1asig.ro
1asig.ro
Piata de brokeraj a avansat cu 10% ...

Piata de brokeraj a avansat cu 10% in 2024: Prime distribuite de 16,12 miliarde lei

Valoarea primelor distribuite de companiile de brokeraj pentru asiguratorii romani si sucursale (asigurari generale si de viata) s-a situat la 16,12 miliarde lei, in crestere cu circa 10%, pe fondul cresterii volumului de prime distribuite pentru ambele segmente (asigurarile generale: +10% si asigurarile de viata: +19%) fata de anul precedent, conform raportului publicat de ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara.

In anul 2024, companiile de brokeraj au distribuit circa 69% din volumul total al primelor brute subscrise pentru asiguratorii romani si sucursale. Luand in calcul doar primele distribuite pentru societatile autorizate in Romania, gradul de distributie a fost tot 69% (81% pentru asigurari generale, respectiv 14% pentru asigurari de viata).

Conform ASF, cele mai importante canale de distributie pentru produsele de asigurari generale sunt reprezentate de companiile de brokeraj, prin intermediul carora a fost distribuit un volum de prime brute subscrise de 15,2 miliarde lei (81% din valoarea totala a primelor brute subscrise, incluzand activitatea derulata de sucursale pe teritoriul Romaniei). 

In ceea ce priveste produsele de asigurari de viata, acestea sunt distribuite in principal prin intermediul agentilor (54%), bancilor (23%) si companiilor de brokeraj (20%).

La data de 31 decembrie 2024, figurau inregistrate in evidentele Autoritatii de Supraveghere Financiara 253 de companii de brokeraj, dintre care 2 companii de brokeraj cu activitatea interzisa temporar si 5 companii de brokeraj cu activitatea suspendata. 

”Conform raportarilor transmise de companiile de brokeraj, in anul 2024, se constata o crestere cu 10% a valorii primelor distribuite pentru asigurari generale si asigurari de viata fata de aceeasi perioada a anului 2023. Aceasta se datoreaza atat cresterii volumului de prime distribuite pentru activitatea de asigurari generale (+10%), cat si pentru segmentul asigurarilor de viata (+19%). Aceste valori includ si primele de asigurare distribuite pentru asiguratorii din Spatiul Economic European care desfasoara activitati de asigurare in Romania in baza dreptului de stabilire”, se arata in raportul anual.

Primele de asigurare distribuite de companiile de brokeraj din Romania pentru asiguratorii straini (FoE si FoS) au inregistrat o crestere cu 34% fata de anul 2023.

In anul 2024, companiile de brokeraj au distribuit 68,80% din volumul total al primelor brute subscrise de asiguratorii romani si sucursale pentru cele doua categorii - asigurari generale si asigurari de viata. Gradul de intermediere pentru asigurarile generale este de 81,40%, iar pentru asigurarile de viata este de 13,39%. 

Daca se iau in calcul doar primele distribuite pentru societatile autorizate in Romania, gradul de distributie la 31.12.2024 a fost de 68,72% (pentru asigurari generale: 80,75%, respectiv pentru asigurari de viata: 14,14%).

A screenshot of a computer

AI-generated content may be incorrect.

Asigurari generale 

Analizand structura primelor distribuite de companiile de brokeraj pe clase de asigurari generale, se constata faptul ca, la data de 31.12.2024, urmatoarele clase detin ponderi semnificative: 

• clasa A10 - Asigurari de raspundere civila pentru vehicule (RCA + CMR) reprezinta 58,58% (9.269.013.989 lei); 

• clasa A3 - Asigurari de mijloace de transport terestru (CASCO) reprezinta 20,13% (3.184.938.618 lei); 

• clasa A8 - Asigurari de incendiu si alte calamitati naturale reprezinta 7,08% (1.119.871.514 lei); 

• clasa A2 - Asigurari de sanatate reprezinta 4,17% (659.972.496 lei); 

• clasa A9 - Asigurari pentru alte daune sau pierderi legate de alte bunuri decat cele mentionate la clasele 3-7, reprezinta 3,42% (540.485.860 lei); 

• clasa A13 - Asigurari de raspundere civila generala, exclusiv cea mentionata la clasele 10-12 reprezinta 2,51% (397.382.818 lei); 

• clasa A15 - Asigurari de garantii reprezinta 1,69% (267.638.091 lei); 

• restul claselor reprezinta 2,4% din total prime distribuite asigurari generale. 

Astfel, clasele A10 si A3 detin impreuna, ca pondere in total prime distribuite pentru asigurari generale, 78,7% din total, pondere in usoara scadere fata de anul 2023 (79,4%).

Cresteri semnificative, in valori absolute, au fost inregistrate pe clasele A3 - Asigurari de vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant (+559.827.250 lei), A10 - Asigurari de raspundere civila pentru vehicule (+494.138.344 lei), A8 - Asigurari de incendiu si calamitati naturale (+141.913.868 lei), A2 - Asigurari de sanatate (+141.055.575 lei), A15 – Garantii (+66.398.875 lei) si A13 - Asigurari de raspundere civila generala, exclusiv cea mentionata la clasele 10-12 (+14.074.530 lei). Scaderile cele mai mari in valori absolute au fost inregistrate pe clasa A14 - Asigurari de credite (-3.704.020), pe clasa A12 – Asigurari de raspundere civila pentru utilizarea vaselor maritime, lacustre si fluviale, inclusiv raspunderea transportatorului (-2.293.251 lei) si pe clasa A18 - Asigurari de asistenta pentru persoane aflate in dificultate in timpul deplasarilor ori absentei de la domiciliu sau resedinta obisnuita (-1.278.690 lei).

Asigurari de viata 

In anul 2024, primele de asigurare distribuite de companiile de brokeraj pentru asigurari de viata, in cuantum de 564.448.386 lei, au inregistrat o crestere cu 20% fata de perioada similara a anului anterior (471.925.013 lei). 

Referitor la repartizarea acestor prime pe clase de asigurari, situatia este urmatoarea: 

• clasa C1 (Asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare), cu un volum al primelor de asigurare distribuite de 327.504.696 lei, detine 58,02% din totalul primelor distribuite pentru categoria asigurarilor de viata; 

• clasa C3 (Asigurari de viata si anuitati, care sunt legate de fonduri de investitii (unit-linked), cu un volum al primelor de asigurare distribuite de 236.904.700 lei, detine 41,97% din totalul primelor distribuite pentru categoria asigurarilor de viata; 

• clasele C2 (Asigurari de nastere si casatorie) si C4 (tontinele) au reprezentat 0,01% din primele distribuite pentru categoria asigurarilor de viata. 

Piata asigurarilor din Romania (societati autorizate si supravegheate de ASF si sucursale) s-a situat la circa 23,4 miliarde lei in anul 2024, in crestere cu 11% fata de perioada similara a anului anterior. Dinamica pozitiva a fost sustinuta de cresterea ambelor segmente de asigurari. Asigurarile generale au inregistrat o crestere cu 10%, in timp ce asigurarile de viata au crescut cu 16% fata de anul 2023. Descopera AICI clasamentele asiguratorilor, modificarile survenite si volumul subscrierilor fiecaruia, conform analizei realizate de XPRIMM Publications pe baza datelor publicate de ASF.

PROMO