Una dintre preocuparile si totodata provocarile majore cu care se confrunta economistii in general si decidentii de politici economice, in special, in perioada actuala este directia in care ar fi eficient si sustenabil sa fie transformata arhitectura actuala a cooperarii economice si financiare internationale.
In opinia a numerosi cercetatori si practicieni, motivatia justificata economic si strategic a nevoii de transformare a abordarii actuale in acest domeniu este data de sincopele majore observate pe parcursul crizelor recente. Acestea au evidentiat faptul ca au existat, din pacate, numeroase situatii in care, tocmai in perioadele de stres sistemic in economie si societate, fluxurile de aprovizionare cu bunuri vitale pentru gestionarea adecvata a dificultatilor aparute nu au mai functionat la aceeasi capacitate si cadenta.
O abordare obiectiva impune aici o paranteza pentru a sublinia un element pozitiv de maxima importanta si relevanta: tot crizele recente au aratat si solidaritatea fara precedent intre state, comunitati si indivizi, efortul comun urias si coordonat de identificare a masurilor posibile de sprijin pentru cei afectati, de mobilizare a resurselor (financiare, tehnice, productive, logistice, umane etc.) si de colaborare in gestionarea cat mai buna a situatiei. Dincolo de acestea, ramane insa evidenta faptului ca in numeroase situatii, lanturile lungi de aprovizionare au functionat defectuos.
Abordarea obiectiva ne obliga sa amintim aici si faptul ca, pentru o lunga perioada de timp anterior crizei pandemice si a valului recent de protectionism manifestat in unele jurisdictii ca raspuns la intensificarea majora a tensiunilor geopolitice, tocmai aceste lanturi lungi de aprovizionare au permis fructificarea avantajelor competitive ale diferitelor economii pentru a reduce costurile de productie pentru o gama larga de bunuri, ceea ce nu doar ca a dus la intensificarea comertului international, dar a permis consumatorilor locali sa acceseze facil produse mai ieftine, fie cu un raport mai bun intre calitate si pret, fie cu un nivel tehnologic superior celor disponibile exclusiv din productia locala.
Globalizarea poate fi definita ca fiind procesul prin care companiile, indivizii si natiunile se integreaza mai mult la scara globala. Acest proces se caracterizeaza prin cresterea fluxului de bunuri, servicii, idei si capitaluri dincolo de frontiere.
Fenomenul globalizarii, inceput in a doua jumatate a secolului trecut, a luat amploare la inceputul anilor 90, tocmai pentru ca propunea avantaje evidente in sensul optimizarii costurilor de productie si a lanturilor de distributie prin solutii de tip just-in-time si prin valorificarea oportunitatii costurilor de transport din ce in ce mai reduse. Avantajele globalizarii au fost intretinute de cresterea economica sustinuta vreme de aproape doua decenii, a schimbat mentalitati si modele de business. Am asistat la o crestere fara precedent a schimburilor comerciale si a circulatiei de persoane, idei si tehnologie, pe fondul dezvoltarii economice si a promovarii unei politici de deschidere fata de exterior. Notabil, PIB mondial s-a triplat, dar a fost o perioada a cresterii sub toate aspectele, nu doar economica. Impactul social, ca urmare a cresterii economice sustinute a fost imens; se estimeaza ca peste 1,5 mld de oameni au iesit din zona de saracie (IMF, 2023 Confronting fragmentation where it matters most: trade, debt, and-climate-action).
Multi economisti, unii dintre ei cercetatori in cadrul unor institutii financiare sau foruri economice internationale considera ca acest mecanism a fost un motor al cresterii bunastarii pentru toti cei conectati la mecanismul complex si amplu al fluxurilor multilaterale comerciale si de finantare. Este adevarat ca aceasta bunastare pe care globalizarea a determinat-o nu a avut o distribuire uniforma, existand critici care afirma ca acest proces a fost insotit de o crestere a inegalitatii. O parte dintre economistii la care faceam referire mai sus sustin ca ar trebui sa facem eforturi pentru a mentine mecanismele globalizarii. Simplificand foarte mult, globalizarea este vazuta ca echivalentul diviziunii sociale a muncii, in care fiecare tara (sau comunitate) se specializeaza in acele activitati productive si exporturi pentru care detine in mod natural sau si-a construit in timp avantaje competitive. Din aceasta perspectiva, la fel ca si diviziunea muncii, mecanismele globalizarii favorizeaza alocarea mai eficienta a resurselor (naturale, umane, financiare).
