1asig.ro
1asig.ro

Economia Romaniei a crescut cu 5,9% in 2021. PIB-ul a scazut cu 0,1% in T4, fata de trimestrul anterior

Economia Romaniei a inregistrat o crestere de 5,9% in 2021, comparativ cu 2020, si de 2,4% pe seria bruta in trimestrul 4 al anului trecut, fata de acelasi trimestru din 2020, dar a scazut cu 0,1% in termeni reali, comparativ cu trimestrul trei din 2021, potrivit INS.

Produsul Intern Brut (PIB) - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul patru 2021 a fost de 305,569 miliarde de lei preturi curente, in scadere - in termeni reali - cu 0,1% fata de trimestrul trei 2021 si in crestere cu 3,9% fata de trimestrul patru 2020.

Potrivit INS, ca serie bruta, PIB-ul estimat pentru anul 2021 a fost de 1.181,917 miliarde de lei preturi curente, in crestere - in termeni reali - cu 5,9% fata de anul 2020. Pentru trimestrul patru 2021, PIB-ul estimat a fost de 357,334 miliarde de lei preturi curente, in crestere - in termeni reali - cu 2,4% fata de trimestrul IV 2020.

Seria ajustata sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculata ca urmare a revizuirii estimarilor pentru trimestrele I-IV 2021, nefiind inregistrate modificari semnificative fata de varianta publicata in data de 8 martie 2022.

Conform INS, la cresterea PIB, in anul 2021 fata de anul 2020, au contribuit majoritatea ramurilor economiei, contributii pozitive mai importante avand urmatoarele ramuri: comertul cu ridicata si cu amanuntul; repararea autovehiculelor si motocicletelor; transport si depozitare; hoteluri si restaurante (+1,7%), cu o pondere de 19% la formarea PIB; industria (+1%), cu o pondere de 21,2%; informatiile si comunicatiile (+0,8%), cu o pondere de 6,3% la formarea PIB;

Constructiile au avut o contributie negativa la modificarea PIB (-0,1%), cu o pondere de 6,6% la formarea PIB, neschimbata fata de estimarea anterioara.

Volumul valorii adaugate brute a inregistrat modificari mai importante in activitatile de intermedieri financiare si asigurari (+0,4 puncte procentuale), de la 97,7% la 98,1%, in timp ce volumul impozitelor nete pe produs nu a inregistrat modificari in varianta provizorie actuala comparativ cu varianta din 8 martie 2022.

Din punctul de vedere al utilizarii PIB, modificari mai mari ale contributiei la cresterea PIB in anul 2021, intre cele doua estimari, au inregistrat formarea bruta de capital fix, de la +0,9% la +0,6%, ca urmare a reducerii volumului sau de la 104% la 102,3%, cheltuiala pentru consum final a administratiilor publice, de la -0,2% la 0,0%, ca urmare a cresterii volumului sau de la 98,8% la 100,4%.

Exportul net a avut un impact pozitiv asupra utilizarii Produsului intern brut, de la -1,5% la -1,3%, ca urmare a scaderii volumului sau de la 135,9% la 132,6%.