• VIDEO: Ce faci in cazul unui accident auto in strainatate?
• BAAR recomanda soferilor sa aiba asigurarea Carte Verde in format tiparit atunci cand circula in afara tarii
Soferii romani nu vor mai prezenta documentul Carte Verde la intrarea in Muntenegru si Marea Britanie
Din aceeasi categorie
Cele mai citite