In Figura 1 prezentata mai jos se observa ca, in medie la nivel global, valoarea schimburilor comerciale internationale ca pondere in PIB a cunoscut o tendinta de usoara scadere dupa maximul consemnat anterior crizei financiare globale declansate in anul 2007. Chiar daca a recuperat rapid dupa scaderile generate de criza, atat in 2010-2011 (la iesirea din criza financiara globala), cat si in 2021 (dupa diminuarea socului pandemic initial), nu a mai depasit maximul de circa 61% din PIB consemnat in anul 2008.
Tot in Figura 1 se observa ca, in termeni relativi, tarile sarace sau puternic indatorate au cunoscut un declin mult mai puternic al activitatii de comert exterior, situandu-se in permanenta dupa anul 2012 la un nivel inferior in raport cu tarile caracterizate de un nivel ridicat al veniturilor (conform clasificarii si datelor Bancii Mondiale).
Totusi, o categorie aparte, formata din tari aflate intre extrema celor cu nivel de dezvoltare economica foarte redus si extrema tarilor foarte dezvoltate, respectiv economiile emergente si in curs de dezvoltare, a cunoscut o crestere semnificativa a puterii economice in termeni relativi. Figura 2 ilustreaza faptul ca economiile emergente si in curs de dezvoltare si-au sporit semnificativ contributia la PIB-ul global pe parcursul ultimilor 35 de ani, in detrimentul economiilor dezvoltate, sau al unor blocuri economice avansate precum G7 sau Uniunea Europeana.
Totodata, Figura 3 arata ca de la intrarea in mileniul actual, grupul economiilor emergente si in curs de dezvoltare a consemnat cu regularitate rate anuale de crestere economica mai mari in comparatie cu grupul economiilor avansate, cu blocul G7 sau Uniunea Europeana. Aceasta situatie mai favorabila in termeni relativi pentru grupul tarilor cu economie emergenta si in curs de dezvoltare s-a mentinut chiar si in anii 2009 si 2020, de scadere economica in zonele dezvoltate si la nivel global.
Globalizarea, prin politica de deschidere promovata timp de decenii a condus la o crestere fara precedent a oportunitatilor de angajare si la reducerea ratei somajului.
De asemenea, nu poate fi neglijat dezideratul cresterii competitivitatii: o economie mai integrata, cu mai putine bariere in calea comertului si a investitiilor, poate face ca o natiune sau o regiune sa fie mai competitiva la nivel mondial si mai atractiva pentru investitori, ceea ce determina cresterea investitiilor.
In alte domenii, globalizarea a stimulat cresterea schimburilor culturale, colaborarea mai intensa in domeniul cercetarii stiintifice si raspandirea mai rapida a noilor tehnologii.
Inovatia este un catalizator pentru crestere economica, iar transferul tehnologic potenteaza inovatia si cresterea sustenabila (Allen and O'Shea, 2014). O lume integrata, conectata, care favorizeaza sinergiile poate spori fluxul de idei, tehnologii si cunostinte intre regiuni si industrii, stimuland inovarea. Iar in fond, aceasta este ceea ce dorim cu totii, imbunatatirea solutiilor tehnologice pentru o crestere economica durabila.
Am asistat in ultimele decenii la o crestere a cooperarii internationale si a dialogului. Iar cooperarea in stiinta si tehnologie ca aspect particular al cooperarii internationale trebuie sa continue, cu atat mai mult in contextul crizelor suprapuse si al obiectivului dezvoltarii sustenabile. Ca o consecinta a cresterii cooperarii internationale s-a observat si uniformizarea reglementarilor, ceea ce a potentat dezvoltarea economica, prin facilitarea schimburilor comerciale si a mobilitatii fortei de munca.
