"Traim vremuri complicate in care au loc transformari economice si sociale insotite de reconfigurari profunde ale modelelor de business si proceselor de munca. Crizele suprapuse actuale (conflictul din Ucraina, criza energetica, inflatia, criza climatica, imbatranirea populatiei) reprezinta doar o parte, intr-adevar importanta, din cauzele acestor transformari. Ele sunt insa intr-o mare masura si rezultatul unui avans firesc al cunoasterii si tehnologiei si in special al transformarii digitale.
Asadar, aceste transformari nu trebuie privite exclusiv ca fiind rezultatul nedorit ale unor evolutii si evenimente nefericite declansate de factori adversi aleatorii ci in buna masura si ca adaptare la schimbari evolutive ale societatii umane. Imbunatatirile tehnologice si modificarile in functionarea mecanismelor economice si ale societatii sunt in cele din urma raspunsul la provocarile generate insuficienta resurselor, efectele perturbatoare tot mai puternice ale activitatilor umane asupra dinamicii ecosistemului planetar si dinamica populatiei.
Totusi, aceste procese au devenit tot mai accelerate in ultimii ani iar socurile generate de pandemie si apoi de cresterea tensiunilor geopolitice si de razboi le-au amplificat impactul asupra economiei si societatii.
De aceea efortul de adaptare este semnificativ si puternic resimtit de populatie, inducand un stres suplimentar in functionarea sistemelor si o presiune in plus pe termen scurt asupra resurselor (inclusiv financiare). Schimbarile pe care le parcurgem, sunt percepute ca o presiune acuta de catre societate si mediul economic, fie pentru ca sunt prea rapide, fie pentru ca necesita o redesenare dificila a modului in care ne obisnuisem sa facem lucrurile pana acum, sau pentru ca pe termen scurt si poate chiar mediu implica costuri de tot felul. Adaptarea este insa necesara pentru ca, in noile conditii, vechiul mod de a face lucrurile devine tot mai nesustenabil.
In acest context de schimbare marcat (asa cum se intampla mereu) de numeroase incertitudini, tensiuni si cautari de solutii de natura economica, sociala si de securitate, institutiile responsabile sa asigure stabilitatea si soliditatea sistemelor plaseaza intre prioritatile de top cresterea gradului de flexibilitate a structurii organizatorice, a modului de organizare a muncii, a proceselor si a tehnologiilor utilizate.
Aceste transformari au cuprins modul de lucru, modul de conducere a echipelor, evaluarea si recompensarea performantei, regandirea cadrului de recrutare, promovare si succesiune.
In prezent, lumea trece printr-un proces de transformare rapida, unul dintre factorii-cheie in activitatea fiecarei institutii fiind arta de a motiva si implica oamenii in aceasta transformare. Aceasta presupune dezvoltarea unor abilitati precum: empatia, ascultarea si sprijinul emotional oferit celorlalti. Organizatiile care au reusit sa se adapteze in timp util la aceste provocari au avut, in mod evident, cel mai mare succes.
Agilitatea organizationala reuneste capitalul uman, tehnologia si institutiile, transformand organizatia intr-un intreg care este mai valoros decat suma componentelor sale.
Avem oportunitatea de a modela si sustine aceasta agilitate prin idei si actiuni inovatoare, regandind, reimaginand si reinventand modul in care vrem sa lucram in viitor. Principalele provocari in acest sens vor fi digitalizarea produselor si a serviciilor, precum si sustinerea si imbunatatirea performantei si bunastarii fortei de munca. In acelasi timp, vor trebui minimizate tensiunile legate de schimbare, in vederea asigurarii bunastarii personalului si pentru a beneficia de loialitatea acestuia.
Pandemia de COVID-19, accelerarea proceselor privind tranzitia catre o economie verde si transformarea digitala vor avea un impact pe termen lung asupra oamenilor si societatii. COVID-19 a impulsionat cresterea automatizarii si utilizarii inteligentei artificiale dar in paralel si cresterea importantei acordate guvernantei sociale si un accent sporit pe bunastarea angajatilor.
Conform unei analize a Bancii Mondiale se estimeaza ca activele necorporale ale unei companii, inclusiv capitalul uman si cultura organizationala reprezinta in medie mai mult de jumatate din valoarea de piata a unei companii. Eforturile de a introduce masuri solide ale capitalului uman in raportarea financiara s-au accelerat in ultimii ani, deoarece exista un interes clar si in crestere pe piata pentru intelegerea modului in care companiile gestioneaza si masoara capitalul uman.
Vedem deja modificari de comportament, schimbari in interactiunile umane, reducerea interesului pentru la locurile de munca din anumite sectoare de activitate si preocuparea mai accentuata pentru echilibrul dintre viata profesionala si viata familiala sau timpul liber.
In acest context, capacitatea institutiilor de a se reorganiza si de a-si reconfigura procesele si activitatile va fi un diferentiator important intre succes si esec pe termen lung. Membrii echipelor detin un rol central in acest scenariu, fiind vitali pentru agilitatea institutiilor. De aceea, trebuie sa cautam solutii pentru crearea unui cadru propice performantei ridicate, care sa stimuleze inovarea si sa impulsioneze motivatia intrinseca a salariatilor.
Din multe puncte de vedere, progresul stiintific si tehnologic in domeniul digitalizarii creste importanta capitalului uman ca mijloc de obtinere a rezultatelor si promoveaza importanta activitatilor economice ce implica interactiune fizica in comparatie cu activitatea cognitiva in cadrul productiei.
In acelasi timp, cerintele pentru nivelul de formare profesionala, abilitati digitale, creativitate si adaptabilitate a angajatilor devin tot mai ridicate. Aceasta creeaza provocari dar in esenta reprezinta o uriasa oportunitate si un impuls pentru dezvoltarea capitalului uman care dobandeste o mare importanta socioeconomica nu numai pentru eficientizarea activitatii companiilor dar si pentru progresul societatii in ansamblul ei, din multiple perspective.
Din perspectiva organizatiilor, capitalul uman este in prezent considerat o sursa importanta de avantaj competitiv (asa cum este si capitalul tehnologic), nu doar "mana de lucru" asa cum era privind in trecut. Totodata, la nivelul societatii in ansamblu, investitiile in capitalul uman (sanatate, educatie si dezvoltarea abilitatilor digitale) contribuie la ridicarea nivelului de productivitate a muncii, ceea ce ar trebui sa conduca la cresterea valorii adaugate produse in economie, la ritmuri mai ridicate de crestere economica si la imbunatatirea mai rapida a standardelor de viata.
Mai mult, capitalul uman este indisolubil legat de activitatea de cercetare-dezvoltare si de inovare, care la randul lor sunt importante surse de avantaj competitiv pentru organizatiile moderne si pentru competitivitatea tarilor pe pietele regionale si globale, cu impact asupra soldului balantei comerciale, atragerii de capital strain si nivelului datoriei externe.
Recunoasterea acestei realitati conform careia resursele umane contribuie hotarator la cresterea rezultatelor organizationale si la dezvoltarea economica a intregii tari atrage dupa sine schimbarea perspectivei privind managementul resurselor umane si masurarea impactului capitalului uman in atingerea obiectivelor propuse, punand accent pe flexibilitate.
In noile conditii, simbioza dintre prioritatile de business ale organizatiilor si prioritatile de viata si de munca ale salariatilor devine astfel unul dintre factorii determinanti ai adaptarii cu succes la noua realitate iar flexibilitatea si munca hibrida vor facilita acest proces".