In acelasi timp, pensia medie lunara a fost de 1.016 lei, mai mare cu 6,1% fata de trimestrul precedent.
Pensia medie de asigurari sociale de stat a fost de 981 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala neta de asigurari sociale de stat pentru limita de varsta cu stagiu complet de cotizare (fara impozit ṣi contributia de asigurari sociale de sanatate) si castigul salarial mediu net a fost de 52,2% (comparativ cu 50,1% in trimestrul precedent).
Raportul pe total dintre numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat si cel al salariatilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezinta variatii semnificative in profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariati in Municipiul Bucuresti, la 17 pensionari la 10 salariati in judetul Teleorman.
Pensia medie de asigurari sociale de stat a variat cu discrepante semnificative in profil teritorial, ecartul dintre valoarea minima si cea maxima depasind 450 de lei (790 lei in judetul Giurgiu fata de 1.246 lei in Municipiul Bucuresti).
Pensionarii de asigurari sociale detin ponderea majoritara (99,9%) in numarul total de pensionari. Pensionarii de asigurari sociale de stat reprezinta 89,3% in totalul celor de asigurari sociale.
Pe categorii de pensii, numarul pensionarilor pentru limita de varsta a fost preponderent (75,7%) in cadrul pensionarilor de asigurari sociale. Pensionarii cuprinsi in categoriile de pensii - anticipata si anticipata partial - au reprezentat 1,9%.
Numarul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizatie sociala), in trimestrul I 2017, a fost de 663.100 persoane, din care:
- 540.800 persoane din sistemul asigurarilor sociale de stat, reprezentand 11,6% din totalul pensionarilor din aceasta categorie;
- 122.300 persoane din randul pensionarilor proveniti din fostul sistem pentru agricultori, reprezentand 31,2% din totalul acestora.

Reamintim ca sistemul de pensii din Romania este structurat pe 3 Piloni, astfel: 1. Pilonul I - sistemul public de pensii; 2. Pilonul II - fondurile de pensii administrate privat; 3. Pilonul III - pensiile facultative.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din Romania au implinit de curand 9 ani de functionare efectiva, respectiv de administrare privata a contributiilor virate in sistem. Pe data de 19 mai 2017, la exact 9 ani de la startul efectiv al Pilonului II, numarul participantilor la aceste fonduri a ajuns la aproape 6,9 milioane de romani, iar activele nete gestionate au depasit 35,1 miliarde lei (7,7 miliarde euro), conform APAPR - Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania.
La finalul anului 2016, valoarea activelor totale aflate in administrare la nivelul intregului sistem de pensii private (Pilon II + Pilon III) a ajuns la 32,99 miliarde de lei (7,26 miliarde de euro), in crestere cu 27,16% fata de anul 2015.
Ponderea pensiilor private in Produsul Intern Brut a fost, la sfarsitul anului trecut, de 4,35% comparativ cu 3,64% in decembrie 2015, se arata in raportul publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).