Desigur ca modelul de dezvoltare pe care s-a bazat globalizarea nu este infailibil. Detractorii ideii de globalizare aduc ca argumente cresterea disparitatilor economice, cu precadere in tarile emergente si afectarea mai cu seama a clasei de mijloc, prin pierderea locurilor de munca din sectorul manufacturier. Din acest unghi, globalizarea este privita ca urmand agenda unei elite economice si a companiilor multinationale, care au raportat rezultate economice foarte bune si au cunoscut o dezvoltare fara precedent. De asemenea, se aduce in discutie si erodarea suveranitatii statale prin suprapunerea reglementarilor internationale sau regionale cu reglementarile nationale, pe de o parte, si pe de alta parte, prin implicarea in tot mai mare masura a reprezentantilor mediului de business in zona deciziilor politice.
In plus, vulnerabilitati sistemice evidentiate odata cu criza financiara din 2007-2008 si subliniate de recenta serie de crize suprapuse, ofera argumente pentru descresterea popularitatii ideii de globalizare si sporeste numarul anti globalistilor.
Iesirea Marii Britanii din UE, un eveniment spectaculos in sine si care parea improbabil cu doar cativa ani inainte, a alimentat speculatiile privind necesitatea schimbarii paradigmei de dezvoltare si a deschis noi oportunitati pentru pozitionare strategica in domeniul financiar, spre exemplu, daca ne gandim doar la doi concurenti traditionali ai City-ului londonez, Paris si Frankfurt in eforturile lor de a atrage in sfera lor operatiuni anterior desfasurate in City. Am asistat, de asemenea, la adancirea tensiunilor intre diverse blocuri importante de putere geopolitica si implicit la sporirea barierelor comerciale intre acestea. De asemenea, debutul pandemiei COVID-19 in 2020 si debutul razboiului din Ucraina in 2022 au demontat sustenabilitatea sistemelor de aprovizionare si livrare de tip just-in-time.
Asadar, discutam de o serie de factori si evenimente care amplifica tendinta de crestere a independentei economiilor nationale, mai ales in ceea ce priveste resursele de importanta critica, suprapuse cu o scadere a atractivitatii globalizarii. Crizele bruste si neasteptate cu efecte generalizate, asa cum a fost criza pandemica, alaturi de tensiunile geopolitice, accesul limitat si dependenta de resurse sau curente nationaliste recent aflate pe un val de simpatie in crestere par sa sustina inversarea trendului globalizarii si aduc tot mai mult in discutie fenomenul fragmentarii.
Fragmentarea comporta insa o serie de riscuri, printre care probabil ca cel mai important se refera la impactul asupra cresterii economice globale, in cel mai pesimist scenariu determinand o scadere a productiei globale de 7% (IMF, 2023 Confronting fragmentation where it matters most: trade, debt, and-climate-action).
De asemenea, fragmentarea poate crea un mediu de reglementare complex si dezarticulat, care se poate dovedi costisitor si ineficient, oferind oportunitati pentru arbitraj si destabilizand mecanismele concurentiale, de stabilitate financiara, de protectie a calitatii si a drepturilor consumatorilor locali.
Una dintre provocarile cu care ne confruntam in prezent este necesitatea reducerii disparitatilor economice si sociale. Daca mai devreme mentionam ca beneficiile globalizarii nu au fost distribuite suficient de echitabil, pe de alta parte este destul de evident ca fenomenul de fragmentare economica reduce oportunitati si privilegiaza accesul la resurse si finantare ceea ce, de asemenea, conduce la adancirea disparitatilor. Este necesara promovarea unei dezvoltari mai echilibrate la nivelul regiunilor si al tarilor, dificila in conditii de fragmentare. In acelasi registru, este necesara imbunatatirea standardelor de viata prin cresterea accesului la facilitati de baza si cresterea veniturilor si, trebuie sa recunoastem ca nu fragmentarea este raspunsul la aceasta necesitate.
In esenta, scopul preocuparilor pentru regandirea arhitecturii actuale a cooperarii economice si financiare internationale este asigurarea functionarii lanturilor de distributie si protejarea lor de efectele tensiunilor geopolitice prin localizarea productiei de bunuri cu importanta strategica si a surselor de aprovizionare cu materii prime esentiale catre zone prietenoase cu valori culturale si viziuni politice si strategice similare.
