1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Pandemia ne-a adus si lucruri bune

Orice perioada de criza genereaza schimbari, iar pandemia de COVID-19 a adus, cu siguranta, unele dintre cele mai profunde schimbari la nivel social si economic din ultimele decenii. Au fost, insa, toate schimbarile rele?

In anul 2020, 18.800 de persoane si-au pierdut viata intr-un accident rutier produs in Uniunea Europeana. Numarul este mare, insa scaderea anuala a fost una fara precedent, de 17% fata de 2019, arata statisticile publicate de Comisia Europeana. Scaderea se datoreaza restrictiilor impuse de pandemie, care au redus mobilitatea oamenilor, a notat CE. In cazul Romaniei, in 2020, 1.646 de persoane si-au pierdut viata intr-un accident rutier, ceea ce reprezinta o scadere de 12% fata de 2019, mentioneaza CE.

Si in 2021, numarul deceselor inregistrate pe drumurile din UE a ramas cu mult sub nivelul de dinainte de pandemie. Se estimeaza ca 19.800 de persoane au murit anul trecut in accidente rutiere, ceea ce inseamna o crestere cu 1.000 (+ 5%) fata de 2020, dar reprezinta totusi cu aproape 3.000 (-13%) de decese mai putin fata de perioada anterioara pandemiei (2019), arata datele CE. In Romania s-au inregistrat, anul trecut, 4.912 accidente - in scadere cu 21,7% fata de 2020 -, soldate cu decesul a 1.779 de persoane - in crestere cu 8% fata de 2020 - si ranirea grava a altor 3.787, arata datele Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR).

Este clar ca, cel putin atunci cand vine vorba de siguranta pe sosele, nu vrem sa ne intoarcem la "normalitate". Ne dorim, insa, ca scaderea numarului de accidente sa vina nu din restrictii impuse, ci din mai multa preventie manifestata de toti participantii la trafic, precum si dintr-un grad mai mare de educatie rutiera.

De aceea, continuam, ca in fiecare an, cel mai mare demers de educatie si de siguranta rutiera al APPA - campania FII TREAZ LA VOLAN! Pentru al saptelea an la rand, incepand din luna iulie. Fii alaturi de noi!