1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
PEPP: Romanii care au contracte de ...

PEPP: Romanii care au contracte de munca in mai multe state UE vor putea opta pentru un produs personal de pensie

Guvernul a aprobat proiectul de lege care instituie in Romania un produs paneuropean de pensii personale (PEPP). Actul normativ transpune in legislatia nationala Regulamentul (UE) 2019/1238 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 iunie 2019 privind un produs paneuropean de pensii personale.

Este vorba despre Proiectul de lege pentru punerea in aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1238 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 iunie 2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), a unor prevederi din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European si al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care sa faciliteze investitiile durabile si de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private.

Astfel, romanii care au contracte de munca in mai multe state UE vor putea opta pentru un produs personal de pensie, in aceleasi conditii si cu aceleasi costuri de reglementare ca in toate statele membre.

Regulamentul european prevede norme uniforme pentru inregistrarea, crearea, distributia si supravegherea produselor de pensii personale (PEPP) care sunt distribuite in Uniunea Europeana, dedicate, in principal, cetatenilor care au contracte de munca in mai multe state UE si care doresc un produs personal de pensie usor de inteles, cu aceleasi conditii de functionare in toate statele membre si cu costuri reglementate.

Legea aprobata vineri de Executiv prevede ca plata pensiei aferente unui cont sau subcont national din Romania sa inceapa la cererea participantului, fie de la data implinirii varstei standard de pensionare, fie de la data pensionarii de invaliditate, iar contributiile la PEPP sunt deductibile fiscal.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) indeplineste, potrivit legii, atributii de inregistrare, reglementare, supraveghere, investigatie si control asupra furnizorilor de PEPP pentru care Romania este stat membru de origine, distribuitorilor de PEPP pe teritoriul Romaniei si asupra depozitarilor activelor pentru PEPP, precum si asupra produselor paneuropene de pensii personale.