Cred ca o idee importanta este aceea ca globalizarea si fragmentarea economica nu se exclud reciproc. Perioada urmatoare va fi probabil caracterizata printre altele de cautarea unui echilibru optim al proportiilor in care aceste doua tendinte se vor regasi in functionarea economiei. Este clar ca ambele abordari au avantaje si dezavantaje, dar ele pot fi si complementare in unele situatii. Schimbarile in arhitectura comertului international sunt deocamdata incipiente si probabil ca vor continua sa se manifeste si sa evolueze pe termen lung.
O alta idee importanta este aceea ca politicile si reglementarile pot avea un impact semnificativ asupra relatiei dintre globalizare si fragmentarea economica, iar acestea pot avea in unele perioade un caracter pronuntat subiectiv, de exemplu in perioadele electorale sau in cele dominate de turbulente sociale in crestere. De exemplu, politicile comerciale protectioniste care limiteaza fluxul de bunuri si servicii peste granite pot duce la o mai mare fragmentare economica, in timp ce politicile comerciale deschise pot promova integrarea si cresterea economica (dar implica asumarea unor costuri initiale, in special in economii cu vulnerabilitati structurale). Echilibrul si proportia dintre cele doua abordari depinde in mare masura de circumstantele specifice si de politicile puse in aplicare pentru a o gestiona.
In cele din urma, este important sa recunoastem ca globalizarea si fragmentarea economica sunt fenomene complexe care nu pot fi pe deplin intelese sau abordate prin solutii sau politici simple. Totodata, probabil ca acestea vor coexista in anii urmatori, ca efect al repozitionarii structurale a abordarilor in comertul international in urma crizelor recente. De aceea, este necesar sa aprofundam intelegerea nuantata a factorilor si a dinamicilor care stau la baza fragmentarii economice si a globalizarii, pentru a gasi optimul ansamblului de politici comerciale care poate promova cresterea si dezvoltarea economica durabila.
Un motor al dezvoltarii economice viitoare poate fi reprezentat, ca de atatea alte ori in istoria recenta, de inovatie si adoptarea pe scara larga a dezvoltarilor tehnologice, care ar putea amplifica latura sustenabila a cresterii economice. Desi opiniile economistilor sunt inca divergente, mecanismele economiei circulare sunt deja o parte importanta a strategiilor de dezvoltare economica si crestere a calitatii vietii.
Evolutia societatii si a economiei globale se afla probabil aproape de un punct de cotitura modelat in parte si de efectele fenomenului de globalizare manifestat ulterior anilor 90'. Suntem martorii unei dezvoltari fara precedent a retelelor de comunicare si a unui impact major al digitalizarii in viata economica si sociala. Anii anteriori de tatonari in domeniul tehnologiilor de machine learning ne-au adus astazi alaturi de numeroase aplicatii de inteligenta artificiala de o performanta uluitoare, problematica si provocatoare in multe aspecte, dar si generatoare de oportunitati inimaginabile in urma cu cativa ani, cu avantajele si riscurile de rigoare in incercarea de a redesena arhitectura mediului in care traim folosind noile dezvoltari tehnologice.
Suntem din nou in fata unui salt important care va influenta viitoarea dezvoltare economica a natiunilor si va modifica stilul de viata al cetatenilor. In tot acest cadru, dezbaterile asupra posibilelor noi modele de dezvoltare sunt firesti si trebuie sa tina seama atat de oportunitati, dar si de poverile actuale: cresterea fara precedent a datoriei publice globale, polarizarea societatii si adancirea discrepantelor dintre tari si zone geografice, dinamica populatiei si migratia, tensiunile sociale in crestere, degradarea eco-sistemului planetar, proliferarea tehnologiilor militare distructive etc.
Paradoxal, acest posibil punct de inflexiune in dezvoltarea societatii, facilitat de tehnologie, este catalizat chiar de crizele din ultima perioada si de constientizarea limitarilor cresterii economice, in conditiile in care vechiul model bazat preponderent pe globalizare pare ca si-a cam epuizat resursele de crestere si a devenit sub-optimal. Iar principala noua resursa pare a fi avansul stiintei, intr-o lume conectata 5G si cu ajutorul AI, unde viteza de dezvoltare a noilor tehnologii ar putea creste exponential in anii urmatori, transformand complet lumea in care traim.